marți, 14 mai 2024

Rugby Club Grivita, primul turneu in strainatate dupa mai mult de doua decenii

Vara acestui an aduce o noutate in viata Rugby Club Grivita, gruparea din Parcul Copilului urmand sa participe, dupa mai bine de doua decenii, la un turneu desfasurat in strainatate.

O parte din echipa de oldboys a Grivitei

Din pacate, deocamdata este vorba doar despre proaspat infiintata echipa de old-boys a Grivitei, dar reprezentantii clubului spera sa profite la maxim de aceasta oportunitate pentru a dezvolta noi perspective pentru Rugby Club Grivita, din toate punctele de vedere.

Astfel, echipa de oldboys a Grivitei ar urma sa participe, in perioada 21-23 iunie, la o noua editie a Old Prague Ham Veterans Rugby Tournament, competitie extrem de tare, la care ar urma sa participe 16 echipe din tari cu traditie in rugby.

Si cum meciurile de la turneul de la Praga se desfasoara, practic, intr-o singura zi, 22 iunie, reprezentantii gruparii din Parcul Copilului au tinut sa precizeze ca ar fi nevoie de un minim 20-25 de jucatori pentru aceasta competitie, dar ca, in general, se pot alatura proiectului toti cei carora le este dor de ghetele de joc, dreptunghiul verde si alte detalii care le-ar putea reaminti de perioada in care erau jucatori activi.

Echipa de oldboys a Grivitei este in formare

Pentru a afla mai multe detalii despre ce reprezinta dezvoltarea echipei de oldboys a Grivitei si participarea la turneul din Cehia am stat de vorba cu Ovidiu Fer, omul din spatele proiectului, care a facut o serie de precizari extrem de interesante:

- Deocamdata nu ne-am gandit exact cum ar urma sa se numeasca echipa de oldboys a Grivitei, dar probabil o sa ramanem la o denumire simpla precum Grivita Old Boys sau Grivita Legends

- Noi ne pregatim, deja, la Parcul Copilului, in fiecare zi de joi, undeva in intervalul 18.30-20.00 si pot sa va spun ca este o senzatie extraordinara cand vezi terenul impartit in trei si vezi, antrenandu-se in paralel, echipele de copii, echipa de seniori si echipa de oldboys. De altfel, aceasta este si ideea. Incercam sa crestem centrul de copii si juniori si sa dezvoltam echipa de oldboys, astfel incat sa existe o continuitate, sa nu se piarda nimeni pe drum, sa pastram toti oamenii de valoare in lumea rugbiului si cat mai aproape de Grivita. Din punctul meu de vedere, consider ca pentru un fost rugbist care are copii este foarte motivant sa arati copilului tau ca ramai rugbist chiar si dupa ce ai incheiat socotelile cu joaca oficiala.

- Noi, deocamdata, folosim turneul de la Praga ca motivatie pentru a ne antrena si a ne reconecta la sportul pe care il iubim, pe stadionul unde ne-am format in primul rand ca oameni.

- In legatura cu turneul de la Praga, as vrea sa precizez din start ca o sa fie un turneu foarte tare. Din acest motiv as avea sa avem cat mai multi fosti jucatori la Grivita, si nu numai, alaturi de noi, inclusiv dintre cei stabiliti in strainatate si care poate au posibilitatea sa traga o fuga pana la Praga in weekendul respectiv. Ne-am gandit in primul rand la cei din generatiile 1977-1987, dar per ansamblu oricine este binevenit. Mai ales ca, din ce stiu eu, inclusiv cei trecuti de 50 sau de 60 de ani ar avea posibilitatea sa joace, in anumite circumstante. Cei peste 60 de ani, de exemplu, joaca in sort alb, sunt recunoscuti dupa sorturile albe si nu pot fi placati.

- Noi am negociat deja un pachet cu organizatorii, astfel incat sa avem asigurata cazarea si tot ce se intampla acolo. In legatura cu transportul, pot sa spun ca, pentru cei din Romania, au fost deja negociate ceva bilete de avion. Cei stabiliti in alte tari se descurca pe cont propriu si trag deja sperante ca o sa vedem la fata locului jucatori precum Alexandru Arsene, Andrei Stanila sau Florin Poenaru.

Nascut si crescut in Parcul Copilului, Ovidiu Fer isi doreste ca un numar cat mai mare de griviteni sa fie sau sa revina alaturi de echipa

- Pe termen mediu si lung, obiectivul echipei de Old Boys este sa ajute fostii jucatori sa ramana in contact cu clubul si sa ramana legati unii de altii. De asemenea, speram sa se creeze sinergii cu echipa de seniori a Grivitei si sa existe modele pentru copii si juniori. Cum spuneam, sa vada si cei mici ca cei care aleg calea rugbiului se leaga de acest sport pe termen nelimitat, chiar si dupa ce pun punct unei eventuale cariere de rugbist sau de rugbist profesionist.

- Nu exista cotizatie la Grivita Oldboys. Cei interesati sau care doresc sa afle detalii ne gasesc la teren, deocamdata in fiecare zi de joi, undeva intre orele 18.30 si 20.00, sau ne pot trimite mesaje pe pagina de Facebook a Rugby Club Grivita.

Actuala echipa de seniori a Grivitei poate asigura, pe viitor, "marfa" pentru echipa de oldboys a Grivitei

marți, 7 mai 2024

Mario Tocoianu, unul dintre tinerii de perspectiva: "La Grivita am invatat ce inseamna prietenia adevarata"

Rugby Club Grivita primeste sambata, 11 mai, de la ora 11.00, replica formatiei Politehnica Iasi, intr-un meci care ar urma sa aiba loc pe Stadionul Parcul Copilului si care se anunta a fi cel mai greu meci al Grivitei de pana acum, din actualul sezon.



Dupa 17-17 cu Stiinta Petrosani si victori cu 24-12 obtinuta pe terenul formatiei Sportul Studentesc, pentru Rugby Club Grivita urmeaza meciul cu Politehnica Iasi, de pe teren propriu. Pe Parcul Copilului vine liderul Diviziei Nationale de Seniori, formatie care a castigat toate cele patru meciuri jucate pana acum, desi a avut in fata adversari cat se poate de tari.

Politehnica Iasi a reusit inclusiv sa se impuna, cu 12-10, pe terenul formatiei CSM Constanta, echipa vazuta de multi, inainte de startul campionatului, drept mare favorita la castigarea Diviziei Nationale de Seniori.

Am decis sa-l abordez pe Mario Tocoianu, unul dintre tinerii de perspectiva ai Grivitei, pentru a prefata mult asteptatul duel de sambata, de la Bucuresti. Mario are, inca, doar 20 de ani, dar varsta frageda nu-l impiedica sa se ia la tranta cu adversari mult mai experimentati in dueluri aprige desfasurate in prima linie a frontului, tanarul rugbist evoluand pe postul de pilier.

Rezerva la confruntarea din etapa precedenta, cu Sportul Studentesc, Mario Tocoianu spune ca a avut multe de invatat din partida respectiva, mai ales ca a facut parte dintr-o linie intai ce mai cuprindea doi rugbisti extrem de experimentati, Marian Forminte si Alexandru Oancea.

"Meciul cu Sportul Studentesc m-a invatat, printre altele, sa nu mai subestimez adversarul. Inclusiv acel cartonas galben l-am luat dintr-o greseala minora, pe care o puteam evita, daca eram putin mai atent. Imi pare rau ca mi-am pus colegii intr-o situatie dificila. Pentru mine a fost o onoare extraordinara sa joc alaturi de Marian Forminte si Alexandru Oancea. Sunt doi oameni care ma ajuta foarte mult sa evoluez pe partea de pilier, doi oameni care mi-au dat curaj si putere, care m-au sustinut in momentul in care am inceput pregatirea pentru linia intai", este mesajul transmis de tanarul rugbist.

Despre meciul care urmeaza, cu Politehnica Iasi, Mario este convins ca "va fi un meci spectaculos. Ne asteapta o partida foarte grea, pentru ca o sa avem in fata o echipa experimentata, cu atitudine, o echipa unita, o echipa care cu siguranta va da totul pe teren. Pentru mine, daca prind lotul, va fi o mandrie sa imi incerc fortele cu inaintasi precum cei de la Politehnica Iasi. Am incredere in echipa noastra si sunt convins ca o sa putem sa ne batem de la egal la egal cu ei, chiar daca cei de la Politehnica Iasi ocupa locul intai in Divizia Nationala de Seniori".

Provocarea Grivita

În ciuda vârstei încă fragede, Mario are deja o poveste extrem de interesanta. Sportivul s-a apucat de rugby abia la 16 ani dar, pentru ca ii plac provocarile, a muncit ca nimeni altul si intr-un an si jumatate ajungea deja titular la echipa de U18 a formatiei Steaua Bucuresti. Un moment de cumpana s-a produs in viata lui Mario in momentul in care acesta a terminat junioratul. S-a gandit serios sa renunte la rugby, dar a acceptat provocarea lansata de Florin Oprisor, actualul antrenor al Rugby Club Grivita, si, incet, dar sigur, a devenit om de baza in lotul formatiei noastre. Dar, cel mai bine ar fi sa-l lasam direct pe sportiv sa povesteasca:

"Grivita, pentru mine, a fost ca o provocare. Cand am terminat junioratul, la Steaua, am vrut pur si simplu sa agat ghetele in cui si sa raman cu niste poze si cu niste prieteni. Insa, cineva care nici nu ma cunostea si care poate ar fi putut alege pe altcineva, pe altcineva mai bun, a decis sa ma integreze in familia Grivita. Este vorba despre Florin Oprisor, caruia ii sunt recunoscator si ii multumesc ca mi-a prelungit, sa zic asa, cariera in rugby. La mine totul a fost simplu, in general totul e simplu cand iti place sportul de mic, mai ales rugbiul, insa, din pacate, eu nu am avut ocazia sa incep sa practic rugby de la o varsta frageda sau mai frageda, pentru a avea timp sa aprofundez acest sport. Eu am inceput sa practic rugby abia la varsta de 16 ani, cand deja colegii mei de la Steaua aveau un mare plus de experienta fata de mine. Va dati seama, am luat totul de la 0 cand ei aveau deja niste ani de rugby in spate. Desi am facut cinci ani de baschet inainte sa trec la rugby, la inceput totul mi s-a parut diferit si foarte complicat. Insa, mi-a placut situatia ca provocare si, dezvoltand o pasiunea deosebita pentru rugby, am reusit sa muncesc suficient de mult incat, intr-un an si jumatate, sa ajung titular in echipa de U18 a Stelei. Tin, pe aceasta cale, sa multumesc si fostilor mei antrenori, Florin Tatu si Danut Dumbrava, pentru implicare si suportul oferit in dezvoltarea mea ca om, ca sportiv, ca rugbist. Dupa ce am terminat junioratul la Steaua, am trecut la Grivita. Ei bine, pot sa spun ca Grivita, pentru mine, e ca o a doua casa. Ma bucur ca am ajuns in aceasta echipa si ca am avut ocazia sa cunosc oameni care m-au sustinut si m-au invatat ce inseamna prietenia adevarata. Pe perioada junioratului am evoluat pe diferite posturi din pachetul de inaintare, insa, de cand sunt la Grivita, pot spune ca nu ma vad jucand altceva decat pilier. Imi place adrenalina si nu ma dau inapoi de la nicio provocare. Curajul si placerea de a juca rugby m-au facut sa acumulez destula experienta intr-un timp atat de scurt si pot spune ca ma vad jucand pilier tot restul carierei, indiferent cat timp o sa mai dureze aceasta".

joi, 2 mai 2024

Ovidiu Fer, unul dintre oamenii din spatele supravietuirii Grivitei

Intrata intr-un con de umbra in ultimii multi ani, Rugby Club Grivita a supravietuit gratie eforturilor depuse de Uzina Grivita, dar si a unei maini de oameni care au ramas alaturi de echipa din Parcul Copilului, in ciuda dificultatilor existente.



Iar unul dintre oamenii de care se leaga supravietuirea Grivitei este Ovidiu Fer, cel care a parcurs toate etapele existentei rugbistice la gruparea din Parcul Copilului si care a continuat sa ajute echipa inclusiv in momentele in care drumurile vietii l-au tinut departe.

Amintirile pe care si le-a obtinut jucand pentru Grivita, pasiunea pentru rugby, modul in care acest sport l-a ajutat sa se dezvolte si, mai ales, ambitia iesita din comun il ajuta pe Ovidiu sa fie constant alaturi de echipa si chiar sa viseze ca, intr-o zi, Grivita va fi din nou ceea ce a fost candva. 

Din acest motiv, Ovidiu Fer a pus umarul la dezvoltarea proiectului Grivita KIDS, prin care se incearca revitalizarea centrului de copii si juniori al clubului, si incearca sa readuca la viata si echipa de old-boys a Grivitei, astfel incat clubul din Parcul Copilului sa bifeze cat mai multe dintre cerintele World Rugby.

Eram curios, de ceva timp, sa aflu ce il inspira pe Ovidiu sa continue sa se zbata pentru Rugby Club Grivita si, intr-un final, am si reusit sa stau de vorba cu el. Iar ceea ce ma gandeam ca o sa fie discutie de cateva minute, "uite intrebarea, da-mi raspunsul", s-a transformat in ceva mai amplu.

Ba chiar discutia a luat o asemenea directie incat cred ca cel mai bine ar fi doar sa punctez ideile transmise de un personaj dat naibii, care mananca rugby pe paine si care e capabil sa mute muntii din loc: 

- Sunt un fost jucator care a avut marele noroc sa treaca prin toate categoriile de la un club de rugby: copii-juniori-seniori si chiar Old Boys. Motivele pentru care ajut tin, in mare parte, de faptul ca pe mine rugbiul m-a ajutat foarte mult in cariera si in viata personala. Vad rugbiul ca un soi de “fratie” in care, odata intrat, ti se deschid multe oportunitati, iar eu cred ca am profitat de multe dintre acestea. In acelasi timp, ma leaga o prietenie de multi dintre jucatorii de la Grivita precum si un respect enorm pentru Nea Sandu (n.m. - Legendarul Alexandru Marin). Nu in ultimul rand, as zice ca am o latura “egoista” in sensul in care imi doresc pentru cei doi copii ai mei sa creasca intr-un mediu similar si sa ii ajut sa primeasca o educatie de calitate.

- M-ai intrebat daca am probleme acasa din cauza implicarii mele in rugby, daca ma pune sotia sa "dorm pe pres la intrare". Situatia este total opusa. Fara sprijinul ei nu as fi reusit. Alaturi de sotia mea am creat o Fundatie, Fundatia FER (Fundatia Education through Rugby) prin care incercam sa ajutam pe cat de mult rugbyul la nivel de juniori. Dar, urmand dictonul think global, act local, RC Grivita reprezinta principala organizatie pe care incercam sa o sprijinim.

Ovidiu Fer, sustinut in permanenta de sotie


- O buna parte din evolutia carierei mele, cel putin la inceput de drum, se datoreaza rugbyului, asa ca mi-am dorit sa intorc intr-o oarecare masura sprijinul pe care l-am avut de-a lungul anilor. Cum spuneam, vad Rugby-ul ca pe un soi de fratie, de camaraderie, care pe mine m-a ajutat atat la inceputul carierei in finante, cand jucam in Cehia, in paralel cu jobul la o banca de investitii, cat si in cadrul unui MBA in Asia, cand eram alaturi de colegi din tari cu mare traditie in rugby. Așa ca încerc sa pun umarul la mentinerea si dezvoltarea acestui club, RC Grivita, desigur in contextul actual al sportului in Romania.

- Fundatia FER (Fundatia Education through Rugby), al carui scop este de a sprijini tinerii jucatori, in special cei cu varste intre 14 si 18 ani, in a-si dezvolta pasiunea pentru rugby alaturi de abilitatile interpersonale, sociale si sportive. Prin aceasta, speram sa ajutam la crearea unor caractere cu adevarat puternice atat pe terenul de sport, cat mai ales in societate.

- Vizavi de posibilitatea ca si alti fosti jucatori de la Grivita sa ajute clubul, inclusiv financiar, cred ca orice jucator care a jucat la Grivita are un loc in gradina clubului si nu cred ca este obligat sa contribuie nimeni, mai ales din punct de vedere financiar. Totul trebuie sa vina de la sine, din pasiunea pentru rugby. Eu cred ca RC Grivita reprezinta exact ce spune numele, un club social, un loc de socializare offline, fiind printre putinele din tara de aceasta natura. In viziunea mea, a pune umarul inseamna simpla prezenta, sustinerea la meciurile echipei de seniori, ori sa arunce mingea alaturi de echipa de Old Boys, pe care am infiintat-o de curand si incercam sa o dezvoltam. Ori, de ce nu, sa isi aduca copiii sau nepotii la una din grupele care au renascut in cadrul clubului. Fiecare poate fi un membru activ in cadrul comunitatii pe care incercam sa o perpetuam.

Ovidiu Fer, alaturi de echipa de Old-boys a Grivitei


- In legatura cu evolutia clubului pana acum as zice ca mereu este loc de mai bine, in special din punct de vedere al dezvoltarii bazei. Dar cred ca ne intelegem bine locul in cadrul ecosistemului rugbistic din Romania. Nu suntem un club care sa poata aspira, pe moment, la un loc in SuperLiga dar nici nu dezarmam. Incercam sa crestem copii si tineri, cu adevarate valori, cu un spirit sanatos. Din fericire nu avem povara sustinerii din partea vreunei entitati de stat sau municipale asa ca ne putem concentra pe ceea ce ne place sa facem, nu pe ceea ce trebuie sa facem. In acest sens, chiar daca Uzina (detinatoarea bazei) nu are resursele sa ne ajute pe cum o facea odinioara, simplul fapt ca ne permite sa ne desfasuram activitatea in baza plina de istorie a clubului si a cartierului este un beneficiu enorm pentru noi, inseamna ca suntem pe un drum bun pe care continuam sa-l construim.

- Nu stiu daca exista un model pe care sa-l preluam strict din strainatate. Strainatatea asta e mare si diversa si nu stiu daca un anume model e musai sa fie replicat. In general, vad ca rugbyul este fie legat de entitati scolare, ca de pilda in lumea anglo-saxona, fie de anumite companii, ca in modelul japonez. Consider ca o imbinare intre cele doua modele ar fi ideala pentru un club ca al nostru intrucat, pe langa Atelierele CFR Grivita, clubul nostru a fost legat de diverse entitati scolare, cu care ar fi cazul sa reluam colaborarea. De asemenea, pe masura ce pentru diverse companii creste importanta programelor CSR (Corporate Social Responsability) sunt convins ca o asociere cu un club nu doar de traditie ci si un club care tine mult la dezvoltarea tinerilor intr-o comunitate dinamica ca cea din Parcul Ciresarii, poate avea beneficii palpabile.

- In general, in legatura cu partea sportiva nu as vrea sa ma pronunt. Despre partea aceasta, a obiectivelor sportive, cred ca Florin Oprisor ar trebui sa vorbeasca, nu eu. Eu doar ma bucur ca baietii inteleg sa se bucure de joc si de mediul pe care incercam sa il cream.

- Despre reinfiintarea echipei Sportul Studentesc as zice ca in orice domeniu concurenta este binevenita. Bucurestiul este un oras mare, ca o paralela, este cat intreaga Tara Galilor, ca populatie, daca tinem cont si de periferie sau Ilfov. Nu o vad ca pe o canibalizare, ci mai degraba de o lipsa acuta de penetrare a rugbyului in randul sporturilor din Romania.

- Personal, nu vad ca o problema prezenta jucatorilor straini in Romania. Ba cred ca jucatorii straini au fost cei care au tinut in viata echipa nationala si, in lipsa lor, nu prea vad cum ne-am fi calificat la Cupa Mondiala. De altfel, globalizarea este un fenomen ireversibil si, in general, foarte benefic pentru dezvoltare. Problema este modul in care sunt gestionate resursele locale, care in special la nivel de copii si juniori sunt extrem de marginalizate.

Cativa dintre copiii de la Grivita Kids


- La final as vrea sa transmit ca, la Grivita Kids, noi credem cu adevarat in aceste valori fundamentale ale rugbyului. Credem ca oameni de valoare devin jucatori de valoare. Viziunea noastra este aceea de a oferi un mediu distractiv si provocator care ii va inspira si educa pe cei mici si ii ajuta sa dezvolte o pasiune pentru sport pe tot parcursul vietii prin puterea rugby-ului. La Grivita Kids desfasuram o activitate socio-educativa prin faptul ca ne jucam de-a rugby, inca nu jucam rugby. Sesiunile noastre de joaca de-a rugby le ofera copiilor o introducere pozitiva si blanda in abilitatile specifice rugby-ului, cu accent deosebit pe agilitate, echilibru si coordonare, elemente transferabile pentru multe activitati sportive. Antrenorii nostri ii invata cum sa prinda, sa paseze, sa loveasca, sa alerge cu mingea si sa joace ca parte a unei echipe. Dezvoltarea sociala a fiecarui copil ramane o valoare de baza a programului Grivita Kids. Pe langa beneficiile legate de motricitate si de practicarea unui sport in aer liber si pe iarba naturala (cum nu prea mai au unde la alte sporturi), introducerea valorilor rugby-ului printr-o combinatie de jocuri distractive, activitati bazate pe abilitati si provocari, permite copiilor sa construiasca bazele cooperarii in echipa. Copiii invata despre succes, dar si despre esec in echipa. Aceste momente vor consolida nivelul de rezilienta  pentru a-i pregati pentru o performanta sportiva, dar si pentru  viata in general. Pentru ca imi place sa cred ca la Grivita intri pe la 5-6 ani si nu prea termini niciodata cu adevarat.