miercuri, 3 octombrie 2018

Marius Perniu: 'La Grivita totul se face cu inima. Si inima nu e ceva ce poti sa antrenezi. Fie o ai, fie nu'

Este unul dintre cei mai experimentati jucatori din echipa, dar continua sa se puna in slujba acesteia.



Marius Perniu a ajuns la un nivel la care ar putea sa faca aproape cam tot ce isi doreste. Dar el continua cu abitir sa traga pentru Grivita, echipa careia i-a dedicat deja cam o viata de om.

Actualul capitan al echipei este unul dintre cele mai profesioniste personaje din vestiar si unul dintre etaloanele pe care tinerii ar trebui sa le preia ca model.


- Marius, inca un sezon alaturi de Grivita. Mai stii cumva al catalea este sau ai pierdut sirul?

- Asa e. Inca un sezon alaturi de Grivita, desi in cazul meu numaratoarea se cam apropie de final. Sincer sa fiu, am cam pierdut sirul sezoanelor petrecute alaturi de Grivita. Dar in mod sigur pe ultimele trei le-am jucat pe fiecare in parte ca si cum ar fi fost ultimul. Iar in final cred ca acest lucru s-a vazut (n.r. - Grivita a castigat de trei ori la rand Divizia A).

- Triplu campion la rand al Diviziei A. Cum ai caracteriza cele trei sezoane?

- Despre cele trei sezoane nu pot spune ca au fost extrem de solicitante, in special din cauza numarului mic de meciuri. Parerea mea este ca doar finala cu Tomitanii, din 2017, ne-a pus cu adevarat probleme.

- Ne pregatim de participarea in Divizia Nationala. Cat de bine crezi ca ne vom descurca? Care ar trebui sa fie obiectivul echipei?

- Sunt convins ca in Divizia Nationala lucrurile stau cu totul altfel. Intalnim echipe care au o experienta de cativa ani la acest nivel, iar acest lucru se va vedea. Nu stiu cat de bine ne vom descurca, insa vreau sa cred ca nu ne vom face de ras. Principalul scop este sa dam tot ce avem mai bun din noi si sa luam meciurile pe rand. Nu avem neaparat un obiectiv tangibil. Parerea mea este ca trebuie sa ne bucuram de toate meciurile si sa ne faca placere sa jucam impreuna.

- Ce parere ai despre pregatirea efectuata in ultimele doua luni? Cat de mult crezi ca ne avantajeaza?

- Ne pregatim destul de bine si cred ca putem face fata echipelor mai experimentate din grupa. Suntem norocosi si pentru faptul ca avem langa noi un 'individ', nu dau nume, ca nu e frumos, stie el despre cine este vorba, un nebun care face cu noi o pregatire buna, ceva ce nu cred ca am mai facut pana acum. Pana la urma, cred ca pregatirea trebuie sa inceapa in primul rand mental. Cuvantul 'nu se poate' e doar in capul nostru si partea fizica urmeaza apoi. Atata timp cat mental credem in noi, atunci la partea fizica cred ca stam bine.

- Unde stam bine si unde mai avem de lucru in acest moment?

- Cred ca stam bine la unitatea grupului si la pregatirea fizica. Mai avem de lucrat la jocul in sistem, dar sper sa punem la punct si chestia asta.

- Au aparut multi tineri la echipa. Cum i-ai simtit pana acum? Crezi ca au ce le trebuie pentru a prelua stafeta de la baietii mai experimentati?

- Da, sunt cativa tineri care raspund bine la pregatire si cred ca au ce trebuie pentru a pune umarul la dezvoltarea echipei. Sunt cativa baieti pe care ii simt aproape, dar depinde doar de ei daca vor sa ajute la continuarea povestii sau se gandesc deja la alte lucruri.

- Poti fi considerat un exemplu pentru modul in care te pregatesti. Baietii mai tineri ti-au cerut sfaturi?

- Nu cred ca 'exemplu' este cuvantul potrivit. Mai degraba as zice ca sunt doar o alternativa (n.r. - rade). Cine are nevoie de sfaturi sau informatii, stie unde sa ma gaseasca.

- Cat ai de gand sa mai joci? Ti-ai stabilit o varsta la care sa te retragi?

- Nu mi-am stabilit o varsta la care sa ma retrag. Atata timp cat ma mai tin genunchii si echipa are nevoie de mine, o sa raspund afirmativ.

- Simti o oarecare frustrare ca nu ai ajuns sa joci la un nivel mai inalt?

- Nu simt nicio frustrare. A fost o decizie asumata de a ma indrepta intr-o alta directie si de a tine rugbiul aproape de suflet, dar doar de placere.

- Transmite un mesaj celor care ar putea sa vina si sa sustina Grivita. De ce Grivita?

- De ce Grivita? Asta e o intrebare pe care mi-o pun si eu uneori. Cum poti sa motivezi pe cineva si sa-l atragi spre Grivita? Si cred ca raspunsul este simplu: La Grivita se face totul cu inima. Iar inima nu e ceva ce poti sa antrenezi. Fie o ai, fie nu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu