vineri, 3 aprilie 2020

Rugbiul in era pandemiei, intre a fi si a nu mai fi deloc

Maine ar fi trebuit sa inceapa nebunia. Rugby Club Grivita ar fi trebuit sa joace la Gura Humorului, in prima etapa din returul Diviziei Nationale de Seniori, primul meci oficial dupa o asteptare grea de aproape cinci luni.



Pentru mine ar fi trebuit sa fie saptamana in care sa ma rog de colegi pentru a ma inlocui la munca in weekend. Eram dispus inclusiv sa ofer o recompensa substantiala in acest sens.

De ce? Din mai multe motive. Pentru ca avand sapte meciuri, daca il prinzi pe primul automat prinzi macar patru weekend-uri. Pentru ca un meci cu baietii din Gura Humorului este intotdeauna unul de "bifat". Si, mai ales, pentru ca Gura Humorului este un oras frumos. Chiar foarte frumos as zice.

In schimb, stau ca toti ceilalti, ma uit pe geam, caut sa resetez cronometrul asteptarii si ma intreb ce ar fi fost daca? Dar ce te faci daca nu va mai fi?

Este o criza care nu pare sa aduca ceva bun in rugbiul nostru si asa extrem de sarac. Stiu, tuturor le este greu, toate echipele au emotii sau probleme, dar fiecare cu ce il doare.

Pe mine, unul, ma doare de o anumita echipa si nu pot sa nu ma gandesc ca aceasta criza ar putea sa aduca ceea ce unii din interior s-au chinuit si s-au tot chinuit sa faca si n-au reusit in ultimii multi ani, respectiv sa puna semnul de "stop joc".

Pe de o parte, erau putini cei care mai gaseau drumul spre teren si cu cat criza se prelungeste ma gandesc ca s-ar putea sa uite chiar si ei drumul spre teren. Pe de alta parte ma gandesc ca, asa cum in economie se spune ca cei mici vor suferi cel mai mult, asa ma gandesc ca si la nivel de echipe astia care s-au chinuit sa supravietuiasca in ultimii ani vor fi cei mai loviti.

In astfel de momente stau si ma gandesc la cei care vociferau dupa vreun esec al Romaniei cu Rusia sau mai stiu eu cine. Cum e? E mai bine fara rugby? Pentru mine sigur nu e.

La naiba. Eu reprezint in rugby cat negru sub unghie, poate nici macar atat. Dar pentru mine este cel mai misto sport din lume. Un sport pe care l-am descoperit in copilarie, cand alergam cu totii dupa mingea ovala pentru ca ne distra faptul ca nu stiam incotro o ia, si l-am redescoperit intr-un moment in care era prea tarziu ca sa imi mai pun amprenta pe el. Am ramas doar cu o pasiune nebuna, preluata de la un om care avea si 1.000 de pacate pe langa, pentru un sport care te motiveaza in permanenta, te obliga sa inveti cate ceva nou in permanenta si sa-ti doresti in fiecare zi sa fi mai bun decat ai fost in ziua precedenta.

Iar fara rugby, si mai ales Grivita, viata e pustiu. Sigur, si eu sufar dupa un esec, sezonul 2013 inca imi sta in varful ficatului, dar parca ar fi mai bine sa invatam. Doar ca, iata, a venit o perioada nebuna in care nu mai avem din ce invata. Si este al naibii de greu fara rugby, mai ales cand vezi ca locul in care ai investit atatea emotii are lacatul pus pe poarta si nu stii cand si daca se va mai deschide.

Stiu, au disparut echipe si vor mai disparea echipe, dar cand Templul e pustiu parca iti pare rau ca nu te-ai bucurat de rugby inclusiv in meciurile alea cu rezultate mai putin placute.

Un Oarecare, din coltul Tribunei!

marți, 24 decembrie 2019

Eduard Marinca, noul recrut al Grivitei: "Cand am ajuns pe Parcul Copilului, m-am indragostit iremediabil"

Rugby Club Grivita a jucat in acest final de an doua partide de verificare cu nationala de juniori sub 18 ani a Romaniei, iar unul dintre remarcatii acestor partide este Eduard Marinca, jucatorul despre care vorbim astazi.




Revenit in rugby dupa o pauza de 10 ani, Edi a decis sa-si puna experienta, curajul si fizicul in slujba Grivitei, iar evolutiile sale din partidele amintite au aratat ca poate fi un real castig pentru formatia noastra.

Insa, pe cat de virulent este pe teren, pe atat de savuros este in afara arenei, iar povestea lui de viata merita rasfoita, in randurile de mai jos:

- Edi, in primul rand felicitari pentru evolutia din dubla cu Romania U18. Cum s-au simtit meciurile de pe teren? Cum ti s-a parut echipa noastra?

- Multumesc pentru aprecieri. Am avut in fata o echipa a Romaniei U18 cu tineri buni, cu dorință, câțiva băieți chiar foarte puternici. De altfel, am remarcat că sunt destul de înalți băieții. Leagă binișor fazele, nu știu de când se antrenează împreună dar cred că sunt destul de omogenizați ca echipã. La meci m-am simțit foarte bine, am retrăit câteva din momentele la care râvneam. Terenul bun de tot, întotdeauna am avut un confort sporit pe sintetic.

- Ai fost unul dintre cei mai in varsta jucatori utilizati. Ti-a fost greu sa joci alaturi de multi jucatori tineri?

- Nu pot spune că mi-a fost greu din punct de vedere fizic în timpul meciului, însă a doua zi am fost cumva că după război. Se pare că cei 10 ani de pauză și-au pus amprenta.

- Cum s-a petrecut practic aceasta revenire la Grivita? Ce sau cine te-a atras in acest proiect? 

- Revenirea mea se datorează fetelor mele, soția și cele două fiice. Loredana, soția mea, m-a încurajat să mă reintegrez in lumea rugbiului. Probabil mi-a simțit dorința de-a lungul timpului. Acum, după 10 ani, am hotarat sa-mi incerc din nou norocul.

- Spune-ne doua-trei cuvinte despre parcursul tau in rugby. Care este cea mai placuta amintire din sportul cu balonul oval?

- Am inceput sa practic rugbiul la noua ani, cand eram clasa a 3-a, la Scoala Generală Nr. 1 din Chitila. Într-o zi intra in clasa un domn, Ovidiu Carcei, care era absolut gigantic. Așa l-am perceput la momentul acela. După câteva antrenamente pe stadionul de fotbal din Chitila am mers pe Parcul Copilului, de care m-am îndrăgostit iremediabil. Cupele acelea, mirosul, sunetul de crampoane pe gresia de pe holuri și bineînțeles oamenii de la vremea aceea: nea Sandu Bucătaru, Ovidiu Cârcei, Daniel Mitrea, nea Matei. Grivița ne-a scos în Franța. Aveam doar nouă ani și țin mine că ne scoteau aproape în fiecare an, ne cazam la diferite familii unde ne descurcam așa cum puteam la vârsta aceea. Aceste experiențe sunt de neprețuit și consider că m-au format.

In timpul liceului am evoluat ca sportiv și adolescent la Colegiul National Aurel Vlaicu, sub atenta supraveghere a domnului Costache Adrian, pentru care am sentimente reale, a domnului Robert Ion, pentru care am un deosebit respect, consider că este un exemplu pentru noi toți din mai multe puncte de vedere, și a  domnului director Ioan Toca, care m-a propus pentru formarea unui binom, alaturi de Maxim Morariu, fiul lui Octavian Morariu, la vremea aceea președintele ANS parcă. Practic, directorul liceului mi-a stabilit o întâlnire mie și părinților mei cu familia Morariu la ei acasa.

După mai multe intalniri cu diverse familii din Romania, aceștia au considerat că eu sunt cel potrivit pentru a reprezenta echipa Lumii in Franta pentru 4 sau 5 săptămâni parcă, timp in care am legat repede o echipa formata din zeci de tineri din toate colturile lumii, am jucat cu diverse echipe de club, am fost invitați la mai multe ambasade, am vizitat galerii private in Paris, da... la acea echipa am fost ales căpitan cumva. Acolo mi-am făcut multi prieteni cu care inca țin legătura pe Facebook și am acumulat experiențe și trăiri pe care nu le poți "aranja" pentru nicio sumă.

Revenind la CNAV, am fost campioni naționali de trei ori, treceam cu ușurință prin campionatul nostru in primii ani de juniorat. Tot cu cei de la CNAV am fost in Anglia intr-un turneu de trei meciuri și aproximativ doua săptămâni. Am fost in trei orașe în timpul acela, am stat la familii, a fost o super mega experiență pentru mine și colegii mei. Spre sfârșitul junioratului am rămas cumva fara un teren pentru a ne putea antrena și ne-a fost destul de greu, ne pregăteam prin parcuri sau in sala de sport. Eu și câțiva colegi am fost mai puțin afectati pentru că ne pregăteam pe la diverse loturi.

Știu că nu sunt "2-3 cuvinte" și sunt sigur că lumea si-a dat seama că imi este imposibil să fixez o amintire că fiind cea mai cea. Îmi cer scuze pentru "lãlãiala" mea, dar nu am povestit niciodată cuiva parcursul meu in rugbi, poate mi-am dorit dar nu am avut ocazia, nu mi-a fost acordată. Nu mă laud niciodată cu experientele mele, însă recunosc... ii mai amuz pe amicii mei din lumea asta fara Rugbi cu diverse întâmplări din copilaria mea alaturi de balonul oval.

- Esti un jucator polivalent pe inaintare. Totusi, care este postul tau favorit? Postul pe care te simti cel mai bine?

- La capitolul acesta problema este simpla. Postul meu favorit este, de departe, numarul 2. Trăgătorul are roluri deosebite in teren fiind cel care răspunde de pachetul de înaintare in grămadă și la repunerea din margine. Ai nevoie de forță și rezistență sporita pentru a face față bătăliilor din linia 1, o foarte buna viteaza de deplasare in teren, comparabilă cu cea a unui jucător din linia a treia, precum și tehnică pentru aruncarea balonului in margine, care consider că trebuie alimentata cu foarte multa concentrare.

- Ai facut parte din echipa Romaniei care batea SUA in finala Mondialului de tineret de la Nairobi, din 2009. Ce amintiri ai de la acel turneu final?

- Da, Kenya, Nairobi. TOP! Ce cred eu? Eram un fel de super echipa. Tin minte că eram foarte uniți și am fost încercați bine de tot. Înainte de finala cu SUA ne-am îmbolnăvit majoritatea, dar tot am intrat și, așa deranjați la stomac și cu febra mare cum eram, tot am reușit să-i rãpunem pe frații noștri americani, care erau cam cu nasul pe sus la ședințele de antidoping și la seminarii.

Țin minte că înainte de Kenya 2009, ne-a vizitat un domn, italian parca, Bruno se numea și care, pe Arcul de Triumf, ne-a arătat tot felul de exerciții de concentrare și ne-a învățat cum să ne facem pregătirea psihologică înainte de meci. Chestia asta mi-a rămas adânc impregnată și eu o aplic și acum în viața de zi cu zi și am făcut-o și înainte de meciul cu tinerii de la U18. La sfârșitul zilei cu Bruno, am mers chiar pe o alee făcută din jar, cărbuni încinși, fiind cumva într-o transă adevărată.

Revenind la Kenya, practic în finala, prin tehnicile acumulate de la acest misterios Bruno, am reușit la pauză sa ne montam cu toții foarte frumos in vestiar, deși unii colegi erau cu burta in pioneze. Practic făceau pe ei... Îl țin minte pe Munteanu de la Cleopatra că tremura și avea frisoane, desi erau 46 de grade afara in acea zi și tot a intrat și a jucat alaturi de noi.

A doua repriza a fost ceva de suflet, mi se face pielea de găină când îmi aduc aminte cum ne cautam intre noi pe teren. Oake, Stefan Patrascu, a fost un fel de erou salvator daca îmi mai aduc bine aminte. In fine, despre amintiri as putea povestii o grămadă. Câteodată stau și mă gândesc oare colegii mei, care au mers mai departe și au fost la mai mult de doua mondiale si 3-4 europene, cate super amintiri și experiențe unice au.

Apropo, pentru Kenya am uitat să îl amintesc pe nea Dodo Munteanu. Greu de lucrat cu el, cam țâfnos moșul, dar sincer... un super BARBAT care voia să ne ofere din puterea rugbiștilor români din perioada de glorie!

Am învățat o grămadă de chestii despre rugbi și despre virtute de la nea Dodo și cred ca m-am distrat cel mai bine cu el, antrenorul acela dur si prea serios uneori, la un banchet organizat pentru câștigătorii Campionatului European din Polonia, unde am reusit sa promovam Romania in prima grupa valorica.

Sper ca nu am zăpăcit oamenii cu un milion de cuvinte și abureli neimportante pentru ceilalți, dar pe care eu le mai răsfoiesc în gândurile mele.

- Ce s-a intamplat ulterior? Ce crezi ca ti-a lipsit pentru a face pasul catre echipa nationala de seniori, de exemplu?

- Pai in timp ce eu și câțiva colegi de-ai mei de la club eram la aceste loturi și cuceream campionat după campionat, ne antrenam bine, etc, acasă, la CNAV, lucrurile nu erau chiar roz, nu mai aveam teren, colegii sufereau. Deja aveam convingerea că nu vom mai castiga campionatul national în ultimul an de juniorat. Până la urma am dres-o de un loc 3 cu greu obtinut. După meci ne-a strâns Costache in vestiar și a început să plângă, ne-a mulțumit pentru cei mai frumoși ani ai lui ca antrenor și și-a cerut cumva scuze că în ultimii doi ani nu a putut să ne ofere condiții mai bune de pregătire și că visul nostru de a continua în aceeași formulă și la seniori nu se va putea realiza. A fost naspa rău.

De acolo am plecat la Steaua. Nu mi-a plăcut treaba cu vestiarul separat pentru cei noi, m-am speriat de "batranii" de acolo și am fugit la Dinamo, unde am stat o lună parcă. Lună în care mi-am dat seama singur că Steaua este "pâinea lui Dumnezeu" în comparație cu Dinamo.

Reîntors la Steaua, după nici o luna, mi-am înfruntat fricile și emoțiile și ușor ușor am inceput să mă integrez, sa le arat băieților din echipa că sunt serios, că am respect față de ei și fata de mine, evident. Nu a trecut mult și căpitanul Castravete -Viorel Lucaci- cu care mă pup frumos pe obraz daca ne întâlnim pe undeva și care m-a dat afara din duș la primul meu antrenament după revenire și, apropo, eram plin de săpun, așa revenim, a venit în vestiarul mic, al celor neintegrați, celor noi și care aveau de arătat și mi-a spus: "bai p..a vino cu mine".

M-a luat de gat și le-a zis colegilor din vestiarul mare: "domnilor, de astazi Marinca se schimba în vestiarul mare. Să-i faceți loc și lui într-o cușetă".

După aceea mi-am găsit și eu rol de rotiță funcțională în mecanismul condus atunci de Marin Mot, care mi-a oferit un loc în cadrul armatei si câteva sfaturi bune, și de Domnul Boldor, pe care îl plăceam foarte mult dar nu interacționam foarte concret pentru că el era cu treisferturile. In schimb, la Steaua mai era un antrenor axat pe pachetul de înaintare, pe care am ales să îl uit așa frumos pentru că nu am reușit să îl înțeleg și pentru care nu am nici ura dar nici respect.

Nici ură pentru vorbele urâte și rele pe care le adresa mai ales celor mai noi colegi, dar și celor mai vechi dar mai slabi de înger, și nici respect desi puteam să apreciez că fata de mine personal nu a avut gesturi urâte și cumva nu m-a luat în luneta lui de frustrări, dar nu pot să apreciez treaba asta pentru că rugbiul este despre un pumn strâns bine de tot, nu despre un deget cu care eventual apeși pe butonul liftului.

Mai departe. Am inceput să mă antrenez serios de tot. Zebega era accidentat, iar Marcel mă propunea insistent titular la numarul 2, în defavoarea lui. Marcel, un tip super super ok, prietenos, care îi ajuta pe cei noi sa se integreze. Dupa ce am fost convocat la lotul "mare" pentru pregătirea din Tunisia, am considerat, in ceata din capul meu, că o pregătire buna se face cu ajutorul steroizilor.

Intr-o idiotenie totala, dar tradusă în capul meu drept scopul scuza mijloacele, apelez la niste substanțe care nu m-au ajutat în mod deosebit pentru că oricum alergam bine, aveam forță în sala și "meseria" rugbiului nu se dobândește cu pastile sau mai știu eu ce tratament ci doar cu sufletul și cu curajul, curajul ăla din teren. Bun, se organizează rugby în 7 și am fost cooptat de nea Marin sa particip alaturi de Cazan, Zamfir, Vlaicu, Lucaci, Ioniță și alții.

După 2-3 meciuri am văzut agentii antidoping in tribuna și m-am "accidentat subit", venit targa, plecat spital, scăpasem, eram foarte mândru, din păcate. Problema a fost că eram atât de nepregătit pentru astfel de prostii încât la un timp relativ scurt după rugby în 7 se organizează pe Arcul de Triumf finala Cupei, Steaua - Baia Mare. Acolo am avut parte, din nou, de prezența agenților antidoping care, cu o memorie mult mai ascuțită decât a mea, solicită în mod nominal cate trei sportivi din partea fiecărei echipe, ocazie cu care eu, marele visător, am fost testat.

Testele au ieșit pozitiv, am fost rechemat la centrul antidoping unde am fost întrebat dacă doresc o probă B. Am refuzat o probă B și practic mi-am recunoscut vina, treabă care a venit la pachet cu o suspendare de doi ani. Doi ani in care mi-a fost FOARTE GREU, am suferit mult. Cei de la Steaua mi-au oferit sprijin și suport, mi-au propus să mă pregătesc in continuare la club, m-au platit conform contractului, colegii au fost alaturi de mine.

Am ales sa merg mai departe, dar acest Departe s-a evaporat după aproximativ un an când într-o zi frumoasa de primăvară, doi agenți antidoping au venit pe teren și m-au informat că nu îmi este permis să mă pregătesc in cadru oficial sau pe arene sportive. Moment în care m-am retras și am încetat să mai merg la pregătire cu echipa. Nu voiam să fac probleme clubului, mai ales că eram și un fel de oaie neagră de atunci. Auzeam tot felul de zvonuri din diferite direcții despre ce substanțe am luat eu și ce nenorocit eram și ce trișor... Dezastru total...

După o perioadă de câteva luni am apelat la serviciile unei doamne psiholog care ne consilia când eram pe la loturi, lucru care m-am ajutat enorm și recomand pentru tinerii U18 psihologi capabili și competenți.

După această perioadă am inceput sa uit ușor, ușor și m-am acomodat cu viața de om normal. Fără stres, fără să-mi depășesc limitele aproape la fiecare antrenament. Apropo, faza cu depășirea performanțelor era o chestie de reflex și era marcă înregistrată Adrian Costache.

A da... Și partea buna din toată această întâmplare jenantă și tristă este că la scurt timp am cunoscut-o pe actuala mea sotie și pe repede'nainte, dar cu trăiri pe care rugbiul nu mi le-a oferit niciodată, am reușit să îmi intemeiez o familie pe care o iubesc și care mă preocupă în mod prioritar.

Am reușit să pun bazele unei mici afaceri pe care o administrez in mod pasional din 2012.

Iar la echipa mare nu am ajuns, dar dacă eram mai atent puțin sau daca primeam sfaturi competente sunt sigur că reușeam să-mi găsesc un loc printre ei. Cred cu tărie asta pentru că am văzut foști colegi din generația mea care activează la echipe de top din Romania și din străinătate și sunt componenți ai lotului mare, unii dintre ei fiind, la vremea aceea, cu un bagaj mult subdimensionat in comparatie cu al meu. Se pare că nu e suficient să iubești rugbiul și să te dedici cu totul... chiar nu este...

- Cum ti se pare viitorul rugbiului romanesc? Crezi ca mai putem gasi solutii pentru a ne mentine la nivel inalt?

- In cei 10 ani, din motive de frustrare și dezamăgire, am pierdut cumva conexiunea cu rugbiul românesc. Efectiv am renunțat să mă mai gândesc, așa că nu pot să îmi dau cu părerea despre viitorul rugbiului românesc. Dar cred că pentru cei tineri, pentru că acolo am fost ca ei, se pot face mișcări multe și se pot implementa modele de pregătire fizică și psihică performante. Și nu este nevoie de genii care sa dezvolte treburi de genul asta pentru că ele sunt deja folosite in tarile fruntașe și se pot prelua cu demnitate. Nu sunt la curent cu informatii privind performanța și calitatea utilizata de federație și cluburi. Am văzut ca la U18 sunt antrenori tineri, foști jucători de top, care știu ce înseamnă performanță și care sper că vor face diferența prin implementarea de tehnici noi, studiate, dovedite și eficiente. Mă uitam că e plin internetul cu programe. Când jucam noi aveam casete cu nea dodo cand le dădea bascule la jucatorii din Noua Zeelanda și făceau mol din 5-ul nostru și se duceau cu el până intre buturile echipelor de top.

Educați-i pe băieți sa nu bage nimic!!! Învățați-i să mănânce curat, sa se ajute singuri, natural. Fiți atenți la discuțiile dintre ei. Și eu am apelat la injecția aia interzisa (au fost trei sau patru în total) tot de la alți colegi al căror nume nu am fost de acord să îl dau in schimbul reducerii suspendării mele. Puteam chiar sa scap cu câteva luni, dar rugbiul m-a învățat că trebuie să fim curajoși și demni. Sa ne asumam acțiunile și să folosim privirea periferica in permanență.

miercuri, 18 decembrie 2019

Andreas Seicaru: "Am gasit un grup foarte unit la Grivita. Imi da dorinta de a vrea mai mult de la mine"

Rugby Club Grivita a disputat in ultimele zile doua partide de verificare impotriva nationalei de juniori U18 a Romaniei, iar staff-ul tehnic al echipei noastre a profitat de ocazie pentru a verifica mai multi jucatori care ar putea ajuta echipa cel putin in returul actualului sezon al Diviziei Nationale.



Unul dintre jucatorii care s-au remarcat in aceste partide a fost Andreas Seicaru, rugbist tanar, de forta si gata sa se sacrifice pentru binele echipei, acceptand fara menajamente sa faca trecerea de la postul de centru la cel de pilier.

Andreas chiar a si marcat impotriva Romaniei U18 si a demonstrat ca are calitatile necesare pentru a deveni un jucator important al echipei noastre, iar atitudinea sa, dezvaluita si de raspunsurile din materialul urmator, este una datatoare de sperante.

1. Andreas, felicitari pentru evolutie si eseul marcat impotriva Romania U18. Cum s-a simtit meciul de pe teren?

Multumesc frumos! Meciul a fost unul destul de puternic aș spune eu, chiar daca există o diferență de vârstă se vede că băieții sunt pregătiți și au potențial, au dorința de afirmare și sper sa facă o figură frumoasa. Față de meciul trecut noi am avut o mai mare posesie a balonului și am putut sa facem ce ne-am propus. Eseul mi-a oferit incredere și o bucurie interioara, fiind primul marcat dupa o lunga perioada de timp.

2. Cum s-a simțit pana acum experienta traita de tine la Grivita? Cine sau ce te-a atras in acest proiect?

În primul rand vreau sa mulțumesc celor implicați în acest proiect, staff-ului si colegilor pentru primire. Grivița este un club de tradiție cu multe trofee câștigate. Am găsit un grup foarte unit, dispus în orice moment sa te ajute. Am decis sa ma implic in acest proiect foarte frumos din dorința și dorul de a juca rugby. Cu toate că imi pierdusem orice speranța că  îl voi mai practica vreodată, după dezamăgirile trăite. Cumva ma resemnasem, insa grupul găsit aici mi-a dat din nou dorința de a vrea mai mult de la mine și nu doar de a practica rugby din plăcere. Ma bucur că pot face parte din acest proiect și îmi doresc să creștem împreună.

3. Spune doua-trei cuvinte despre parcursul tau in rugby pana acum. Care este cea mai placuta amintire pe care o ai legata de sportul cu balonul oval?

Am început rugbiul în Italia printr-o selecție la școală. Îmi amintesc mereu cu plăcere primul meci. Nu aveam niciun antrenament la activ, eram la U13 si aveam multe întrebări și emoții înainte de meci. Una dintre întrebări a fost: "am și eu voie sa dau eseu?" Și pana la urma chiar am făcut-o, chiar am marcat. Când îmi reamintesc, mereu retrăiesc acele sentimente cu plăcere și este cea mai frumoasa amintire. Din acel moment m-am îndrăgostit de acest sport. Am parcurs toate etapele, aveam foarte multe meciuri la activ și am reușit cu echipa de club sa câștig diferite trofee. In ultimul meu an de rugby în Italia am făcut parte pentru puțin timp, înainte de revenirea in țară, din echipa Fiamme Oro unde într-adevăr exista o posibilitate majoră de dezvoltare. După revenirea în țară, o perioadă am renunțat la rugby dar nu eram fericit.

4. Acum cativa ani erai convocat la o selectionata regionala din Italia. Ce s-a intamplat ulterior? De ce nu ai continuat sa joci in Italia?

Da, am făcut parte din selecționata regionala zona Lazio U16. Aceasta presupune 2-3 antrenamente săptămânale și meciuri în weekend dar, din păcate, părinţii mei muncind, nu puteam participa mereu la antrenamentele din zone îndepărtate. Am avut multe de învățat din aceasta experiență frumoasă și chiar dacă nu am făcut pasul spre academia Federației Italiene, sunt bucuros ca am avut ocazia să fiu prezent la aceste stagii. La vârsta de 17 ani ne-am mutat definitiv din Italia și atunci s-a terminat parcursul meu în rugbiul din peninsulă. Oricât de mult mi-aș fi dorit, nu exista posibilitatea de a rămâne acolo.

5. Ai fost in curtea celor de la Dinamo. Cum ti s-a parut perioada respectiva si ce crezi ca ti-a lipsit pentru a ajunge si la prima echipa a lor?

De la revenirea în țară, dupa un an de pauză, am ajuns la C.S. Dinamo. Primul an la U20 nu am avut meciuri. Eram împreună cu cei de la Pantelimon și echipă fiind desființată nu am avut ocazia sa joc. Anul al doilea la U20 am avut câteva meciuri. Ar fi trebuit să urmeze saltul către echipa de seniori însă nu am avut șansa de a face acest pas.

6. Consideri ca venirea la Grivita poate fi o rampa de lansare pentru tine? O mutare care sa-ti asigure pe viitor trecerea la o echipa mai bine cotata?

Da, categoric! Consider că prin muncă exista aceasta posibilitate. Aici am găsit o atmosfera foarte plăcută și văd posibilitatea de a crește. Antrenorii sunt foarte implicați și aproape de sportivi. Se vede ca fac asta cu mare placere.

7. Ai un trecut ca centru, ai mai jucat si aripa, insa impotriva Romania U18 ai jucat pe postul de pilier. Cat de greu ti-a fost? Care e postul tau favorit? Unde te simti cel mai confortabil?

Da este adevărat. Am jucat tot junioratul centru si am avut câteva meciuri și ca aripa. Între timp am "colecționat" câteva kilograme și împreună cu Florin Oprișor am hotărât să schimbam ceva. Am avut rareori de a face cu grămadă pe la U14, U16, la nevoie, linia a treia, dar linia întâi a fost ceva necunoscut mie până acum. Totusi, m-am simțit foarte bine în poziția de pilier și simt ca sunt mai liber în joc față de cum eram pe linia de treisferturi. Îmi doresc sa evoluez pe acest post și sunt conștient ca am foarte mult de muncit, atât ca forță cât și ca tehnică. Dar munca îmi place și nu ma dau în spate! Nu a fost greu până în momentul de față, consider că greul de acum începe. Important e ca ceea ce faci sa faci cu placere.

8. Cum ti se pare viitorul rugbiului romanesc? Crezi ca mai putem gasi solutii pentru a ne mentine in elita?

Despre viitor, este greu de spus. Avem sportivi buni, cu potential, avem si antrenori buni, însă nu mereu ține doar de ei. Este nevoie de o mai mare atenție acordata sportului românesc.
Revenind la rugby, avem mult de muncit, ar trebui gândită o strategie pentru selecție și să vină generații din urma. Avem prea puține echipe. Pentru menținerea în elita consider că avem potențial. In viață greșelile se plătesc. Important este să nu le mai repetăm și să ne focusam pe propriile obiective. Doamne ajută să fie bine!

joi, 24 octombrie 2019

Vasilică Mercone: "Am ales Grivita pentru ca imi place foarte mult clubul"

Unul dintre debutantii Grivitei din acest sezon este Vasilică Mercone, tipul de jucator care se incadreaza perfect la fraza "buturuga mica rastoarna carul mare".




Nu l-ai vedea mai mult decat, eventual, un mijlocas la gramada sau, eventual, o aripa dupa modelul Cheslin Kolbe, insa el, in ciuda fizicului, este intotdeauna gata de lupta si abia asteapta sa faca 19 ani pentru a putea intra in prima linie, acolo unde bataliile sunt cele mai dure si mai aspre.

Are o inima mare cat istoria Grivitei, este neinfricat, stie jocul si a demonstrat deja ca este unul dintre castigurile Grivitei din acest sezon, avand ocazia, in urmatoarele partide, sa confirme increderea investita in calitatile lui.

- Vasilică, primele minute pentru Grivita. Cum a fost? Cum te-ai simtit pe teren?

- M-am simtit ok, nu mi-am facut prea multe griji, am vrut doar sa dau ce am mai bun.

- Ai avut emotii la Navodari, stiind ca dai piept cu o echipa care se bazeaza pe o inaintare puternica?

- Am avut mici emotii la inceput, dar pe parcurs s-au risipit. Am intrat in meci si m-am focusat pe ideea de a-mi face cat mai bine treaba.

- De fapt, as vrea sa ne spui cum se simte pe teren un jucator care stie ca, totusi, fizicul nu este de partea lui? Te ambitioneaza si mai mult acest lucru?

- Ma ambitioneaza mult ca am in fata jucatori mai mari si/ sau mai puternici decat mine. De altfel, cu cat este mai tare adversarul pe care il opresc, cu atat este mai mare satisfactia.

- Spune-ne 2-3 cuvinte despre parcursul tau in rugby. Unde ai inceput sa practici? In ce conditii? Care ar fi cele mai mari realizari de pana acum?

- Pai am inceput sa practic rugby la Valahii Tartasesti, iar apoi am trecut pe la Metrorex si Dinicu Golescu. Ca realizari, ce as putea spune? Au fost mai multe medalii la diferite categorii de varsta, inclusiv la rugby sevens si la rugby 10, insa pentru mine a contat in primul rand ca am reusit sa joc constant, sa fiu pe teren, in mijlocul actiunii, acolo ma simt eu cel mai bine.

- Ai evoluat ca flanker impotriva celor de la Navodari. Este postul tau de baza sau ai prefera sa joci altceva?

- Nu, postul de flanker nu este postul meu de baza. Am jucat flanker pentru ca inca nu am implinit 19 ani pentru a putea evolua in linia I. Postul meu de baza este cel de taloner, dar joc oriunde ma distribuie antrenorul, important este sa fiu pe teren.

- Cum s-a facut trecerea la Grivita? De ce ai ales Grivita? Cum te-au primit baietii? Cum ti se pare atmosfera de la club?

- Am ales Grivita pentru ca imi place mult clubul si imi ofera posibilitatea sa joc la seniori, sa acumulez experienta. Atmosfera este una placuta, conteaza mult si ca impart vestiarul cu baieti alaturi de care am evoluat si la juniori. Iar colegii mai in varsta m-au primit cum trebuie si imi ofera constant sfaturi importante. As vrea sa spun ca am ales Grivita si pentru ca mi-a recomandat domnul Andrei Borz sa fac un asemenea pas si vreau sa-i multumesc pe aceasta cale.

- Care sunt idolii tai la nivel intern si international?

- Urmaresc mai multi jucatori cu atentie, de pe postul de taloner, insa idolul meu este Dane Coles, internationalul All Blacks pe care il vedem acum la Cupa Mondiala.

- Apropo de Cupa Mondiala, sambata jucam de la aceeasi ora cu semifinala Anglia - Noua Zeelanda. De ce crezi ca oamenii ar trebui sa vina totusi pe Parcul Copilului?

- E greu sa ne comparam cu ei, dar celor care totusi aleg sa vina pe Parcul Copilului le transmit ca nu vor regreta. Vor vedea un adevarat spectacol, iar eu sper ca tribuna sa fie plina si sa sustina Grivita, pentru ca avem nevoie de suport de orice fel impotriva liderului din Divizia Nationala.

miercuri, 23 octombrie 2019

Constantin Sandu, kinetoterapeutul Grivitei: "Practic, am ramas alaturi de jucatori pe teren"

In ciuda faptului ca suntem, aproape sigur, cel mai sarac club din Romania, la Grivita, pe langa jucatori, a ramas o mana de oameni de bine care asigura, intr-un fel sau altul, supravietuirea echipei, iar unul dintre acestia este Constantin Sandu, kinetoterapeutul echipei.



Constantin Sandu a crescut in curtea Grivitei. A fost junior al clubului si a prins si cateva meciuri la nivel de seniori.

Intre timp, s-a facut kinetoterapeut si, desi ar putea incerca deschiderea unor usi mult mai importante, a decis sa ramana, cel putin pentru moment, alaturi de noi, pentru ca imbolnavirile de grivitzita nu au leac.

- Constantin Sandu, unul dintre oamenii din spatele supravietuirii Grivitei. Ti se pare corect sau crezi ca exagerez?

- Cu siguranta exagerezi. Aceasta echipa minunata supravietuieste din 1932 incoace. Eu doar incerc sa-mi fac meseria cat se poate de bine, iar la final sper ca jucatorii sa fie multumiti de munca mea.

- Ce presupune "functia" de kineto la Grivita? Cat timp iti ia sa te pregatesti pentru un meci?

- Foarte bine folosite ghilimelele. Pai, ce sa spun? Eu trebuie sa ma asigur ca fiecare jucator sa fie apt din punct de vedere medical si sa dea un randament cat mai bun atat in timpul antrenamentelor, cat mai ales in timpul meciurilor. Ca timp, intotdeauna incerc sa ajung mai devreme si sa ma ocup de jucatorii care au probleme medicale. Pe scurt, "functia" de kineto presupune sa nu stai niciodata locului.

- Cum te simti in timpul meciurilor? Cata emotie se aduna pe marginea terenului?

- In timpul meciurilor sunt niste emotii foarte mari. Vrei ca echipa sa castige, dar in acelasi timp iti doresti sa nu ti se accidenteze niciun jucator. Asa ca poate sa fie si Pamela Anderson in tribuna, eu raman focusat pe colegii de echipa.

- Ce te-a facut sa accepti rolul de purtator de grija al jucatorilor la o echipa precum Grivita?

- Pai, eu am inceput rugbiul destul de tarziu, pe la 16 ani, la echipa de juniori a Griviței. După aceea, crescând și rămânând tot la același teren, același stadion, am făcut pasul către echipa mare unde am văzut cu adevărat ce înseamnă rugbiul. Asa am simtit ca am intrat intr-o familie și anume Familia Grivita, din postura de jucator. Ulterior, timpurile s-au schimbat. Eu am inceput sa studiez kinetoterapia si am decis, impreuna cu staff-ul tehnic, sa ma ocup de tot ceea ce inseamna parte medicala intr-o echipa.

- Cat costa si cam cat material consumi la un meci?

- Nu sunt importante costurile si materialul consumat la un meci. Pe noi ne intereseaza siguranta jucatorului si capacitatea de a evolua cat mai bine pe teren.

- Este adevarat ca te mai ocupi si cu alte aspecte legate de organizarea meciului sau a vietii echipei?

- Sa zicem. Nu ma ocup in totalitate, dar incerc sa ajut si eu cum pot. Fiecare jucam cate un rol important si te bucura faptul ca poti ajuta, cel putin pe mine.

- De ce ai renuntat la cariera de jucator activ?

- Aici o sa fiu scurt si la obiect. Am renuntat la cariera de jucator pentru ca ma simt mai folositor in ceea ce fac acum. Plus ca aveam o concurenta destul de mare pe post si era destul de greu sa prind echipa.

- Simti o anumita frustrare in momentul in care iti dai seama ca ai fi putut fi si tu alaturi de jucatori pe teren?

- Nu, nu simt nici macar putina frustrare. Am incredere in fiecare jucator care se afla la clubul nostru, fie tanar sau fie batran. Mai mult, eu practic am ramas alaturi de ei pe teren, chiar daca pe mine ma vede lumea pe marginea terenului.

marți, 15 octombrie 2019

Bogdan Antonescu: "Am ales Grivita pentru istoria bogata"

Dupa trei etape disputate din Divizia Nationala de Seniori, Rugby Club Grivita ocupa abia locul 6 in clasament, succesul din confruntarea cu CS Gura Humorului fiind urmat de doua infrangeri la rand, 17-20 la Suceava si 13-21 cu RCM Galati.



Sunt puncte pierdute dupa care plangem si am putea plange si mai tare la finalul sezonului, cand se trage linie, insa putem fi si realisti si sa spunem ca este greu sa emitem pretentii in conditiile in care s-au produs schimbari semnificative la nivel de lot, iar echipa sufera din cauza lipsei de omogenitate.

Au aparut peste vara numerosi jucatori noi in lotul Grivitei, iar unul dintre cei care si-au facut pe deplin datoria pana acum este inaintasul Bogdan Antonescu, jucator pe care va invit sa-l descoperiti in randurile de mai jos:

- Bogdan, primele minute jucate in tricoul Grivitei. Cum ti s-au parut partidele disputate pana acum? Cum te-ai simtit pe teren?

- Desi este doar Divizia secunda, liga a doua cum ar veni, au fost meciuri grele, tari din punct de vedere fizic. Dar eu cred ca am facut fata trecerii la seniori. M-am simtit bine pe teren.

- Au fost doua infrangeri la rand. Ce ne-a lipsit pentru a rasturna balanta in favoarea noastra? Unde crezi ca s-au jucat meciurile cu Suceava si Galati?

- As lua partea buna din aceste meciuri. Cred ca pe langa veterani au aparut multi tineri care isi doresc sa arate tot ce au mai bun, iar asta se vede pe teren. Probabil trebuie sa lucram mai mult la omogenitatea echipei si totul va fi bine. Consider ca suntem pe un drum bun.

- Esti unul dintre numerosii jucatori inregimentati de Grivita in aceasta vara. Cum s-a facut mutarea? De ce Grivita?

- Am ales Grivita pentru ca are o istorie bogata in rugby, dar a contat si faptul ca m-am simtit bine de la primele antrenamente. Este o atmosfera placuta.

- Cum te-au primit colegii de la Grivita? Cum ti se pare atmosfera de la echipa?

- Colegii m-au primit cu bratele deschise. Au avut incredere in mine inca de la inceput, iar asta m-a ajutat sa ma integrez bine in colectiv. Cum spuneam si mai devreme, atmosfera este una placuta, propice rugbiului.

- Spune-ne cateva cuvinte despre parcursul tau ca rugbist. Unde, cand si cum ai inceput sa practici acest sport? Cel mai placut moment de pana acum? Cea mai neplacuta amintire?

- Am inceput rugbiul la Metrorex, "recrutat" de domn profesor Nicolae Manolache si antrenat de Rares Manolache si de Bogdan Milita. Cel mai placut moment a fost cand am cantat imnul, in tricoul Romaniei, la Campionatul European.

- Vezi in Grivita o rampa de lansare pentru un eventual transfer la o echipa din Super-Liga?

- Cred ca Grivita poate reprezenta o rampa de lansare pentru orice tanar care doreste sa atinga maximul posibil in materie de rugby.

- Care sunt atuurile tale si unde crezi ca mai ai de lucru?

- La acest capitol as prefera sa nu raspund si sa ii las pe ceilalti sa aprecieze efortul pe care il depun pe teren. Dar in mod sigur mai am de acumulat experienta de joc.

- Cine sunt idolii tai din rugbiul intern si din rugbiul international?

- Apreciez multi jucatori, insa favoritul meu este, de departe, Brodie Retallick, internationalul din Noua Zeelanda.

- Cum te motivezi inaintea unui meci? Ai vreun ritual anume sau vreo superstitie?

- Nu pot sa spun ca fac ceva neaparat anume. Insa, ca multi altii, ascult putina muzica, pentru a ma linisti, si caut sa ma concentrez pe ceea ce am de facut in meci.

vineri, 4 octombrie 2019

Crescut in Africa de Sud, Andrei Homiuc are o poveste interesanta de viata si a devenit rapid una dintre revelatiile Grivitei

Rugby Club Grivita a debutat cu dreptul in noul sezon, 33-7 cu Rugby Club Gura Humorului, si se pregateste de un meci greu, in deplasare, cu CSM Suceava, partida care va avea loc sambata, de la ora 10.00.



Demi-ul Andrei Homiuc a fost unul dintre cei mai buni jucatori de pe teren in prima etapa si este unul dintre jucatorii de care se leaga sperantele noastre pentru un nou rezultat bun si in deplasarea de la Suceava.

Iar in avanpremiera partidei de maine va invitam sa rasfoiti un scurt interviu cu jucatorul care si-a trecut deja in cont 11 puncte inscrise pentru echipa noastra, reusind un eseu si trei transformari in prima etapa.

- Andrei, primul meci la Grivita si primele puncte inscrise. Cum ti s-a parut meciul cu baietii de la Gura Humorului? Cum te-ai simtit pe teren?

- Primele 20 de minute au fost mai dificile si a trebuit sa ne aparam foarte bine in 22-ul nostru, dar dupa doua faze de structura am reusit sa inscriem primele doua eseuri. Am simtit increderea si devotamentul colegilor mei si astfel am reusit sa-mi fac si eu jocul.

- Cum de ai venit la o echipa precum Grivita, mai ales ca stiu ca ai in palmares si formatii mai bine cotate la momentul actual?

- Din cauza unei situatii neplacute petrecute la clubul CSM Bucuresti am ales sa ma alatur clubului Grivita pentru istoria bogata in rugbiul national, dar si international.

- De altfel, ca sa te cunoasca lumea si mai bine, as vrea sa te prezinti un pic. Cand, unde si cum ai inceput rugby? Pe unde ai mai evoluat? Realizari?

- Primul antrenament pe care l-am avut a fost la Panther’s Rugby Club in Johannesburg, la varsta de doar 9 ani. Fiind incurajat de tatal meu chiar din prima zi, am ajuns sa practic rugbiul la acest club timp de cinci ani. O data cu inscrierea la Liceul Militar Parktown Boys’ High School m-am alaturat echipelor liceului, dar si clubului particular Jeppe Quandom Rugby Club unde am jucat timp de trei ani, mereu pe acelasi post, mijlocas la gramada. Dupa mutarea in Romania am practicat rugbiul la CSM Bucuresti, apoi la Tomitanii Constanta timp de doua sezoane, iar in vara anului 2018 am avut onoarea sa reprezint Romania U20 la Rugby Trophy.

- Stim ca ai crescut in Africa de Sud. Ce poti sa ne spui despre perioada petrecuta acolo? Care sunt diferentele si asemanarile fata de rugbiul din Romania?

- Din cauza situatiei sociale si a diferentelor culturale, in Africa de Sud nu este usor sa cresti si este imposibil sa te simti in siguranta. Zilele trec greu, strazile le treci cu ingrijorare, iar simpla decizie de a iesi la o plimbare poate avea mari consecinte. Cu toate acestea, niciun sentiment negativ nu se transmite catre pasiunea si dragostea de a privi sau juca sportul national, rugby. Comparand Africa de Sud si Romania, pot observa acelasi devotament si aceeasi apreciere pe care rar o gasesti in tribune la alte sporturi. Diferenta este ca in Africa de Sud sunt mult mai multe cluburi si sunt mult mai multi jucatori legitimati.

- Cum ti se pare atmosfera de la Grivita? Cum te-au primit colegii?

- Atmosfera pe care am resimtit-o la acest club este exact motivul pentru care am ales acest sport: spirit de echipa, familie si increderea pe care o avem unul in celalalt pe teren. Colegii m-au primit cu bratele deschise si m-au ajutat sa ma integrez foarte repede si sa creez prietenii ce sper sa dureze o viata.

- Vezi perioada petrecuta aici ca pe o rampa de lansare spre un club mai important?

- Momentan sunt foarte fericit cu pozitia mea si ma concentrez doar sa castigam cat mai multe meciuri din acest sezon. Imi doresc sa imi dezvolt cat mai mult calitatile cu speranta de a avea un viitor stralucit.

- Care sunt idolii tai din rugbiul intern si cel international?

- Am avut onoarea sa fiu in aceeasi echipa cu Danie Faasan si Valentin Calafeteanu si am avut sansa de a fura putina meserie de la ei. In timpul liber imi place sa le urmaresc meciurile lui Faf de Klerk si Antoine Dupont, dar cel mai mult il apreciez si respect pe Joost van der Westhuizen.

- Cum te motivezi inaintea unui meci? Ai vreun ritual anume?

- Nu am nicio rutina inainte de meci, imi place sa ascult putina muzica si sa ma concetrez la ce trebuie sa fac pentru a avea un meci satisfacator pentru echipa. Singurul lucru pe care il pot mentiona este ca, de cand eram mic, prima gheata pe care o pun este cea stanga, fiind stangaci.

- Crezi ca Grivita poate emite pretentii la un loc pe podium?

- Eu am toata increderea in echipa si sunt optimist ca la finalul sezonului putem prinde un loc pe podium.