marți, 23 aprilie 2013

Sportul Studentesc - Rugby Club Grivita 29-31 (10-13) Meci de infarct in Complexul Studentesc Tei

Etapa a treia a Divizie A la rugby a programat sambata, 20 aprilie, un meci de foc intre Sportul Studentesc si Rugby Club Grivita, doua echipe cu traditii din rugbiul romanesc. Calculele hartiei dadeau o victorie clara a gazdelor, Sportul avand avantajul terenului propriu si avantajul moral al unei clasari mai bune in ierarhia Diviziei, mai ales dupa ce Grivita a inceput cu stangul noul sezon, 24-29 cu Callatis Mangalia chiar in Parcul Copilului. Totusi, elevii antrenorului Alexandru Marin s-au intrecut pe ei insisi si au obtinut o victorie de senzatie prin intermediul careia au imbunatatit imaginea nepotrivita pe care au lasat-o la primul meci din 2013. Cum era de asteptat, pachetul de inaintare al Sportului, net superior la capitolul gabarit, a impus ritmul jocului in startul intalnirii, gazdele reusind sa deschida scorul inca din minutul 4, cand au reusit primul eseu al meciului. Spre deosebire de jocul cu formatia din Mangalia, rugbistii de la Grivita au ripostat rapid si au preluat conducerea in minutul 10, 7-5, cand Marius Perniu a reusit un eseu de toata frumusetea, dupa un contraatac fulger. Incercarea a fost transformat de Stefan Dorin. Sportul a reusit un nou eseu in minutul 14, gazdele conducand cu 10-7. Transformeurul Grivitei, Stefan Dorin, a intors rezultatul pana la pauza. Aripa oaspetilor si-a trecut in cont doua lovituri de pedeapsa si Grivita conducea cu 13-10 la pauza. Stefan Dorin a mai bifat o lovitura de pedeapsa in startul reprizei secunde, 16-10, pentru ca apoi sa inceapa sarabanda eseurilor. Sportul s-a apropiat la 15-16 in minutul 52, dar Ionel Preda a intrerupt abrupt avantul gazdelor, fundasul Grivitei reusind un eseu de toata frumusetea in minutul 58. Puternicul pachet de inaintare al Sportului a dat o noua lovitura in minutul 64, 22-21 pentru gazde, insa raspunsul lui Ionel Preda (MVP-ul meciului) a venit prompt, in minutul 68, bijuteria sa de eseu fiind transformata cu siguranta de Stefan Dorin, 28-22 pentru Grivita. Al cincilea eseu al gazdelor a venit in minutul 74. Punctele victoriei au fost "puse" pe tabela inexistenta de Stefan Dorin in minutul 78, griviteanul transformand o noua lovitura de pedeapsa. Sportul - Grivita s-a incheiat 29-31 la capatul unui meci deosebit de spectaculos si in care experienta unor Marius Perniu sau Ionel Preda plus eficienta lui Stefan Dorin au anulat plusul evident inregistrat de "studenti" la capitolul pachet de inaintare. Desi Grivita ramane pe locul 4 in Grupa Sud, victoria obtinuta in Complexul Sportiv Tei da mari sperante unei formatii care trece printr-o perioada extrem de dificila mai ales din punctul de vedere al lotului avut la dispozitie.

Sportul Studentesc - Rugby Club Grivita 29-31 (10-13).

Pentru Grivita au marcat Ionel Preda doua eseuri, Marius Perniu eseu, Stefan Dorin doua transformari si patru lovituri de pedeapsa. Grivita a inceput cu Alexandru Ionescu, Gabriel Dinica, Luigi Padureanu - Mihai Nita, Mihai Ionita - Ionut Zamfir, Marius Perniu, Mihai Adam - Alexandru Ungureanu, Visan Razvan - Viorel "Fulgerica" Nicolae, Eugen Titiriga, Andrei Mereuta, Stefan Dorin - Ionel Preda. Rezerve: Marius Enache, Cosmin Andrei, Catalin Titiriga, Ionut Manu, Marian Forminte, George Pintilii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu