joi, 30 august 2018

Andrei Chitic: 'Nu concep sa ratam calificarea in play-off. Ideal ar fi sa ni se cante imnul din nou'

Cu 16 zile inainte de startul Diviziei Nationale de Seniori, formatia noastra isi tureaza motoarele pentru cele 10 examene ale toamnei care se anunta extrem de solicitante.



Calculele de acasa ne arata ca cele mai dificile batalii se vor da la nivelul pachetelor de inaintare, astfel ca am ales sa va prezentam un nou jucator de care se leaga sperantele noastre la nivelul gramezii.

Andrei Chitic este un jucator polivalent din Linia I, poate juca atat pilier, cat si taloner, si este tipul de jucator obisnuit sa moara cu adversarul de gat si sa nu rateze ocazia de a inscrie o incercare, atunci cand aceasta se iveste.

Am vorbit cu Chitic despre prezent, trecut si viitor, iar continutul discutiei il puteti descoperi mai jos, cu precizarea ca pe Andrei, dar si pe ceilalti baieti admirabili ai Grivitei, ii puteti urmari la lucru incepand cu 15 septembrie, cand avem programat primul meci al toamnei in deplasarea de la Galati.

- Ai deja cativa ani de Grivita. De ce ai ales Grivita si cum ti s-a parut aventura pana acum?

- Intr-adevar, au trecut doi ani de cand m-am alaturat echipei si nu stiu cum au trecut atat de repede. Au fost doi ani frumosi, doi ani petrecuti langa Niste Baieti extraordinari. In prima faza am venit pe niste recomandari, iar ulterior aceste recomandari s-au adeverit. Usor, usor s-a conturat ceva frumos, o echipa unita, un grup unit. As putea spune ca pana acum a fost o aventura frumoasa, dar simt ca partea cu adevarat frumoasa abia de acum incepe.

- Te gandeai, cand ai venit la echipa, ca vei deveni campion national la Divizia A?

- Din prima secunda, fara pic de modestie, am stiut ca vom face o impresie frumoasa si uite ca asa a fost.

- Mai sunt doar cateva saptamani pana la startul Diviziei Nationale. Cum ti se pare formatul competitiei? Ce parere ai despre aceasta unire a celor doua divizii?

- Astept cu nerabdare inceputul campionatului. Formatul mi se pare putin solicitant, insa cu antrenamente bune cred ca o scoatem la capat. La inceput nu aveam o impresie buna despre acest format de competitie. Insa dupa pregatirea fizica pe care am facut-o consider ca este o alegere buna si constructiva unirea celor doua divizii.

- Cum crezi ca se va comporta Grivita? Poate emite pretentii la podium?

- Este clar ca putem emite pretentii. Nu concep sa ratam calificarea in play-off. Ideal ar fi sa ni se cante imnul si in acest sezon, asta ar insemna sa prindem finala.

- Te obosesc sau mai mult te motiveaza antrenamentele dure efectuate in ultima perioada?

- M-am adaptat fara probleme, poate si prin prisma faptului ca eu m-am pregatit individual cam o luna inainte sa incepem pregatirea la club. Asta nu inseamna ca neglijez antrenamentele de la club care m-au ajutat foarte mult la conditia fizica.

- Care ti se pare cel mai tare adversar din grupa noastra si cine crezi ca este favorita la castigarea competitiei?

- CS Navodari se anunta a fi un adversar foarte dificil. Baietii joaca de ceva timp impreuna, iar in ultimii ani au fost mai mereu in topul Diviziei Nationale. Cred ca ei sunt cei mai dificili adversari si tot pe mana lor as merge si pentru castigarea Diviziei, asta, desigur, daca nu ajunge Grivita in finala.

- Ai crescut in curtea Stelei. De ce nu ti-ai continuat cariera in Ghencea? Ce ti-a lipsit sa ajungi sa joci macar la nivel de SuperLiga?

- Eu de fapt am crescut la Metrorex, iar la 19 ani am ajuns in curtea Stelei. Imediat cum am ajuns acolo m-am accidentat la genunchi. A fost o accidentare urata, iar recuperarea m-a tras mult in spate, mai ales ca nici nu am respectat in totalitate sfaturile medicului. Usor, usor am rupt atunci relatia cu rugbiul, preferand sa termin facultatea. Dar niciodata nu se stie ce iti va aduce viitorul. Grivita inca poate fi o rampa de lansare pentru mine.

- Stiu ca de curand ai avut discutii pentru un posibil transfer la Galati. De ce nu s-a materializat aceasta mutare? Cum crezi ca vei fi primit la prima etapa, la Galati, dupa ce ai refuzat transferul la ei?

- Intr-adevar am vorbit cu conducerea echipei din Galati pentru un posibil transfer. Nu am putut ajunge la un numitor comun, astfel ca am ales sa raman in Templu. Sunt sigur ca nu vor fi probleme la Galati, pentru ca toate discutiile pe care le-am avut au fost mai mult decat civilizate.

- Ca jucator apari deseori la finalizare. Care este secretul?

- In primul rand as spune ca eu imi doresc in permanenta sa fiu un jucator cat mai eficient. Apoi, sezonul trecut am avut ca echipa un sistem de joc care ma punea deseori in postura de finalizare sau macar de a da ultima pasa. Ramane sa vedem daca si in acest sezon se va mentine acelasi sistem de joc.

- Ce ai transmite oamenilor care ar putea veni sa sustina echipa. De ce Grivita?

- Un singur lucru pot sa le spun: La Grivita puteti vedea un grup de jucatori care din momentul in care intra pe teren nu da inapoi indiferent de situatie. In fiecare meci ne jucam sansa pana la capat si tratam fiecare faza de parca ar depinde viata noastra de ea.

joi, 23 august 2018

Bogdan Budeanu: 'Abordam fiecare meci din DNS la victorie'

Unul dintre inaintasii de care se leaga sperantele Grivitei pentru noul sezon este Bogdan Budeanu, deja multiplu campion cu echipa, dar jucator care a inceput sa faca de curand si pasul catre arbitraj si, mai ales, a devenit tata de rugbist, cel mai mare dintre juniorii sai debutand oficial pentru echipa de U8 a Grivitei.



Ajuns la 34 de ani si trecut prin multe batalii crancene pe dreptunghiul verde, Budi nu da niciun pas inapoi si se pregateste intens pentru confruntarile de foc cu colosii inaintasi ai celor de la Navodari, Barlad ori Galati.

Desi gruparea noastra este considerata una dintre outsidere, Budi este increzator in sansele noastre de a face o figura frumoasa la debutul in Divizia Nationala de Seniori si isi doreste ca un numar cat mai mare de oameni sa vina alaturi de echipa pentru a aprecia efortul depus de membrii gruparii din Parcul Copilului.

- Cum te simti cand stii ca faci parte dintr-o echipa care a castigat Divizia A de trei ori la rand?

- #treilarand, cum ne place noua sa spunem. Mă simt norocos că fac parte dintr-un grup care a găsit motivația necesara sa intre pe teren cu mentalitate de învingător. Motto-ul nostru este "hai sa facem un efort anul acesta și să ne retragem frumos".

- Ai inceput pregatirile pentru un nou sezon alaturi de Grivita. Stii cumva al catalea sezon este pe care il petreci in Parcul Copilului sau ai pierdut sirul?

- Am inceput sezonul cu numărul mai mult de jumatate din viata. O fi mult, o fi putin, nu stiu. Dar stiu ca este fantastic de bine in Templu. Este fantastic de bine sa simti ca esti 'acasa'.

- Urmeaza prima participare a Grivitei in Liga a doua dupa multi ani. Crezi ca avem puterea sa ne ridicam la nivelul asteptarilor?

- Ma bucura noul format al DNS, imi era dor de meciuri tari. Daca ramanem la fel de modesti si muncitori asa cum am inceput pregatirea, sunt convins ca putem oferi surprize frumoase celor ce urmaresc fenomenul.

- Cat de mult conteaza faptul ca Grivita va avea de jucat un numar mare de meciuri intr-un interval scurt de timp? Noi in principiu nu suntem obisnuiti cu un program atat de intens.

- Acesta este ritmul normal in care se joaca rugby, fara pauze, fara momente de respiro, si cred ca trebuie sa ne adaptam. Din fericire, noul program de antrenamente ne ajuta exact la acest capitol.

- Suntem in grupa cu Galati, Barlad, Navodari si Turnu Magurele. Cum vezi desfasurarea ostilitatilor? Care crezi ca sunt cei mai dificili adversari? Putem spera la primele trei clasate si calificarea in play-off?

- Noi suntem nou-promovati si este posibil ca anumite echipe sa fi calculat deja victorie sau victorii impotriva Grivitei. Noi vrem doar sa ne uitam in ograda noastra si sa pregatim corespunzator meciurile pe care le avem de jucat. Iar asta inseamna ca vrem sa abordam fiecare meci in parte la victorie. La final vom trage linie si vedem ce am obtinut si unde avem nevoie de imbunatatiri.

- Ai ajuns la 34 de ani. Cat timp vrei sa mai intri pe teren pentru Grivita? Ce te mai motiveaza sa joci rugby?

- Ma motiveaza in primul rand grupul nostru, Niste Baieti, dar si faptul ca urmeaza sa avem cateva meciuri tari. Nu in ultimul rand, ma motiveaza profesionalismul care incepe sa se instaleze incet, dar sigur, la Grivita. De asemenea, as preciza ca ma bucura prezenta unui numar mare de jucatori la antrenamente. Asta inseamna ca trebuie sa lupt pentru a-mi castiga postul de titular, ceea ce practic reprezinta o motivatie in plus.

- De curand ai inceput o cariera in arbitraj. Cum ti se pare? Ai emotii sa nu gresesti la meciuri?

- Nu am crezut ca pot fi atat de diferite cele doua ipostaze. A trebuit sa invat sa privesc jocul de rugby diferit. Nu este deloc atat de usor precum pare sa conduci un meci. Din fericire, am intalnit un grup de profesionisti care, desi poate parea surprinzator, as zice ca sunt mai apreciati la nivel international decat pe plan intern.

- Unul dintre juniorii tai a inceput sa joace pentru echipa U8 a Grivitei. Cum crezi ca s-a descurcat pana acum? Ai emotii sa nu se loveasca mai tare la meciuri? Ii dai sfaturi in privat? Crezi ca are calitatile necesare sa-ti calce pe urme sau chiar sa depaseasca nivelul la care ai ajuns tu?

- Primul turneu la care a jucat Matei a coincis cu primul eseu marcat si cu prima medalie castigata, deci as putea spune ca a fost un succes total. Nu stiu daca imi va calca pe urme sau imi va depasi performantele, eu sper doar sa se bucure cat mai mult de acest fenomen.

- De ce ar trebui sa-si dea oamenii copiii la rugby?

- Nu vreau sa para un cliseu, dar daca iti doresti o dezvoltare armonioasa pentru micutul tau, daca iti doresti ca el sa socializeze si sa-si formeze un caracter puternic, daca iti doresti sa aiba parte de o modalitate de distractie sanatoasa, atunci ar fi bine ca prichindelul tau sa faca sport. Iar daca le doresti pe toate la un loc, atunci ar trebui sa-l aduci la rugby.

- Transmite un mesaj celor care ar trebui sa se alature echipei in aceasta toamna si sa o sustina din toate punctele de vedere.

- Din 15 septembrie, numai in format LIVE, va asteptam la terenul de rugby, unde v-am pregatit cateva surprize. Nu suntem doar un club de rugby, suntem o comunitate si avem actiuni sociale. Cum bine zicea cineva pe vremuri, veniti alaturi de noi pentru ca nici nu stiti ce pierdeti. Si as dori sa transmit multumiri speciale oamenilor care nu se vad, dar care sustin rugbiul de pe Parcul Copilului.

luni, 20 august 2018

Valentin Catescu: 'La Grivita sunt multi jucatori cu o experienta vasta si de la care tinerii au multe de invatat'

Unul dintre tinerii de care se leaga sperantele noastre in noul sezon este Edward Valentin Catescu, rugbist abia trecut de bariera celor 20 de ani impliniti si care poate aduce un suflu nou in exprimarea pe teren a Grivitei.



Edy s-a alaturat in urma cu aproximativ un an echipei si a avut evolutii remarcabile in tricoul Grivitei, totul culminand cu prestatia sa din finala castigata impotriva celor de la Sportul Studentesc cand, desi a intrat pe teren pe parcursul disputei, aripa noastra a aratat ca a lasat emotiile la vestiare si a reusit cateva placaje de efect.

Astept sa confirme evolutiile bune din sezonul precedent, Indianu, asa cum este cunoscut de ceilalti membri ai echipei, a reluat pregatirile cu o atitudine potrivita si promite ca cei care si-au pus sperantele in el nu vor regreta.

Pe Catescu il puteti vedea in tricoul Grivitei incepand din 15 septembrie, cand este programat primul meci al gruparii din Parcul Copilului, dar pana atunci va invitam sa cititi un scurt interviu in care ne vorbeste despre experienta acumulata pana acum si perspectivele sale.

- Edy, cum ti s-a parut drumul de la prima intrare pe poarta Stadionului Parcul Copilului si pana la titlul de campion al Diviziei A?

- Sezonul trecut a fost ca un drum din care am avut ce invata. A fost un sezon plin de momente frumoase, momente pentru care am muncit din greu alaturi de ceilalti baieti.

- Ai crescut in curtea celor de la Steaua. Cum de ai ajuns sa joci pentru Grivita?

- Am ajuns la Grivita pentru ca aveam nevoie de o echipa la care sa pot juca la nivel de seniori. Aveam nevoie de o echipa la care sa vin sa joc cu drag si care sa-mi permita sa-mi vad in paralel de studii, eu fiind student la momentul actual.

- Ce parere ti-au facut grivitenii din vechea garda? Pe cine vezi tu ca un lider al echipei?

- M-au primit foarte bine si pot spune ca am petrecut multe momente placute alaturi de ei, atat pe teren, cat si in afara lui. Sigur, de curand am intrat cu totii pe mana lui Sabin Vasilescu si am putea spune ca el este ca un lider al grupului, dar consider ca echipa in sine nu are un lider. Chiar cred ca punctul nostru forte este forta grupului, unitatea grupului.

- Cat conteaza pentru tine ca joci si alaturi de fosti coechipieri de la juniori?

- Ma bucur foarte mult ca pot continua sa joc alaturi de fostii mei colegi de la juniori. Pentru mine conteaza enorm acest lucru.

- Sezonul trecut ai evoluat pe postul de aripa. Este postul tau favorit sau crezi ca ai da un randament mai bun pe un alt post?

- Eu am inceput sa joc rugby ca aripa. Ulterior am mai fost utilizat si pe alte posturi precum cel de demi, centru sau linia a treia. Totusi, postul de aripa este postul de suflet pentru mine, dar ma pun la dispozitia echipei oriunde este nevoie de mine.

- Ai inceput pregatirile cu o forma fizica mult mai buna. Ai lucrat special peste vara? Te-a ambitionat titlul cucerit in sezonul precedent?

- Da, intr-adevar m-a ambitionat titlul cucerit in mai, dupa finala jucata impotriva celor de la Sportul, iar in noul sezon vreau sa demonstrez atat echipei, cat si mie personal ca pot mai multe decat am aratat pana acum.

- Poate Valentin Edward Catescu sa confirme si in DNS evolutiile bune din sezonul precedent?

- Eu sunt convins ca pot evolua cel putin la fel de bine ca in meciurile de Divizia A. Ba chiar sper ca lumea va vedea cel mai bun rugby practicat de mine pana acum.

- Ti se spune Indianu. De ce? De cand? Si de unde? 

- Asta cu Indianu este mai vechea povestea. La primul antrenament facut la Steaua venisem cu o bandana pe cap pentru ca aveam parul mare atunci si ma incomoda. Am gasit o pana pe teren si mi-am pus-o la cap. Antrenorul de atunci, Nea Zoro, a vrut sa ma strige, dar uitase cum ma cheama, si a zis ceva de genul Bai, Indianule, vino sa te prezint echipei. Au auzit toti cum mi-a zis si asa mi-a ramas porecla de atunci.

- Apropo de DNS, cum vezi aceasta provocare? Crezi ca Grivita are ce-i trebuie pentru a se ridica la nivelul asteptarilor? Ne putem bate pentru calificarea intre primele sase echipe?

- Cu siguranta ne putem bate la primele locuri. Avem jucatori cu o vasta experienta care stiu sa-si dozeze resursele si de la care avem si noi, juniorii, multe de invatat si de pus in practica.

- Crezi ca ai sanse sa ajungi din nou la Steaua sau sa prinzi un contract la un nivel mai inalt decat cel propus de Grivita?

- Imi este greu sa vorbesc acum despre asta. Vreau in primul rand sa-mi termin facultatea, iar ca sa ajung la o alta echipa, la un nivel mai inalt, nu as mai avea timp sa-mi termin studiile. Momentan ma simt foarte bine la Grivita si pot merge cu facultatea mai departe in paralel.

- Ce ai transmite celor care ar putea sa sustina Grivita fizic, financiar, etc? De ce Grivita?

- Le-as transmite sa se alature Fenomenului Grivita pentru cel putin un sezon de momente spectaculoase. Daca nu le place, pot renunta. Dar sunt convins ca nu vor regreta. De ce Grivita? E simplu. Pentru ca Familie, Unitate, Respect si Niste Baieti.

luni, 13 august 2018

Marius Ioana: 'Respectul reciproc si spiritul de echipa m-au convins sa mai raman inca un an la Grivita'

Desi abia intors din stagiul de pregatire cu nationala U20 in Italia, Marius Ioana, singurul international al Grivitei la momentul actual, a acceptat sa ne impartaseasca impresiile sale despre timpul petrecut la lot, meciurile amicale jucate, dar si despre provocarile toamnei, respectiv participarea cu Grivita in Divizia Nationala si eventuala participare la Junior World U20 Trophy.




- Marius, in primul rand felicitari pentru selectionarea la lotul national U20. Povesteste-ne, in cateva cuvinte, ce inseamna aceasta experienta pentru tine?

- Convocarea la lotul national, in contextul unui campionat mondial Junior World Trophy, reprezinta o onoare pentru mine si in acelasi timp o noua provocare din toate punctele de vedere, tehnic, fizic si moral, deoarece se impune un anumit nivel de performanta si de responsabilitate, avand in vedere faptul ca reprezinti Romania.

- Consideri ca succesul din finala Diviziei A, cu Sportul Studentesc, si eseul marcat te-au ajutat sa intri in atentia staff-ului de la echipa nationala?

- In primul rand, faptul ca am fost acceptat de echipa de Seniori a Grivitei sa joc ca titular in finala cu Sportul Studentesc  a constituit un punct de plecare in convocarea mea la echipa nationala.

- Cum si cat muncesc la lot tinerii jucatori care viseaza sa calce pe urme unor Vlaicu, Surugiu, Macovei sau, de ce nu, Van Heerden?

- Intensitatea si ritmul antrenamentelor sunt foarte ridicate avand la baza un program bine stabilit, in care nu faci altceva decat pregatire pentru jocul de  rugby si majoritatea dintre cei selectionati doresc sa isi depaseasca limitele pentru a ajunge sa joace la un nivel cat mai ridicat.

- Ai fost titular in amicalul cu Dinamo. Cum ti s-a parut meciul? 

- Din punctul meu de vedere, meciul cu Dinamo a fost un meci test, in care am incercat sa punem in aplicare sistemul de joc al echipei pentru a  putea evalua nivelul actual de joc, si sigur este nevoie de o imbunatatire din punct de vedere al respectarii planului de joc.

- Despre mini-turneul din Italia si amicalul cu echipa Academiei de Rugby a Italiei ce ne poti spune?

- Consider ca am intalnit o echipa foarte bine pregatita atat din punct de vedere fizic cat si tehnic, practic ceea ce era de asteptat fiind o academie regionala de rugby a Italiei, cu o baza sporitva care indeplinea toate conditiile in ceea ce priveste terenurile de joc, sala de forta si toate echipamentele necesare unor pregatiri specifice antrenamentelor de rugby. In ceea ce priveste meciul in sine, din pacate nu cred ca ne-am indeplinit obiectivele (n.r. - Romania a cedat cu 1-7 la eseuri inscrise) deoarece nu am reusit sa punem in aplicare planul de joc stabilit in cadrul antrenamentelor.

- Urmeaza decizia finala. Crezi ca ai calitatile necesare pentru a face parte din lot la World Rugby U20 Trophy?

- Asa cum am mai precizat, convocarea la lotul national reprezinta o noua provocare pentru mine si incerc sa fac fata la nivelul cerintelor necesare unui asemenea campionat, dar majoritatea dintre cei convocati au calitati sportive deosebite, iar decizia finala de stabilire a echipei apartine antrenorului impreuna cu staff-ul tehnic.

- Hai sa ne indreptam si spre echipa de club. Ca sa linistim oamenii, spune-ne care este situatia ta actuala. Sezonul trecut ai fost imprumutat de Steaua la Grivita. Sezonul acesta? Vei evolua tot pentru Grivita?

- Avand in vedere modul in care am fost primit in echipa (“in Templu”) de catre baieti si staff-ul Grivitei este o mare onoare pentru mine sa continui in acest sezon cu Grivita. Prin urmare, respect Grivita si Hai Grivita!

- Ce te-a motivat sa ramai la noi, stiind ca sunt poate cele mai nepotrivite conditii din tara?

- Este simplu! Vorbim de ceva ce banii nu pot cumpara. Exista un respect reciproc si un spirit de echipa cum nu cred sa mai existe in alta parte. La Grivita suntem ca intr-o familie si toti avem in suflet dorinta neconditionata de a juca rugby.

- Consideri ca experienta avuta la lotul U20 te va ajuta sa ai un sezon si mai bun la echipa de club?

- Da, sunt convins ca ritmul sustinut al pregatirii in timpul antrenamentelor si experienta meciurilor jucate cu lotul U20 ma vor ajuta sa-mi cresc preformanta fizica si tehnica, iar in felul acesta sper ca voi influenta intr-un mod pozitiv jocul echipei de club si impreuna vom obtine rezultatele dorite.

- DNS s-a unit cu Divizia A si a rezultat o competitie care se anunta mult mai spectaculoasa, dar si mai obositoare sau costisitoare pentru echipele mici. Ce parere ai despre acest proiect? Are Grivita ce-i trebuie pentru a face fata? Care ar fi obiectivul potrivit pentru noi?

- La orice nivel de joc, Grivita are dorinta si daruire pentru rugby. Sigur, pentru a face fata unei competitii ce presupune numeroase deplasari in tara sunt necesare si resurse financiare.  Din punctul meu de vedere, cred obiectivul cel mai potrivit ar fi sa onoram cu prezenta toate meciurile programate si sa ne bucuram de rugby.

- Pentru final, as vrea sa revenim un pic la prezenta ta la lotul national U20. Consideri ca este un semnal ca ar trebui sa pui mai mare accent pe cariera de sportiv? Crezi ca prezenta la lot te va ajuta, in viitorul cel mai scurt posibil, sa prinzi un contract de Super Liga si, de ce nu, sa faci pasul catre nationala mare?

- Sincer sa fiu, nu mi-am stabilit un obiectiv pe termen lung. Eu traiesc prezentul si incerc sa-mi imbunatatesc nivelul constant, atat. Vreau sa-mi imbunatatesc nivelul din toate punctele de vedere, sportiv, personal, intelectual, etc. pentru ca in momentul in care se impune sa trag linie, vreau sa vad ce am realizat si incotro ma indrept in viata.

Pe Marius Ioana il puteti vedea in tricoul Rugby Club Grivita din 15 septembrie, formatia noastra urmand sa joace in Grupa Centru-Sud a DNS (Diviziei Nationale de Seniori), alaturi de CS Navodari, RC Galati, RC Barlad, Sportul Studentesc si RC Morometii Turnu Magurele.

Pana atunci, insa, este foarte posibil sa il vedeti pe Marius la Junior World Rugby U20 Trophy, competitie care va avea loc la Bucuresti, in perioada 28 august - 9 septembrie, si in care Romania va juca impotriva selectionatelor din Namibia, Samoa si Hong Kong, urmand ca Stejareii sa sustina in ultima zi a competitiei si un meci de clasament.

marți, 7 august 2018

Lotul provizoriu de 40 de jucatori al Grivitei

Rugby Club Grivita a inceput pregatirile pentru prima participare in Divizia Nationala dupa multi ani cu un lot provizoriu record de 40 de jucatori.



La nivel cantitativ, gruparea din Parcul Copilului sta bine, insa ramane de vazut daca jucatorii noi care s-au alaturat colectivului se pot ridica la nivelul asteptarilor in meciurile din toamna.

Trebuie precizat din start ca lotul provizoriu cuprinde inclusiv jucatori care, din motive personale sau medicale, vor putea evolua doar in sezonul de primavara, dar si jucatori tineri atrasi catre grup mai degraba pentru a se obisnuia cu atmosfera din echipa si nu neaparat pentru a intra direct in focurile luptei.

De asemenea, trebuie precizat ca lista ramane deschisa pana la primul meci din 15 septembrie, astfel ca cine crede ca poate aduce un plus peste ce avem la dispozitie si cine este de acord cu conditiile modeste de la Grivita este bine-venit.

Nu in ultimul rand, ne bucura prezenta unui numar mare de jucatori tineri pregatiti sa invete din experienta jucatorilor trecuti de 30 de ani si dornici sa-si astepte randul pentru a prelua stafeta si spiritul Grivita de la acestia.

Lotul provizoriu al RC GRIVITA

I - Catalin Oancea, Andrei Chitic, George Moise, Marian Forminte, Mihai Stefanescu, Iulian Ailincai, Andrei Iacob, Luigi Padureanu.

II - Marian Arion, Bogdan Budeanu, Alexandru Daineanu, Andrei Stanga, Claudiu Podoleanu.

III - Andrei Mitrea, Damian Ispas, Sabin Vasilescu, Marius Perniu, Florin Oprisor, Alexandru Arsene, Andrei Stanila, Bogdan Ochenatu.

demi - Catalin Becheanu, Alexandru Ungureanu.

10 - Mugurel Sarbu, Florin Iancu.

aripi - Marius Ioana, Constantin Sandu, Valentin Catescu, Andrei Cojocaru, Stefan Herghelegiu, Liviu Cristian, Florin Coman, Stefan Mihailescu, Catalin Dinu.

centri - Marius Mamoc, Alexandru Marin, Florin Bujor, Mihai Melnicov.

fundas - Ionel Preda, Liviu Mamoc.

luni, 6 august 2018

Alexandru Marin: 'Suntem ingredientul care da savoare Diviziei Nationale'

Din 15 septembrie incepe Divizia Nationala de rugby cu un nou format care isi propune sa dinamizeze esalonul al doilea al sportului cu balonul oval si chiar sa revitalizeze rugbiul romanesc.



Vor fi 12 echipe la start, impartite in doua grupe de cate 6 echipe. Avem Grupa Nord-Vest si Grupa Sud-Est, iar primele trei clasate din fiecare grupa, indiferent de componenta finala a acestora, vor merge in play-off, urmand ca celelalte trei echipe din fiecare grupa sa mearga in play-out.

In calitate de castigatoare a ultimelor trei sezoane de Divizia A, Rugby Club Grivita are un blazon de aparat in Divizia Nationala, dar misiunea gruparii din Parcul Copilului nu va fi deloc usoara, pentru ca grivitenii dau piept cu formatii care la momentul actual ofera conditii mult mai bune propriilor jucatori.

Pe langa traditia, renumele sau palmaresul clubului si curajul sau inteligenta propriilor jucatori, Grivita se bazeaza in continuare si pe prezenta pe margine a unui staff tehnic cu experienta ce il are in prim plan pe Alexandru Marin, antrenorul principal al echipei.

Cel poreclit Nea Sandu sau Sandu Bucataru a inceput sa piarda numarul sezoanelor in care se afla efectiv alaturi de echipa, dar continua sa se zbata cu toate puterile pentru un tel pe care putini il mai inteleg.

Nea Sandu ne-a oferit primele impresii despre ce inseamna participarea Grivitei in Divizia Nationala si modul in care au inteles sa se pregateasca jucatorii pentru acest obiectiv, iar de aici a rezultat urmatoarea discutie:

- Nea Sandu, Grivita are parte de o noua provocare din toamna, respectiv participarea in DNS. Cum comentati aceasta situatie? Ce parere aveti despre unificarea celor doua divizii?

- Nu ne permitem sa comentam aceasta decizie, de a unifica cele doua divizii, ci doar sa respectam aceasta decizie. Si sa speram ca echipa va face fata cu brio acestei provocari.

- Desi am castigat Divizia A de trei ori la rand, este echipa pregatita pentru un asemenea pas? Ce ne lipseste? Ce ne-ar mai trebui?

- Misiunea noastra nu este una usoara, dar avem multe argumente care ne recomanda pentru un parcurs cat mai bun in Divizia Nationala. Avem de partea noastra experienta jucatorilor mai in varsta, dorinta de afirmare a celor tineri, precum Alex Ioana, rugbist aflat in aceasta perioada la lotul national U20, dar avem de partea noastra si acest spirit unic pe care il cunoaste toata lumea, dorinta tuturor celor implicati de a tine aprinsa flacara din Templu, asa cum vorbim noi despre Stadionul Parcul Copilului. Toate acestea imi dau sperante ca vom pasi cu dreptul in noua competitie si nu ne vom impiedica in fata unei asemenea provocari.

- Cat de mult va conta faptul ca noi nu suntem obisnuiti cu un numar mare de meciuri? Grivita a jucat sapte meciuri in ultimul sezon, iar acum se prefigureaza un sezon cu 17 partide de jucat.

- Din punctul meu de vedere nu cred ca exista niciun inconvenient. Avem un lot bun pe care ne bazam si care in mod sigur va face fata programului de meciuri.

- Care ar fi obiectivul real al echipei? Poate Grivita sa emita pretentii la prima jumatate a clasamentului sau sa se implice in lupta pentru medalii?

- Este greu sa vorbim in acest moment despre o eventuala implicare a Grivitei in lupta pentru medalii sau pentru castigarea competitiei. Pe noi ne intereseaza, in primul rand, sa onoram cu prezenta toate partidele oficiale din program. Dar cred ca echipa noastra poate si va fi una dintre revelatiile Diviziei Nationale.

- Care este situatia la nivelul lotului? Va bazati in mare masura pe aceeasi jucatori ca si pana acum? Sperati sa mai apara ceva noutati?

- In principiu contam cam pe aceeasi jucatori care au castigat ultima editie a Diviziei A. Speram sa mai aducem cativa jucatori tineri, probabil de la celelalte echipe din Bucuresti, pe care sa ii ajutam sa se integreze cat mai rapid in angrenajul echipei, pentru ca ulterior ei sa ne ajute sa avem un parcurs cat mai bun in competitie.

- Echipa a inceput pregatirea de circa o saptamana. Cum se prezinta baietii la momentul actual? Ii simtiti dornici sa se antreneze la nivelul solicitat?

- Avem un program bun de pregatire, stabilit de comun acord cu jucatori. Sunt trei antrenamente clare si bine definite, in zilele de luni, miercuri si vineri, de la ora 18.30. Sunt antrenamente bine structurate, ce pornesc de la idei noi, moderne, si in care incercam sa anulam oboseala acumulata de jucatori prin prezentarea unor exercitii cat mai diversificate si prin promovarea unei atmosfere cat mai placute. Vrem sa facem totul cu cap, sa controlam intensitatea pregatirii in asa fel incat la startul competitiei echipa sa se prezinte la un nivel cat mai bun. De asemenea, vreau sa precizez ca avem programe bine stabilite si pentru jucatorii care nu pot onora cu prezenta cele trei antrenamente stabilite oficial. Ne dorim sa lasam cat mai putine lucruri la voia intamplarii pentru ca stim ca doar un plan bine pus la punct ne va mentine pe linia de plutire.

- Cat de important este ca Grivita s-a inscris la aceasta competitie, desi conditiile sunt cele pe care le stie deja toata lumea?

- O asemenea competitie fara Grivita la start ar fi fost ca un fel de mancare fara acele mirodenii care dau savoare. Consider ca putem fi pata de culoare a Diviziei Nationale, ingredientul care sa atraga atentia tuturor. Si, daca vrei, noi incepem competitia cu o mare victorie, cu un mare bonus. Faptul ca jucatorii au spus 'Da, continuam!', desi stiau cum si la ce se inhama, in ce conditii, reprezinta pentru noi un atuu extrem de important. Vorbim despre o forta nebanuita a unui grup care inca mai poate muta muntii din loc.

- Ce urmeaza pentru Grivita? Credeti ca vor exista imbunatatiri in anumite zone ale clubului? Putem vorbi de o tentativa de dezvoltare?

- Noi avem deja un plan discutat cu jucatorii si conducerea clubului pentru prima parte a campionatului, un plan pe care il putem onora. Pentru sezonul de primavara ne vom adapta din mers, in functie de rezultatele obtinute de echipa si de eventuala calificare in play-off sau play-out. Strict administrativ, ce pot sa spun? Ne dorim sa ne prezentam intr-un mod cat mai onorabil cu putinta. Asta inseamna pregatirea terenului principal pentru meciuri, mentinerea terenului II la un nivel cat mai ridicat si probabil ca vor exista mici imbunatatiri si in zona vestiarelor, in special in zona celui rezervat vizitatorilor.

- Ce mesaj ati avea pentru cei care vor si/ sau pot sa se alature grupului din Parcul Copilului, indiferent ca vorbim de jucatori, sponsori sau simpli sustinatori ai echipei?

- Sincer sa fiu, nu-mi plac mesajele pompoase asa ca voi spune doar atat - Fiti alaturi de noi, pentru ca doar impreuna vom reusi sa mentinem viu spiritul Grivita ce dateaza inca din 1932.

- Si pentru final, pe cine ati paria in lupta pentru castigarea DNS-ului?

- Daca spun numele altei echipe se poate interpreta ca nu am incredere in baietii nostri, de aceea as spune ca ... jucatorii si membrii staff-ului au semnat deja tabelul privind pariurile sportive, deci nu avem voie sa pariem.