luni, 29 aprilie 2013

Rugby Club Grivita - Clubul Sportiv Metrorex 17-53 (7-24) O pata neagra in istoria unui club legendar

In etapa a patra a Diviziei A la rugby, Rugby Club Grivita a primit sambata, 27 aprilie, replica celor de la Clubul Sportiv Metrorex intr-un meci disputat pe Stadionul "Parcul Copilului". Intalnirea a avut loc in fata a doar cateva zeci de spectatori, majoritatea iubitorilor rugbiului din Capitala preferand confruntarea dintre Dinamo Bucuresti si Stiinta Baia Mare care a avut loc de la aceeasi ora, 10.00. Incurajati de victoria obtinuta runda precedenta, 31-29 cu Sportul Studentesc, in deplasare, grivitenii au inceput meciul in forta si au deschis scorul inca din minutul 2, cand Alexandru Ungureanu a profitat de o greseala a defensivei adverse si a culcat balonul in terenul de tinta. Stefan Dorin a transformat fara probleme si Grivita conducea cu 7-0. Miracolul a durat doar cateva minute, CS Metrorex reusind sa intoarca rapid scorul. Oaspetii au reusit trei eseuri, toate transformate, intr-un interval de 12 minute si au mai punctat dintr-o lovitura de pedeapsa pana la pauza, astfel ca rezultatul inregistrat dupa primele 40 de minute era 24-7 pentru Clubul Sportiv Metrorex. Daca grivitenii s-au intrecut in placaje ratate si in actiuni ofensive firave si in repriza a doua, jucatorii de la Metrorex au marcat eseu dupa eseu si s-au distantat pana la 48-7 in minutul 67. Ultimele minute au adus o rabufnire de orgoliu a Grivitei, care a marcat doua eseuri, prin Mihai Nita si Marius Enache. Primul a punctat dupa o actiune personala in fort, in stilul sau caracteristic, iar al doilea a inscris dupa un contraatac purtat in doi, alaturi de Visan Razvan. Totusi, confruntarea s-a incheiat cu un nou eseu inscris de oaspeti in prelungiri. Rugby Club Grivita - Clubul Sportiv Metrorex s-a incheiat 17-53, rezultat ce reprezinta una dintre cele mai umilitoare infrangeri din istoria clubului din "Parcul Copilului" mai ales in conditiile in care esecul a fost inregistrat in fata unui adversar care in mod normal era victima sigura in templul rugbiului romanesc. Din fericire, pentru Grivita urmeaza o perioada de pauza de aproximativ cinci luni, insa daca ne gandim ca fosta campioana europeana se afla intr-un impas total, este putin probabil ca situatia din "Parcul Copilului" sa se imbunatateasca.

Rugby Club Grivita - Clubul Sportiv Metrorex 17-53 (7-24)

Pentru Grivita au marcat Alexandru Ungureanu eseu ('2), Mihai Nita eseu ('78), Marius Enache eseu ('80), Stefan Dorin transformare ('2). Grivita a inceput cu Alexandru Ionescu, Luigi Padureanu, Marian Forminte - Mihai Nita, Mihai Ionita - Mihai Adam, Marius Perniu, Cristian Manu - Alexandru Ungureanu, Ionel Preda - George Pintilii, Andrei Mereuta, Eugen Titiriga, Stefan Dorin - Gabriel Ghitan. Rezerve au fost Liviu Salageanu, Ionut Zamfir, Catalin Titiriga, Marius Enache, Visan Razvan, Vlad Marian, Mihai Ionescu.

marți, 23 aprilie 2013

Sportul Studentesc - Rugby Club Grivita 29-31 (10-13) Meci de infarct in Complexul Studentesc Tei

Etapa a treia a Divizie A la rugby a programat sambata, 20 aprilie, un meci de foc intre Sportul Studentesc si Rugby Club Grivita, doua echipe cu traditii din rugbiul romanesc. Calculele hartiei dadeau o victorie clara a gazdelor, Sportul avand avantajul terenului propriu si avantajul moral al unei clasari mai bune in ierarhia Diviziei, mai ales dupa ce Grivita a inceput cu stangul noul sezon, 24-29 cu Callatis Mangalia chiar in Parcul Copilului. Totusi, elevii antrenorului Alexandru Marin s-au intrecut pe ei insisi si au obtinut o victorie de senzatie prin intermediul careia au imbunatatit imaginea nepotrivita pe care au lasat-o la primul meci din 2013. Cum era de asteptat, pachetul de inaintare al Sportului, net superior la capitolul gabarit, a impus ritmul jocului in startul intalnirii, gazdele reusind sa deschida scorul inca din minutul 4, cand au reusit primul eseu al meciului. Spre deosebire de jocul cu formatia din Mangalia, rugbistii de la Grivita au ripostat rapid si au preluat conducerea in minutul 10, 7-5, cand Marius Perniu a reusit un eseu de toata frumusetea, dupa un contraatac fulger. Incercarea a fost transformat de Stefan Dorin. Sportul a reusit un nou eseu in minutul 14, gazdele conducand cu 10-7. Transformeurul Grivitei, Stefan Dorin, a intors rezultatul pana la pauza. Aripa oaspetilor si-a trecut in cont doua lovituri de pedeapsa si Grivita conducea cu 13-10 la pauza. Stefan Dorin a mai bifat o lovitura de pedeapsa in startul reprizei secunde, 16-10, pentru ca apoi sa inceapa sarabanda eseurilor. Sportul s-a apropiat la 15-16 in minutul 52, dar Ionel Preda a intrerupt abrupt avantul gazdelor, fundasul Grivitei reusind un eseu de toata frumusetea in minutul 58. Puternicul pachet de inaintare al Sportului a dat o noua lovitura in minutul 64, 22-21 pentru gazde, insa raspunsul lui Ionel Preda (MVP-ul meciului) a venit prompt, in minutul 68, bijuteria sa de eseu fiind transformata cu siguranta de Stefan Dorin, 28-22 pentru Grivita. Al cincilea eseu al gazdelor a venit in minutul 74. Punctele victoriei au fost "puse" pe tabela inexistenta de Stefan Dorin in minutul 78, griviteanul transformand o noua lovitura de pedeapsa. Sportul - Grivita s-a incheiat 29-31 la capatul unui meci deosebit de spectaculos si in care experienta unor Marius Perniu sau Ionel Preda plus eficienta lui Stefan Dorin au anulat plusul evident inregistrat de "studenti" la capitolul pachet de inaintare. Desi Grivita ramane pe locul 4 in Grupa Sud, victoria obtinuta in Complexul Sportiv Tei da mari sperante unei formatii care trece printr-o perioada extrem de dificila mai ales din punctul de vedere al lotului avut la dispozitie.

Sportul Studentesc - Rugby Club Grivita 29-31 (10-13).

Pentru Grivita au marcat Ionel Preda doua eseuri, Marius Perniu eseu, Stefan Dorin doua transformari si patru lovituri de pedeapsa. Grivita a inceput cu Alexandru Ionescu, Gabriel Dinica, Luigi Padureanu - Mihai Nita, Mihai Ionita - Ionut Zamfir, Marius Perniu, Mihai Adam - Alexandru Ungureanu, Visan Razvan - Viorel "Fulgerica" Nicolae, Eugen Titiriga, Andrei Mereuta, Stefan Dorin - Ionel Preda. Rezerve: Marius Enache, Cosmin Andrei, Catalin Titiriga, Ionut Manu, Marian Forminte, George Pintilii.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

LA MULTI ANI, MARIUS VIOREL PERNIU!

Marius Viorel Perniu, unul dintre "ultimii mohicani" ai Rugby Club Grivita, implineste astazi 33 de ani! Perniu este unul dintre ultimii jucatori aflati inca in lotul RC Grivita si care au fost crescuti in spiritul grivitean, inaintasul dedicandu-si intreaga viata rugbistica gruparii din Parcul Copilului. Perniu se poate lauda ca este unul dintre ultimii jucatori din actualul lot care au prins vremuri cat decat bune la "campioana sufletului", vremuri in care, desi situatia financiara nu era poate una foarte stralucita, Grivita se lua la tranta cu marile forte ale campionatului pe prima scena a rugbiului romanesc. Desi in dese randuri a avut ocazia sa paraseasca gruparea din Parcul Copilului sau chiar sa renunte la rugby, dragostea pentru sportul cu balonul oval, in general, si pentru RC Grivita, in special, l-au facut sa nu renunte si sa ajute echipa de cate ori a fost nevoie, indiferent ca Grivita a avut meci la Suceava, Mangalia, Barlad sau Petrosani, ori ca Marius a trebuit sa joace linia a treia, linia a doua sau chiar centru. Mai mult, Perniu nu tradeaza culorile echipei nici macar acum, cand Grivita trece printr-o perioada extrem de dificila atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere al lotului avut la dispozitie. Pentru tot ce a facut pentru Rugby Club Grivita ii spunem "Chapeau bas" rugbistului si omului Marius Viorel Perniu. LA MULTI ANI si cat mai multa sanatate pentru a putea ajuta echipa in aceste vremuri de restriste.

luni, 15 aprilie 2013

Rugby Club Grivita - Rugby Club Callatis Mangalia 24-29 (0-29) Debutul trist al unui an de tranzitie

Dupa o vacanta de iarna in care a pierdut in jur de 20 de jucatori dintre care cel putin vreo 8 titulari de drept, Rugby Club Grivita a debutat cu stangul in noul sezon al Diviziei A, gruparea din Parcul Copilului pierzand, cu 24-29 (0-29) meciul cu Rugby Club Callatis Mangalia. Numeroasele absente din formula de start s-au vazut, intalnirea incepand in nota de dominare a oaspetilor. Rugbistii de la Callatis conduceau cu 14-0 inca din minutul 9, dupa un start de meci in care jucatorii de la Grivita s-au intrecut in placaje ratate. Repriza a continuat sa fie la discretia oaspetilor, acestia mai reusind sa puncteze din doua eseuri, o transformare si un dropgol. La pauza se inregistra un rezultat neverosimil, Grivita - Callatis Mangalia 0-29, spre stupefactia celor aproximativ 100 de spectatori care au umplut batrana tribuna a stadionului din Parcul Copilului. Repriza secunda a fost una diametral opus, in special datorita caderii fizice a oaspetilor. Grivita a marcat prima incercare in minutul 48, prin Nita, un jucator nou venit pe pachetul de inaintare si care a reusit sa se impuna in formula de start gratie fizicului impresionant. Dupa numai doua minute, demi-ul Alexandru Ungureanu a reusit o interceptie in propria jumatate de teren si a facut o cursa fenomenala care s-a incheiat cu un eseu la centru. Ionel Preda a transformat fara probleme astfel ca scorul devenea Grivita - Callatis Mangalia 12-29 cu aproximativ o jumatate de ora inainte de finalul partidei. Gazdele au continuat sa puna presiune, in speranta ca vor reusi sa intoarca soarta partidei, iar pachetul de inaintare al Grivitei a inceput sa faca diferenta. Gabriel Dinica a marcat al treilea eseu al Grivitei in minutul 59, gazdele punctand cu ajutorul unui mol ce a pulverizat defensiva adversa. Grivita s-a apropiat la numai cinci puncte diferenta in minutul 76. Marius Perniu a prins doi adversari pe picior gresit, a patruns printre ei si a inscris la centru al patru eseu al Grivitei, incercare ce avea sa fie transformata, fara probleme de Ionel Preda. Totusi, in ultimele patru minute Grivita nu a mai reusit sa puncteze, astfel ca gruparea din Parcul Copilului a pierdut, cu 24-29, primul meci oficial disputat in 2013. Repriza a doua foarte buna nu a reusit sa o anuleze pe prima extrem de proasta. Grivita a avut jocul in mana in partea a doua si putea sa mai puncteze de cel putin doua ori, dar elevii lui Alexandru Marin s-au pripit in momentele cheie. Ionel Preda a ratat un sut simplu care trebuia sa aduca o margine cat mai aproape de terenul de tinta adversa, iar Luigi Padureanu si Gabriel Ghitan au ratat un contraatac doi contra unu in care mingea a parasit suprafata de joc dupa o neintelegere intre jucatorii Grivitei. In ciuda esecului suferit in fata celor de la Callatis Mangalia, jucatorii de la Rugby Club Grivita sper sa spele imaginea urata lasata la debutul in actualul sezon al Diviziei A cu ajutorul unei victorii obtinute sambata, 20 aprilie, pe stadionul din Complexul Sportiv Studentesc Tei, impotriva celor de la Sportul Studentesc.

Rugby Club Grivita - Rugby Club Callatis Mangalia 24-29 (0-29)

Pentru Grivita au marcat Nita, Alexandru Ungureanu, Gabriel Dinica si Marius Perniu cate un eseu si Ionel Preda doua transformari.

Grivita a inceput cu Alexandru Ionescu, Luigi Padureanu, Marian Forminte - Nita, Mihai Ionita - Ionut Manu, Marius Perniu, Mihai Adam - Alexandru Ungureanu, Ionel Preda - Catalin Titiriga, Eugen Titiriga, Andrei Mereuta, George Pintilii - Gabriel Ghitan. Ca rezerve au figurat Gabriel Dinica, Viorel "Fulgerica" Nicolae, Visan Razvan, Mihai Ionescu, Enache, Ionut Zamfir, Vlad Marian.

joi, 4 aprilie 2013

LA MULTI ANI, ALEXANDRU UNGUREANU!

Alexandru Ungureanu, unul dintre cei mai constanti jucatori de la Rugby Club Grivita, implineste astazi 26 de ani!



Aflat de trei ani in lotul gruparii din Parcul Copilului, Alexandru Ungureanu a descoperit tainele acestui sport la Juventus Bucuresti, unde a fost coleg de generatie cu un alt nume mare ce a calcat pana nu de mult iarba din templul rugbiului romanesc, Cristian Onofrei. Dupa o scurta perioada petrecuta la Juventus, Alexandru s-a transferat la Steaua Bucuresti, formatie la care s-a dezvoltat atat ca om, cat si ca jucator. Posesorul unui fizic si al unor abilitati ce ii permit lejer sa acopere cu brio orice post din linia de treisferturi, jucatorul Grivitei ar fi putut evolua si la aceasta ora pentru formatia din Ghencea, dar o problema de ordin medical l-a impiedicat. Totusi, prin transferul la Grivita, Alexandru a ajuns sa evolueze titular intr-unul dintre meciurile de pomina din istoria recenta a Rugby Club Grivita, respectiv in celebra infrangere suferita, cu 7-47, in fata Stiintei Baia Mare, cea mai in forma echipa din ultimii ani, din Romania, in 2010, in Cupa Romaniei. Mandru ca Alexandru Ungureanu a decis sa-si continue cariera in Parcul Copilului, in ciuda problemelor financiare ce au afectat echipa, intregul efectiv al Rugby Club Grivita ii ureaza rugbistului traditionalul "LA MULTI ANI" si cat mai multa sanatate pentru a putea pune umarul la reconstructia unei grupari de legenda din istoria acestui sport.