duminică, 3 noiembrie 2013

2013 in cifre

Rugby Club Grivita a sustinut, in 2013, 10 meciuri oficiale, pe teren, iar cifrele sunt cat se poate de graitoare. Avem o victorie, 31-29 cu Sportul Studentesc, in deplasare, si noua infrangeri: 24-29, 19-46 si 3-81 cu Callatis Mangalia, 17-53, 8-24 si 12-34 cu Clubul Sportiv Metrorex, 12-43 si 5-34 cu Sportul Studentesc, si 3-73 cu Rugby Club Barlad. Evident, avem si o victorie considerata la masa verde, 5-0 cu CS Lions Arad, dupa un meci la care adversarii nu s-au prezentat si in urma caruia am evitat lingura de lemn la nivel de intreg rugbiul romanesc. In cele 10 meciuri jucate pe teren, Grivita a inscris 134 de puncte si a incasat 447 de puncte, media fiind 13,4 - 44,7. Cele 134 de puncte inscrise de Grivita au fost marcate din 19 eseuri, noua transformari si sapte lovituri de pedeapsa. Cele 134 de puncte inscrise de Grivita au fost marcate de un numar de 14 jucatori, iar trofeul pentru cel mai bun marcator revine, ex-aequo, lui Alexandru Ungureanu si Stefan Dorin, ambii cu cate 20 de puncte marcate. Alexandru Ungureanu a reusit doua eseuri, doua transformari si doua lovituri de pedeapsa, iar Stefan Dorin a reusit patru transformari si patru lovituri de pedeapsa. Au mai inscris pentru Grivita Viorel Perniu 15 puncte (trei eseuri), Ionel Preda 14 puncte (doua eseuri si doua transformari), Mihai Nita 10 puncte (doua eseuri), Luigi Padureanu 10 puncte (doua eseuri), Andrei Neacsu 10 puncte (eseu, transformare si lovitura de pedeapsa), Gabriel Dinica, Marius Enache, Eugen Titiriga, Marian Forminte, Madalin Birjovanu, Viorel Nicolae "Fulgerica" si Claudiu Podoleanu cate 5 puncte, respectiv cate un eseu. In 2013, pentru Grivita au jucat Alexandru Ionescu, Luigi Padureanu, Marian Forminte, Mihai Nita, Mihai Ionita, Ionut Manu, Viorel Perniu, Mihai Adam, Alexandru Ungureanu, Ionel Preda, Catalin Titiriga, Eugen Titiriga, Andrei Mereuta, George Pintilii, Gabriel Ghitan, Gabriel Dinica, Viorel Nicolae "Fulgerica", Visan Razvan, Mihai Ionescu, Marius Enache, Ionut Zamfir, Vlad Marian, Stefan Dorin, Cosmin Andrei, Liviu Salageanu, Madalin Birjovanu, Andrei Neacsu, David Mandache, Alexandru Ciocan, Andrei Nicolae, Vasile Tiganescu, Alexandru Padureanu, Victor Dima, Claudiu Podoleanu, Gabriel Nedelcu, Valentin Nistoroaia, respectiv 36 de jucatori. Aici il putem adauga si pe Daniel Zaharia, jucator care ar fi trebuit sa fie titular pentru Grivita, in sezonul de toamna, dar a suferit o accidentare grava, la genunchi, la unul dintre antrenamente.

Rugby Club Grivita - Rugby Club Barlad 3-73 (3-26)

Turul preliminar din Cupa Romaniei la rugby a adus, in Parcul Copilului, si ultimul meci jucat de Rugby Club Grivita pe 2013. Trupa antrenata de Alexandru Marin a dat piept cu mult mai puternica Rugby Club Barlad, formatie care, in ultimul sezon, a fost la un pas sa dea lovitura, doar lipsa de experienta facand ca barladenii sa nu obtina promovarea in Super-Liga. In ciuda previziunilor sumbre, Rugby Club Grivita a facut o prima jumatate de repriza remarcabila si a reusit sa se bata de la egal la egal cu formatia din Barlad. Ba, mai mult, grivitenii au deschis scorul in minutul 17, cand Alexandru Ungureanu a transformat cu siguranta o lovitura de pedeapsa de la circa 35 de metri, usor lateral stanga. Lovitura a fost acordata in urma unei infractiuni comise de un jucator al echipei barladene ce a fost si eliminat temporar. Din pacate, dupa minutul 20, diferenta a inceput sa se faca la capitolul conditie fizica, iar barladenii au inceput sa marcheze eseu dupa eseu. Grivita a mai avut cateva actiuni timide de atac, incheiat cu greseli personale, si a ratat tot mai multe placaje. Oaspetii au punctat, in prima repriza, din patru eseuri si trei transformari, una dintre incercari fiind reusita chiar in inferioritate numerica temporara. La pauza scorul era Rugby Club Grivita - Rugby Club Barlad 3-26. In repriza a doua, barladenii au reusit sa mai marcheze din sapte eseuri si sase transformari. Interesant este ca primul eseu din repriza a doua a fost reusit imediat dupa o faza in care oaspetii au ramas, din nou, in inferioritate numerica temporara.

Rugby Club Grivita - Rugby Club Barlad 3-73 (3-26).

Pentru Grivita a marcat Alexandru Ungureanu lovitura de pedeapsa ('17). Grivita a inceput cu Marian Forminte (Valentin Nistoroaia '56), Luigi Padureanu (Ionut Zamfir '56), Alexandru Ionescu (Alexandru Padureanu '46) - Vasile Tiganescu (Alexandru Ciocan '41), Mihai Nita - Madalin Birjovanu (Mihai Ionita '51), Ionut Manu, Gabriel Dinica - Andrei Neacsu (Gabriel Nedelcu '46), David Mandache - Gabriel Ghitan, Mihai Adam, Viorel Nicolae "Fulgerica", Mihai Ionescu - Alexandru Ungureanu (Visan Razvan '39).