marți, 29 iulie 2014

24 de jucatori prezenti la reunirea RC Grivita

Rugbistii de la RC Grivita s-au reunit, oficial, luni, 28 iulie, pentru a pregati corespunzator sezonul de toamna la finalul careia echipierii formatiei din Parcul Copilului spera sa obtina trofeul acordat campioanei Diviziei A. 24 de jucatori au ramas "prezent", existand si numeroase absente de marca in conditiile in care vorbim de o perioada in care mai multi jucatori sunt plecati in concedii. Impreuna cu reprezentantii staff-ului tehnic, jucatorii de la RC Grivita si-au dat acceptul de a efectua antrenamente dupa programul clasic, luni, miercuri si vineri, incepand cu ora 19.00. Sedintele de pregatire se vor axa pe imbunatatirea conditiei fizice, parerea unanima fiind ca cei mai multi dintre jucatorii de baza au experienta necesara pentru a face fata confruntarilor cu Sportul Studentesc si Clubul Sportiv Metrorex din punct de vedere tehnico-tactic. Grivita se va intari cu mai multi juniori promitatori de la CSO Pantelimon si Steaua Bucuresti, dar se spera si in inregimentarea unor jucatori cu experienta precum Alexandru Podarescu, fost la Dinamo Bucuresti. Primul meci oficial al RC Grivita va fi cel cu Sportul Studentesc din 30 august, din deplasare, de pe stadionul din Complexul Sportiv Studentesc "Tei". Pana la ora partidei cu Sportul Studentesc, jucatorii de la RC Grivita au la dispozitie efectuarea a 15 sedinte de pregatire pentru a ajunge la un nivel optim. Exista discutii si pentru disputarea a doua meciuri de verificare, dar principalul obiectiv este ca intreg lotul sa fie valid, din punct de vedere medical, la startul sezonului oficial de toamna.In afara de meciul cu Sportul, din "Tei", Grivita va mai avea de jucat cu CS Metrorex (acasa, 13 septembrie), cu Sportul Studentesc (acasa, 20 septembrie) si cu CS Metrorex (deplasare, 4 octombrie), urmand ca pe 11 octombrie sa se joace meciul de clasament programat impotriva unei echipe din Grupa Vest.

luni, 21 iulie 2014

RCM Timisoara, campioana Romaniei si pe Facebook

Rugby Club Municipal Timisoara, formatia care a dominat campionatul national de rugby in 2012 si 2013, este campioana nationala pe Facebook, gruparea de pe Bega avand aproape la fel de multi fani cat toate celelalte echipe de seniori din Romania. Desi are doar 891 de sustinatori pe Facebook, Rugby Club Grivita ocupa un onorant loc 7, semn ca, cel putin la acest nivel, formatia din Parcul Copilului ar merita un loc in primul esalon al rugbiului romanesc.

Rugby Club Timisoara 12.707 like-uri

Stiinta Baia Mare 2.729 like-uri

CSM Bucuresti 2.654 like-uri

Universitatea Cluj 1.848 like-uri

Rugby Club Judetean Farul Constanta 1.200 like-uri

Clubul Sportiv Navodari 1.104 like-uri

Rugby Club Grivita 891 like-uri

Rugby Club Barlad 744 like-uri

Rugby Club Municipal Galati 606 like-uri

Stiinta Petrosani 596 like-uri

Dinamo Bucuresti 523 like-uri

Callatis Mangalia 515 like-uri

Steaua Bucuresti 482 like-uri

Politehnica Iasi 337 like-uri

Sportul Studentesc 326 like-uri

CFR Brasov 309 like-uri

Clubul Sportiv Universitatea Arad 285 like-uri

Clubul Sportiv Municipal Sibiu 207 like-uri

Clubul Sportiv Municipal Suceava 150 like-uri

Clubul Sportiv Metrorex 92 like-uri

Interviu Gica Vacaru

Este unul dintre cei mai bine cotati antrenori romani de rugby. A tinut Timisoara in viata, actuala campioana nationala, cand gruparea de pe Bega traversa vremuri tulburi. A pus Ungaria pe harta rugbiului, antrenand numeroase loturi nationale si evoluand in Liga a doua maghiara pana la 55 de ani. A ajuns sa-i invete tainele sportului cu balonul oval pe italienii din Novara si imprejurimi. Si astea sunt doar cateva dintre bornele carierei lui Gica Vacaru, un om care si-a dedicat intreaga viata acestui sport minunat.



- Ati urmarit mai multe meciuri in ultima perioada, inclusiv campionatul national de rugby 7. Cum vi se pare ca a evoluat rugbiul romanesc?

- Mi-au placut mult meciurile de R7. Am vazut niste jucatori cu calitati exceptionale, mai ales jucatori straini. Dar ar trebui sa avem jucatori specializati pe R7. Sa nu mai uzam jucatorii de la R15, care au alte automatisme formate de-a lungul timpului.

- Au aparut tot mai multi jucatori in SuperLiga. Credeti ca este o mutare care poate avantaja rugbiul romanesc?

- E foarte bine ca au aparut jucatori straini cu calitati fizice si tehnice care dau un plus de valoare echipelor. Asta ar trebui sa-i motiveze pe jucatorii romani, care ar trebui sa urmeze exemplul lor si sa ia ce e mai bun de la ei. Nu e vina lor ca jucatorii romani nu au loc si nu trebuie priviti cu ochi rai. Rugbiul evolueaza si, din pacate, la noi a batut pasul pe loc sau chiar a dat inapoi. Aria de selectie e foarte redusa la toate nivelurile. Copii buni, cu calitati, inca avem. Dar sunt deficitari la partea tehnica si aici nu mai este vina lor. Nivelul SuperLigii a crescut prin venirea jucatorilor straini si chiar a antrenorilor straini, dupa cum am vazut. Din pacate nu toate echipele au posibilitati financiare sa-si improspateze loturile si sunt nevoite sa foloseasca tineri de 19-20 de ani care inca nu se pot ridica la nivelul jucatorilor experimentati. E bine pentru ei, ca se vor cali si vor creste mai repede, dar echipa respectiva nu poate sa emita pretentii la nivel de rezultate. De exemplu, Italia a restrictionat numarul de jucatori straini in campionatele lor si rezultatul s-a vazut. Au reusit sa ajunga la un nivel maxim in materie de rezultate. Acum, insa, sunt in scadere. Am urmarit numeroase turnee de copii si juniori si am remarcat ca cei mai talentati jucatori sunt din parinti nonitalieni, inclusiv romani. De fapt, romanii chiar sunt apreciati in academiile lor. Chiar si antrenorii romani sunt apreciati acolo. Proiectul Federatiei este de a aduce cat mai multi antrenori straini care vin cu idei noi, cu stiluri diferite, pentru a crea un suflu nou si a forma jucatori. Poate ar fi timpul sa facem si noi asa ceva. Chiar daca avem impresia ca suntem cei mai buni, cei mai frumosi si cei mai destepti si nu trebuie sa ne informam.

- Pe cine vedeti favorita la castigarea SuperLigii?

- In primul rand ar fi RCM Timisoara si nu pentru ca a fost candva echipa mea. Apoi ar fi Baia Mare si Farul, echipe care au pachete de inaintare foarte bune. Nu in ultimul rand as vrea sa-i remarc pe cei de la CSM Bucuresti, care au foarte multi jucatori de valoare. Intre aceste echipe si celelalte, respectiv Steaua, Dinamo si Universitatea Cluj, cred ca este o diferenta destul de mare.

- Cam la ce nivel se afla echipa din Novara, cea pe care o antrenati? Ar putea evolua la noi in SuperLiga?

- Echipa din Novara este foarte tanara. Am promovat copii de 16-20 de ani la prima echipa pentru ca vreau sa-i formez cu o alta mentalitate si pentru ca au calitati indiscutabile. Proiectul clubului este de a forma jucatori si de a ataca promovarea peste 3-4 ani. Deja am facut un salt anul acesta, dar conditiile materiale si financiare nu ne permit sa evoluam in Serie B. Echipa este una de amatori. Am multi elevi si studenti asa ca ne antrenam de la 20.30 pana pe la 12 noaptea. Si nu pleaca nimeni pentru ca trebuie sa recuperam terenul pierdut cu ani in urma. Le-am explicat ca, la rugby, indiferent de nivelul la care joci si te antrenezi trebuie sa o faci ca un profesionist. Cu cat antrenamentul este mai solicitant, cu atat meciul va fi mai usor. Acum am facut la Novara si a doua echipa, pentru ca aveam multi jucatori si nu vreau sa-i tin pe margine. Nu sunt toti de prima echipa si, ca sa nu se lase sau sa nu se piarda pe drum, am facut a doua echipa, care activeaza in Serie C. Ca sa-ti raspund concret la intrebare vreau sa precizez ca echipa, in sine, nu ar face fata in SuperLiga noastra. E diferenta mare, totusi, dar sunt sigur ca anumiti jucatori si-ar putea gasi loc in lotul unei echipe sau alta din SuperLiga noastra. Si in Italia sunt probleme cu formarea de jucatori. Nu au specialisti la nivel de copii si juniori. Au diplome de tot felul, dar nu diploma antreneaza ci practica la teren. Posturile cheie (demi, uvertura, fundas, etc.) nu pot fi formate de oricine. Trebuie sa ai ochi pentru asa ceva si trebuie ca jucatorii sa fie descoperiti de mici si specializati pe posturile astea. E nevoie de antrenori care stiu cu ce se mananca aceste posturi si care sa aiba rabdare, pentru ca vorbim de ani buni de munca si de o munca ce nu aduce intotdeauna rezultatele scontate. Si noi avem probleme la nivel de uvertura si vom avea probleme si la nivel de demi pentru ca nu am vazut sa vina nimic din urma. Am vazut la Under 14 doi copii de la Olimpia si Pantelimon. Doi copii cu calitati de uvertura, doi copii care trebuie monitorizati de pe acum si bagati in program. Nu trebuie lasati sa joace dupa ureche. Si, mai ales, trebuie tinuti cu picioarele pe pamant, sa ramana modesti.

- Ce diferente sunt intre rugbistii romani si cei italieni?

- Din pacate nu pot sa spun ca nu sunt diferente. Diferenta s-a facut ca noi nu mai avem echipe si deci nu putem face o nationala ca a lor, pentru ca ei au o baza foarte mare de selectie. Sunt diferente la nivel de mentalitate si de educatie. Noi ii cocolosim prea mult de mici. Ii bagam la scoala, ii ajutam sa treaca clasa si multe altele. In Italia, jucatorii platesc sa joace rugby si se formeaza ca si caractere. Ei stiu ca trebuie sa dea ca sa primeasca. In primul rand conteaza educatia. Asta e la baza piramidei. Restul vine de la sine, cu timpul.

- Se poate spune ca aveti legatura cu ambele echipe. Pe cine pariati dintre Grivita si Sportul?

- Ambele echipe imi sunt dragi dar, din pacate, raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi decat unul singur. Vreau sa invinga Grivita. Am niste copii de suflet la Grivita si stiu ce pot si stiu ca, din pacate, actualele conditii nu permit mai mult, cu toate ca ei vor. Si ma doare sufletul sa o spun, dar nu se vede nimic in viitorul apropiat.

duminică, 20 iulie 2014

Interviu Robert Badea

La aproape 33 de ani, Robert Badea este unul dintre cei mai importanti jucatori din lotul Sportul Studentesc, rivala Grivitei la castigarea Grupei Sud si poate chiar la castigarea Diviziei A. Calitatile il recomanda drept unul dintre cei mai periculosi adversari pentru Grivita, existand multe pareri conform carora Robert Badea este unul dintre cei mai puternici rugbisti din Romania.

sursa foto: Promo Rugby


- Confruntarile dintre Sportul si Grivita au fost extrem de palpitante in primavara. Sa ne asteptam la un spectacol total si in toamna sau miza isi va pune amprenta asupra confruntarilor?

- Clar va fi un spectacol pe masura asteptarilor! Miza va creste cu siguranta nivelul de adrenalina si cu siguranta si pe cel al spectacolului oferit de rugbistii de pe teren.

- Unde se va decide lupta pentru locul 1 in Grupa Sud?

- Cu siguranta castigatoarea Diviziei se va decide in primul meci, pe 30 august, pe "Tei".

- Are Sportul Studentesc forta necesara pentru a castiga Divizia A anul acesta?

- Sportul are toate ingredientele necesare pentru castigarea Diviziei. Singura problema este Grivita (rade)!

- Din postura de adversar, care crezi ca este punctul forte al Grivitei?

- Punctul forte al Grivitei, din punct de vedere tehnic, este linia de treisferturi. Altfel, pe ei ii recomanda coeziunea echipei, dar si spiritul de familie.

- De curand ai devenit, din nou, tatic. Speri ca juniorul sa-ti calce pe urme in materie de rugby?

- Pai, pe mine rugbiul m-a ajutat din foarte multe puncte de vedere: mod de gandire, mod de viata mai ordonat, principii, etc. Deci, da, sper ca ambii juniori sa-mi calce pe urme in materie de rugby.

sâmbătă, 19 iulie 2014

Interviu Mihai Adam

La nici 21 de ani, Mihai Adam este o prezenta constanta in primul 15 al RC Grivita si marea speranta a gruparii din "Parcul Copilului", in conditiile in care inaintasul a aratat ca are calitatile necesare pentru a prelua rolul de lider al noii generatii.

sursa foto: Promo Rugby

- Esti de trei ani la seniorii RC Grivita si ai reusit sa te impui in formula de start. Crezi ca ai calitatile necesare pentru a face pasul catre un esalon superior?

- Intr-adevar am in jur de trei ani petrecuti la seniorii Grivitei si cred ca am reusit sa ma impun gratie dorintei mele de a juca acest sport frumos numit rugby. Cred in mine si consider ca am calitatile necesare pentru a evolua intr-un esalon superior.

- Ai fost unul dintre cei mai activi jucatori in primavara. Care este secretul evolutiilor tale remarcabile?

- Am avut evolutii bune gratie ambitiei si dorintei de a castiga fiecare meci.

- Pe 30 august, Grivita da piept cu Sportul Studentesc, intr-un meci disputat in deplasare. In primavara ai marcat un eseu pe "Tei". Ne putem astepta sa-ti treci din nou numele pe lista marcatorilor?

- Va fi un meci foarte greu cu Sportul Studentesc, in deplasare. Se joaca, practic, locul 1 in grupa. Imi doresc sa inscriu cat mai multe eseuri, dar mai important este sa castige echipa.

- Are Grivita posibilitatea sa castige Divizia A anul acesta?

- Da, Grivita poate castiga Divizia A. Am mare incredere in actuala echipa.

- Ai jucat pe orice post in linia intai, in linia a treia, dar si ca centru. Care este postul pe care te simti cel mai bine?

- Cel mai mult imi place sa joc in linia a treia. 

joi, 17 iulie 2014

Interviu Marius Perniu

Desi este unul dintre cei mai in varsta jucatori din lotul RC Grivita, Marius Perniu a fost cel mai folosit jucator in sezonul de primavara, inaintasul Grivitei fiind singurul rugbist care a bifat toate cele 320 de minute. Cu toate acestea, Perniu nu dezarmeaza si are incredere maxima in coechipierii sai, obiectivul gruparii din Parcul Copilului fiind unul cat se poate de clar: castigarea Diviziei A!

Sursa foto: Promo Rugby


- Esti unul dintre cei mai in varsta jucatori din lot si totusi singurul integralist din primavara. Care este secretul?

- Da, asa este. Ma bucur ca echipa si antrenorii s-au bazat pe serviciile mele integral, la toate meciurile. Nu e un secret deosebit: trebuie putina seriozitate la antrenamente si pastrarea unui tonus chiar si in pauza dintre meciuri. Aaa, si cred ca am si gene bune mostenite.

- Surprinde, oarecum, faptul ca nu apari pe lista jucatorilor avertizati in tur. De unde aceasta cumintenie?

- Nu e vorba neaparat de cumintenie, dar la varsta mea nu-mi permit sa mai stau pe banca sau in tribune suspendat. Cat timp mai pot juca, planuiesc sa o fac fara avertismente. Ii las pe cei mai tineri sa-si exprime nervii pe teren.

- Cum se mobilizeaza un jucator ca tine, care practic traieste pentru rugby, inaintea unui meci oficial?

- Mobilizarea mi-o dau colegii. Daca ei au incredere sa joace alaturi de mine, atunci trebuie sa ma ridic la nivelul asteptarilor. Chiar si in Divizia A, tot vrem sa castigam fiecare meci.

- Regreti ca n-ai facut pasul catre o echipa de top cand Grivita avea mari probleme?

- Eu ar fi trebuit sa fac acest pas cu mult timp in urma. Nu regret nimic, pentru ca a fost o alegere constienta. Am ales rugby-ul de placere in dauna celui de performanta. Prietenii si colegii de echipa m-au tinut aici.

- Pe 30 august este meciul cu Sportul din deplasare. Are Grivita forta necesara pentru a obtine o noua victorie precum cea din primavara, scor 34-5?

- Sunt sigur ca putem face un nou meci bun, precum cel din primavara. Doar noi ne putem bate, asa ca daca ne mobilizam un pic putem obtine o victorie frumoasa in "Tei".

- Poate Grivita sa castige Divizia A anul acesta?

- Da, Grivita poate castiga Divizia A anul acesta. Insa mai frumos ar fi ca FRR sa schimbe putin formatul si sa gaseasca solutii pentru a avea mai multe echipe. Pentru ca deja jucam "ca in familie".

- Ai implinit de curand 34 de ani si se poate spune ca esti de o viata la Grivita. Cat timp crezi ca te vor mai putea vedea fanii evoluand in tricoul gruparii din "Parcul Copilului"?

- Na, ca mi-ai dezvaluit si varsta adevarata acum (rade). Cat ma mai tin genunchii, o sa incerc sa fiu alaturi de echipa. Nu neaparat integralist, dar macar cu un joc bun. Si sper sa vina baieti tineri din urma, sa preia stafeta de la noi.

luni, 14 iulie 2014

Interviu Bogdan Budeanu

A fost unul dintre cei mai utilizati jucatori in primavara si a avut evolutii foarte bune, mai ales in confruntarile din deplasare cu Sportul Studentesc si CS Metrorex. Si este de asteptat ca returul sa-l prinda pe Bogdan Budeanu acolo unde ii este locul, respectiv in mijlocul "bataliilor", in conditiile in care inaintasul Grivitei este unul dintre jucatorii de baza ai echipei.



- In ciuda unor probleme medicale, ai avut cateva evolutii remarcabile in tur. Ce asteptari ai de la partea a doua a campionatului?

- Imi propun un retur la capacitate maxima. Un retur in care atat eu, cat si coechipierii mei sa jucam la 100% din potential, fara menajamente si fara greseli.

- Sezonul de toamna incepe pe 30 august, cu un meci disputat impotriva celor de la Sportul Studentesc, in deplasare. Puteti repeta evolutia senzationala din primavara, cand v-ati impus cu 34-5?

- Putem repeta evolutia din primavara, de pe "Tei". Avem nevoie de putin mai multa modestie. Trebuie sa muncim putin mai mult si sa dam dovada de mai multa seriozitate. Trebuie sa aratam precum o echipa de top, respectiv sa reducem numarul de greseli personale, care fac diferenta la egalitate de forte. Sper sa avem intreg lotul apt pentru primul meci pe care abia il astept.

- Are Grivita puterea de a castiga Divizia A in acest an?

- Grivita are toate ingredientele necesare pentru a castiga inclusiv Divizia Nationala. Are grup, are infrastructura si, cel mai important, are ISTORIE.

- De curand ai asistat la Campionatul National de rugby 7. Crezi ca Grivita putea face fata la competitia respectiva?

- Sunt sigur ca am fi avut o evolutie cel putin onorabila. La rugby nu se pune problema "sa facem o figura frumoasa", dar sunt sigur ca ne-am fi "batut" bine cu oricare dintre echipele participante.

- Ai aproape 30 de ani. Speri sa mai prinzi un transfer intr-un esalon superior sau ramai alaturi de Grivita?

- Pot sa spun ca nu ma intereseaza un transfer in SuperLiga, desi am vazut ca se cauta jucatori romani la cluburile de top. Imi doresc sa las Grivita pe maini bune si sa integram tinerii in familia Grivita, in speranta ca acestia o vor reprezenta cu mandrie. Dar, mai ales, pentru ca ii doresc tot binele din lume, vreau ca baiatul meu sa treaca pe unde am trecut eu.

vineri, 11 iulie 2014

Interviu Serban Mihai Stefanescu

La nici 21 de ani, Serban Mihai Stefanescu a fost una dintre revelatiile Rugby Club Grivita din sezonul de primavara. Pilierul a adus in "Parcul Copilului" experienta acumulata la Dinamo Bucuresti si a fost unul dintre cei mai folositi jucatori de la Grivita, tanarul rugbist avand evolutii constant bune.



- Ai fost unul dintre cei mai folositi jucatori de la Grivita in primavara. Cum ti se pare nivelul de la Divizia A?

- Avand in vedere ca am fost tot timpul in pregatire cu cei de la Dinamo, nu mi-a fost foarte greu sa joc in Divizia A.

- Pe 30 august se reia campionatul, iar Grivita merge in "Tei". Crezi ca puteti repeta rezultatul din primavara, cand ati batut pe Sportul, in deplasare, cu 34-5?

- In toamna se poate orice. Avem multi jucatori de valoare si cred ca putem sa batem pe Sportul in deplasare.

- Esti adus sub forma de imprumut, de la Dinamo Bucuresti. Crezi ca anul viitor ai sanse sa joci in SuperLiga?

- Am avut o experienta frumoasa anul trecut, in SuperLiga, si imi doresc foarte mult ca de la anul sa evoluez din nou pentru Dinamo.

- Ai mai reveni la Grivita, daca ti s-ar propune?

- Da, cu siguranta. Imi place atmosfera de la acest club.

- Crezi ca Grivita are sanse, in actuala formula, sa castige anul acesta Divizia A?

- Pai avand in vedere ca, in primavara, am terminat pe locul intai in Grupa, cred ca avem mari sanse sa castigam Divizia A.

duminică, 6 iulie 2014

Interviu Gabriel Ghitan

A fost unul dintre cei mai buni jucatori in prima parte a campionatului, cu cinci eseuri inscrise in trei meciuri jucate, iar Gabriel Ghitan ramane unul dintre oamenii de baza ai RC Grivita in tentativa de a castiga, anul acesta, Divizia A.



- Ai fost cel mai bun marcator din tur, cu cinci eseuri inscrise in trei meciuri, care este secretul evolutiilor remarcabile?

- Secretul eseurilor inscrise este echipa. Toti colegii m-au ajutat, in special gratie experientei lor, si eseurile pe care le-am marcat se datoreaza lor.

- Cum se motiveaza Gabriel Ghitan inaintea unui meci?

- Glumind un pic, as putea spune ca ma motivez venind de multe ori direct de la munca. Totusi, nu am un ritual anume, insa pot spune ca ma ambitioneaza dorinta de victorie a celui mai bun jucator din echipa, Nicolae Oprea.

- Spre deosebire de alte vremuri, anul acesta nu ai bifat niciun cartonas. De unde si pana unde aceasta cumintenie?

- Probabil totul tine de varsta si intelepciune. Cred ca m-am cumintit gratie echipei si imi place sa cred ca, o data cu inaintarea in varsta, am capatat ceva mai multa intelepciune.

- Crezi ca Grivita are sanse sa castige Divizia A?

- Sunt sigur ca avem sanse reale sa castigam campionatul la nivel de Divizia A. Si cred ca putem urca fara probleme. Cred ca, in actuala formula, putem face o figura frumoasa macar in Divizia Nationala. Am mare incredere in familia mea, in familia GRIVITA.

- Ai implinit de curand 33 de ani. Ce planuri de viitor ai, din punct de vedere sportiv?

- Daca Nae poate (n.m. - Nicolae Oprea), sunt sigur ca si eu pot, chiar daca nu ma ridic la nivelul lui. Cat mai stau baietii si daca nu am probleme cu accidentarile, raman langa aceasta minunata echipa.

sâmbătă, 5 iulie 2014

Interviu Alexandru Marin



- Pe 30 august este programat primul meci din sezonul de toamna. Cand reia Grivita pregatirea oficiala pentru partea a doua a campionatului?

- Din 28 iulie incepem, "oficial", pregatirea pentru sezonul de toamna, cu trei antrenamente pe saptamana. Tragem sperante ca vom avea si un meci sau doua de pregatire, chiar daca vor fi "jocuri in casa", avand in vedere ca vom primi ceva juniori de la Pantelimon, Aurel Vlaicu si Steaua.

- La jumatatea sezonului regulat Grivita este pe locul 1, cu un punct avans fata de cei de la Sportul Studentesc. Credeti ca Grivita are posibilitatea sa se mentina pe locul 1 la sfarsitul sezonului regulat?

- Cu siguranta Grivita are posibilitatea de a se mentine pe locul 1 la sfarsitul sezonului regulat. Totul depinde numai de jucatori, de modul cum vor raspunde la antrenamentele din perioada precompetitionala, si de "dibacia" noastra de a asigura un climat bun pentru jucatorii noi, in vederea integrarii lor in lot si mai apoi in primul XV.

- Primul meci din toamna este cel cu Sportul din deplasare. Poate Grivita sa repete evolutia senzationala din prima etapa, cand a castigat cu 34-5 pe terenul contracandidatei la castigarea grupei?

- Daca vom aborda meciul la fel ca cel din tur, de pe Tei, si vom respecta strategia deloc complicata, cu siguranta vom avea castig de cauza. Cei de la Sportul nu au cum sa ne surprinda. Le stim atat punctele forte, cat si pe cele slabe. Sper ca la ora meciului sa avem tot lotul valid si sa nu intervina probleme de alta natura (medicala, serviciu, scoala, etc).

- Spre finalul sezonului de primavara au inceput sa apara mici probleme de lot. Are Grivita puterea sa inregimenteze jucatori noi in aceasta vara?

- Suntem in discutii cu mai multi jucatori care au terminat junioratul la Aurel Vlaicu si la Pantelimon. De asemenea, este posibil sa vina cativa jucatori de la Steaua, jucatori pe care sa-i inregimentam in regim asemanator cu cei pe care i-am inregimentat de la Dinamo. Adica ei sa se pregateasca la club, iar la noi sa vina doar la cate doua antrenamente pe saptamana si la meciuri.

- Ce lipseste Grivitei pentru a castiga Divizia A?

- Avem nevoie ca in perioada precompetitionala sa facem antrenamente la care sa fie prezenta toata lumea. Avem nevoie de putina rabdare si incredere cu jucatorii care vin la echipa. Dureaza un pic pana se pun la punct relatiile de joc si ii incadram in primul XV. De asemenea, ne trebuie entuziasmul care ne caracterizeaza. Din punct de vedere financiar pot sa spun ca suntem in parametrii normali. Totul este OK, nu avem datorii catre jucatori.