Lucian Sirbu: 'Grivita va ramane, fara indoiala, echipa mea de suflet'

Intr-o perioada in care actualii jucatori ai Grivitei trag din greu pentru a se prezenta la un nivel cat mai bun in play-off-ul Diviziei Nationale, Lucian Sirbu, unul dintre cei mai buni jucatori produsi de gruparea din Parcul Copilului, a acceptat sa faca o serie de dezvaluiri importante despre ceea ce inseamna Grivita si sa transmita un mesaj de incurajare catre componentii echipei.

Sursa foto frr.ro

Este putin probabil sa existe cineva din lumea rugbiului romanesc care sa nu stie cine este si cine a fost Lucian Sirbu. Dar pentru a inlatura orice dubiu trebuie precizat ca fostul grivitean a adunat 76 de selectii la echipa nationala, pentru care a marcat 10 eseuri, a evoluat in 10 meciuri la trei Cupe Mondiale diferite, a punctat cu Georgia, Italia sau Tara Galilor si a ajuns sa evolueze la doua dintre cele mai importante cluburi din Franta, Racing Metro (de sase ori campioana a Frantei, dubla vicecampioana europeana) si Beziers (de 11 ori campioana a Frantei).

In ciuda CV-ului impresionant si a numeroaselor episoade traite in tara sau peste hotare, Lucian Sirbu demonstreaza, daca mai era cazul, ca grivitenii sunt oameni de caracter si ca, oriunde ajung, ei nu uita niciodata prima dragoste.

- Domnule Sirbu, grivitean pe viata sau este un pic exagerata aceasta formulare?

- Avand in vedere faptul ca la un moment dat in viata am ales sa evoluez la o alta echipa, din diverse motive, in detrimentul Grivitei, consider ca acest apelativ nu mi se cuvine. In acelasi timp, Grivita va ramane, fara indoiala, echipa mea de suflet.

- Stiti cumva numarul exact al sezoanelor petrecute in Parcul Copilului? Cand ati inceput activitatea la Grivita si la ce varsta s-a ivit transferul la Steaua?

- Activitatea in Parcul Copilului am inceput-o pe la varsta de 9 ani si am jucat acolo pana la varsta de 24 de ani. Ar fi cam noua sezoane petrecute la nivel de copii si juniori si cinci sau sase ani in care am jucat pentru echipa de seniori. In anul 2000 am luat decizia de a pleca la Steaua.

Lucian Sirbu (dreapta) la inceputul carierei de rugbist

- Mai tineti legatura cu fostii colegi de la Grivita?

- Nu numai ca tin legatura cu fosti colegi (Damaschin, Pricop, Demici, Mengher), dar m-am si inrudit, spiritual vorbind, cu unul dintre ei. Nasul meu este Pancu Marius, campion cu Grivita si un model demn de urmat pe plan sportiv, uman si profesional.

- Care ar fi cea mai placuta amintire din perioada Grivita?

- In mod evident au fost meciurile in care bateam echipe de top. Victoriile obtinute impotriva unor adversari mai bine cotati iti ofera satisfactii greu de descris.

Lucian Sirbu alaturi de Marius Pancu, nasul sau si un alt mare jucator al Grivitei

- Cum s-a ajuns la transferul la Steaua? Ati facut acest pas pentru a putea castiga trofee?

- Fara lipsa de modestie, oferte de la echipe mari au existat si cu mult inainte de transferul meu la Steaua, doar ca nu ma simteam pregatit sa parasesc Familia Grivita si oarecum confortul pe care mi-l creasem in cei 15 ani de activitate desfasurata in Parcul Copilului. Goana dupa trofee nu m-a caracterizat niciodata, dar vine un moment in viata fiecarui sportiv cand simte nevoie de o schimbare. Pentru mine, primul astfel de moment a venit in 2000.

- Daca nu se facea aceasta mutare, credeti ca mai puteati deveni o legenda a echipei nationale?

- Eu nu ma consider o legenda. Am fost mai degraba un jucator talentat si constant, dupa spusele marelui grivitean Viorel Morariu. Chiar am avut sansa sa fiu convocat pentru prima data la echipa nationala in 1996 (n.r. 13 aprilie 1996, la Bucuresti, Romania - Portugalia 92-0), cu mult inainte sa se faca transferul la Steaua.

- Ati jucat la trei Cupe Mondiale (2003, 2007, 2011). Ati facut parte din lot si la Cupa Mondiala din 1999. Ati jucat la doua echipe de top din Franta, Racing Metro si Beziers. Ati infruntat cam toate nationalele de top (Franta, Irlanda, Tara Galilor, Anglia, Scotia, Australia, Argentina, Italia, Noua Zeelanda, Fiji, etc.). Ati putea spune ca ati avut o cariera de succes? Exista vreun obiectiv neindeplinit ca jucator?

- 'Cariera de succes' ar fi greu de spus prin prisma rezultatelor obtinute in confruntarile cu echipele mentionate. Ca obiectiv neindeplinit ramane totusi un titlu de campion. Iar aici as trece si regretul ca nu l-am ascultat pe domnul Pasache (n.r. - Ermil Pasache, actualul antrenor secund al Grivitei) cand ma punea sa dau la bete dupa orele de antrenament. Cred ca as fi putut mai mult si dansul stia acest lucru.

- Ce a facut Lucian Sirbu dupa retragerea din activitate? Cu ce va ocupati in acest moment? V-ati stabilit in Franta? Mai urmariti ce se intampla in rugbiul romanesc?

- Da, m-am stabilit in Franta, la Beziers, ultima echipa la care am evoluat la nivel profesionist. Dupa o perioada de reconversie profesionala am reusit sa ma integrez intr-o societate care produce echipament petrolier, pe postul de manager de client. Urmaresc ce se intampla cu rugbiul romanesc cand timpul imi permite si cand meciurile sunt televizate, eu nefiind neaparat adeptul retelelor de socializare sau al diferitelor site-uri sportive de specialitate.

- Ce parere aveti despre parcursul Grivitei? Tripla campioana a Diviziei A face acum eforturi supraomenesti pentru a se mentine la un nivel optim in Divizia Nationala si asta intr-o perioada in care echipe cu finantare de la stat si cu mare traditie au disparut. 

- Cred ca aceste eforturi supraomenesti nu sunt facute doar de Grivita ci de majoritatea cluburilor de rugby de orice nivel din Romania si asta din diverse motive. Compar adesea cluburile din Romania cu cele din Hexagon, de nivel Federal 2 sau 3, unde jucatorii practica acest sport din placere si pasiune. Efortul la rugby este unul considerabil si cu atat mai de apreciat la jucatorii care se antreneaza dupa 7-8 ore de munca, de multe ori in conditii nu tocmai usoare. Tot respectul catre jucatorii griviteni, cat si catre persoanele din spatele lor care reusesc sa mentina flacara vie a acestui club plin de traditie.

Lucian Sirbu alaturi de alti fosti mari jucatori ai Grivitei

- In final, am vrea sa transmiteti un mesaj baietilor care intra acum in vestiarul de la Parcul Copilului. De ce se merita sa faci sacrificii pentru Grivita? Ce le trebuie pentru a da totul pentru acest club?

- Dificultatile prin care trec acesti jucatori (financiare, efectiv redus, etc.), cat si gustul amar al unor infrangeri pot dezvolta frustrari. In acelasi timp se creeaza o anumita coeziune, o dorinta de autodepasire si poate chiar de afirmare. Acesta este spiritul Grivita si aceasta este frumusetea unei echipe legendare. Toate aprecierile mele sunt indreptate catre acesti oameni de onoare si in incheiere tin sa salut toti grivitenii de pretutindeni.