joi, 6 octombrie 2016

Fulgi prefateaza derbiul cu Sportul si sezonul de Divizia A, dar vorbeste si despre sacrificiile personale

S-a accidentat serios la genunchi in urma cu aproape o luna, dar nevoia de a simti atmosfera din vestiar, de dinaintea unui meci, l-a facut sa revina mai rapid la antrenamente decat se astepta oricine.



Iar cum evolutiile de la antrenamente au fost imbucuratoare, Viorel Nicolae Fulgerica se va afla sambata pe foaia de joc la meciul cu Sportul Studentesc, de pe teren propriu (ora 16.30, Parcul Copilului). Si chiar daca teama de o recidiva a accidentarii il va face sa inceapa partida din postura de rezerva, Fulgi spera "sa ma bage si pe mine sa joc, macar 20-30 de minute, pentru ca este mult mai greu sa urmaresti un meci de pe margine si sa stii ca nu ai cum sa influentezi evolutia acestuia".

In mai putin de o luna implineste 36 de ani, insa ambitia de a se pregati cot la cot cu mai tinerii sai coechipieri nu a disparut. Si am vrut sa aflam direct de la Fulgi ce il mai motiveaza in actiunile sale. Iar cum flankerului ii place sa fie un tip transant atat pe teren, cat si in afara acestuia, jucatorul nostru a oferit un raspuns pe masura: "In primul rand este vorba despre miscarea pe care o fac alaturi de baieti. Sunt un tip care nu are stare, nu poti sa-mi spui sa stau. Daca ma pui sa stau, ma omori. Am avut tot felul de probleme, dar de fiecare data am cautat solutii, am cautat sa rezolv, mi-am spus ca trebuie sa lupt, sa ma zbat. Asta e viata. Ori esti puternic, ori esti pa. De fiecare data am ales sa fiu puternic. Cand au fost probleme, mi-am spus ca nu e nimic, ca trebuie sa trec peste. Este aceasta accidentare la genunchi, dar au fost altele si mai grave. Putina lume stie ca am avut probleme la coloana, ca am fost paralizat trei luni, la pat. Dar chiar si asa, cu spatele stramb, am jucat. Cu dureri, cu gatul intr-o parte, am jucat, am luptat. In al doilea rand, sunt inca la Grivita pentru Finu (n.r. - Alexandru Arsene, flankerul nostru descoperit cu cancer si care a trebuit sa-si sacrifice ochiul pentru a-si salva viata). Daca el lupta si vrea sa joace, desi mai are un singur ochi, trebuie sa imi doresc si eu sa dau tot ce am mai bun. Nu in ultimul rand este vorba despre colectiv. Sunt multi baieti alaturi de care jucam si in urma cu 10-15 ani. Am crescut practic impreuna, ne-am dezvoltat ca oameni si s-a inchegat o legatura extraordinara intre noi. Cred ca multe echipe si-ar dori sa aiba un grup atat de unit si nu au".

Este stalpul unei familii numeroase, dar viata l-a invatat sa se sacrifice atat pentru cei de acasa, cat si pentru coechipierii de la echipa de rugby. Sunt nopti in care abia mai apuca sa doarma sau zile in care pierde cate doua ore pe drum (dus-intors) si alte 2-3 ore cu antrenamentul inainte de a intra la munca in tura de noapte, dar pentru un caracter extraordinar de puternic precum Fulgi conteaza doar sa stie ca cei care se bazeaza pe el sunt bine.

Mult asteptata sa revenire in teren se va face in meciul cu Sportul Studentesc, o formatie care se bazeaza in special pe pachetul de inaintare. Gruparea din Tei a inceput prost sezonul pierzand cu CS Tomitanii si cu Dinamo U20, dar chiar si asa Fulgi este convins ca "ne asteapta un meci foarte greu. Sunt ambitii mari de ambele parti. Sunt sigur ca cei de la Sportul se vor mobiliza, mai ales ca exista aceasta rivalitate intre noi si ei. Intotdeauna partidele dintre Grivita si Sportul a fost echilibrate, spectaculoase si disputate in limitele sportivitatii. Exista un respect deosebit intre jucatori, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne dam la o parte. Va fi un meci deschis si nu trebuie sa-i subestimam, chiar daca au pierdut cele doua partide. I-am vazut la esecul cu Dinamo si pot sa spun ca diferenta de scor a fost putin exagerata, fata de realitatea din teren. Cei de la Sportul au multi jucatori de forta, dar nici troacarii nu sunt de lepadat. Au treisferturi cu experienta, vulpi batrane care pot valorifica fara probleme eventualele noastre greseli asa ca trebuie sa fim foarte atenti si sa placam ca niste nebuni. Sincer sa fiu, abia astept sa revin pe teren. N-am mai jucat un meci oficial de aproape un an si imi e tare dor".

Om de baza in sezonul precedent, cand a marcat doua eseuri, iar echipa a castigat Divizia A, Fulgi considera ca Grivita se poate impune fara probleme si sezonul 2016-2017, "cu conditia sa ramanem uniti si sa evitam accidentarile serioase. Pentru ca stii cum e. Daca vezi ca ala se loveste grav, ca alalalt se loveste grav, ca ala mai pateste nu stiu ce, incepi sa ai o oarecare strangere de inima". In ciuda faptului ca au aparut doua echipe mult mai bine pregatite fizic, CS Tomitanii si Dinamo U20, Fulgi este convins ca "plusul de experienta si forta grupului vor inclina balanta in favoarea noastra".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu