duminică, 28 octombrie 2018

CSM Galati - RC Grivita 19-15 (12-12) Al patrulea meci consecutiv in care castigam jucatori, dar pierdem puncte

Aventura Grivitei in Divizia Nationala a ajuns, sambata, la episodul 4.



Si, din pacate, a venit si a treia infrangere din patru meciuri jucate. Poate infrangerea cel mai greu de digerat, desi, paradoxal, esecul a venit la capatul unui meci inaintea caruia nu ne faceam mari sperante.

Grivita a mers la Galati pentru returul cu CSM avand la dispozitie un lot ciuntit (20 de jucatori) si dominat de prezenta unor jucatori care abia s-au alaturat echipei. Au fost cel putin 10 absente si chiar daca nu vorbim doar de titulari, aveam sa vedem cat de mult conteaza faptul ca nu ai la dispozitii solutii pentru a acoperi la nevoie un post sau altul, indiferent de valoarea individuala.

Inceputul jocului a fost nesperat de bun. Plusul de siguranta avut in gramezile ordonate si faptul ca jucatorii au reusit sa respecte sistemul propus au adus rapid primul eseu al partidei. Grivita a deschis scorul in minutul 6, gratie unui eseu inscris de Bogdan Budeanu.

Din pacate, galatenii ne-au intors rapid si aveau 12-5 la jumatatea primei reprize. A fost primul moment pozitiv al jocului. Grivita a dat dovada de tarie de caracter. Nu a clacat in urma celor doua eseuri incasate rapid, pe greseli individuale.

Din nou inaintarea si-a impus cuvantul, iar Marian Forminte, celalalt pilier al Grivitei, si-a trecut si el numele pe lista marcatorilor. Mihai Melnicov a transformat cu siguranta si s-a facut 12-12 inca din minutul 22.

Startul de meci ne-a facut sa credem ca asistam la un meci cu multe puncte inscrise. A fost insa mai degraba un festival al erorilor elementare de ambele parti. Galati si Grivita si-au impartit perioadele de dominare si putem spune ca gazdele au fost mai incisive, dar 'tabela' a ramas pentru mult timp nemodificata.

Melnicov ne duce in avantaj in minutul 59, din lovitura de pedeapsa, dar pe final Grivita face fata cu tot mai multa dificultate atacurilor adverse. Asta si pentru ca problemele medicale ne-au facut sa incheiem meciul cu o formula de joc extrem de tanara si cu uvertura Melnicov trecut la linia a treia din lipsa de solutii.

Finalul a fost de infarct. Un atac prelungit al gazdelor ii aduce in situatia de a obtine o tusa si, mai apoi, o gramada ordonata la cativa metri de terenul de tinta al Grivitei. Galatenii joaca inteligent, cu punct de fixare in trei metri, iar apoi scot balonul pentru finalizarea lui Mitica Trandafir, jucator cu un gabarit impunator si practic imposibil de oprit la o distanta atat de mica de terenul de tinta.

Eseul se transforma din pozitie usoara si CSM Galati obtine nu doar prima victorie din noul sezon ci si fix diferenta de scor de care avea nevoie pentru a avea prim-planul in lupta pentru locul al treilea, ultimul care asigura calificarea in play-off. A fost 19-15, dupa 18-21 la Bucuresti, astfel ca CSM Galati are 37-36 la nivel de meciuri directe.

Si vorbim despre meciuri directe pentru ca, la ce s-a vazut pana acum, este greu de crezut ca cele doua formatii pot emite pretentii in fata celorlalte echipe din grupa, CS Navodari si RC Barlad.

A fost, din pacate, al patrulea meci consecutiv al Grivitei la finalul caruia putem spune ca am castigat niste jucatori, dar am irosit posibilitatea de a aduna o zestre mai mare de puncte in clasament.

Este inca un meci in care tinerii jucatori ai Grivitei arata ca merita incredere, si-au vandut scump pielea impotriva unei echipe cu pretentii si care ofera conditii mai bune, dar un meci in care echipa noastra nu si-a atins potentialul astfel ca mai este mult de lucru pana cand exprimarea in joc va fi cu adevarat cea dorita.

Ramane de vazut cat de multa rabdare mai au cei care se ocupa de echipa din umbra, mai ales ca la momentul actual calificarea in play-off este foarte greu de obtinut, chiar daca lupta continua si orice punct ciupit poate inclina balanta intr-o parte sau alta.

Pentru Grivita urmeaza ultimul meci de acasa din 2018, duelul cu CS Navodari de sambata, 10 noiembrie, de la ora 11.00, si incheiem anul calendaristic cu o deplasare de foc in fieful celor de la RC Barlad, pe 17 noiembrie, intr-un meci care ar urma sa se joace de la ora 15.00.

Un comentariu: