vineri, 16 septembrie 2016

Are 17 ani petrecuti la Grivita si continua sa se dedice trup si suflet clubului "pentru ca asa simt". Interviu cu Luigi Padureanu

Cu circa 24 de ore inainte de meciul cu CS Tomitanii Constanta, de sambata, Luigi Padureanu, un alt jucator de baza al Grivitei, a avut amabilitatea de a prefata noul sezon. 



Si consideram ca mesajul lui este unul edificator pentru ca vorbim despre un inaintas cu mai bine de 17 ani petrecuti in "Parcul Copilului", un fost junior al clubului care a acceptat sa ramana in permanenta alaturi de echipa, chiar si in cele mai dificile momente sau cand s-a pus problema unui eventual transfer la o grupare care sa-i ofere conditii mai bune.

- Mai sunt doar cateva ore pana la startul noului sezon. Cum crezi ca se prezinta Grivita in acest moment?

- La ce rugby se joaca in Divizia A, cred ca suntem pregatiti pentru startul sezonului. Poate ar fi trebuit mai multe antrenamente de asezare in teren si tactice, margini, gramezi ordonate si spontane, exercitii pentru omogenizarea si corelarea liniei de troacari, dar per ansamblu cred ca ne vom descurca bine la cum si cat am lucrat pana acum.

- Sunt foarte multi jucatori pe foaie, dar exista numeroase semne de intrebare. Crezi ca pauza aceasta indelungata a perturbat evolutia echipei ca grup?

- Nu cred ca este ceva rau ca avem un lot numeros. Antrenorul are mai multe optiuni si asta este bine, iar noi ar trebui sa fim mai motivati. Intr-adevar pauza a fost cam lunga si ne va lua ceva timp pana vom ajunge sa aratam ca o echipa. In plus, mi se pare ca avem mult prea putine meciuri, doar patru in acest tur, si nu avem timp sa turam motoarele cum ar trebui.

- Primul meci este acasa cu CS Tomitanii, o echipa mai tanara si mai bine pregatita macar din punct de vedere fizic. Cat de mult vor conta aceste aspecte? Plusul de experienta poate aduce victoria Grivitei?

- In mod evident va conta mult forma fizica. Dar sper sa nu fim cu mult mai prejos decat adversarii nostri si sa compensam cu experienta acumulata de fiecare dintre noi in ani sau chiar zeci de ani de rugby.

- Sunt cinci echipe inscrise in Divizie, ne despart 10 meciuri de castigarea unui nou titlu. Crezi ca Grivita are puterea sa repete sezonul excelent de anul trecut? Ne batem cu Sportul la titlu? Se pot implica cei de la Tomitanii? Crezi ca pot aparea surprize?

- Cred ca fiecare dintre echipe are sansa ei la castigarea Diviziei. Sigur, la prima vedere cei de la Sportul si cei de la Tomitanii par mai bine plasati in lupta pentru castigarea competitiei, dar echipele din Mangalia si Sibiu pot emite si ele pretentii, mai ales ca la conditiile existente in aceasta divizie este greu sa joci pe terenul uneia sau alteia. Iti dai seama, termini lucrul vineri seara, antrenament, odihna si sambata, in ziua jocului, sunt deplasari destul de lungi de facut. Insa in mod sigur noi ne dorim sa ne batem pentru a castiga fiecare meci in parte si trofeul pus in joc.

- Exista in acest moment patru taloneri de meserie in lot. Te sperie concurenta? Crezi ca meriti sa fii titular? Te recomanda faptul ca esti de foarte multi ani in lot sau crezi ca ai si alte atuuri in favoarea ta? Ai fi dispus sa joci si pe alt post?

- Cum spuneam si la inceput, e bine cand antrenorul are mai multe optiuni pentru fiecare post in parte. Iar asta ar trebui sa ne motiveze si pe noi, sa lucram mai mult, pentru ca desi facem acest sport din placere, la nivel de amatorism, sa intri pe teren si sa joci inseamna totul. In principiu cred ca este bine sa joci pe postul cu care esti obisnuit cel mai mult, dar pentru mine nu conteaza foarte mult. Daca e nevoie, joc orice, 2, 7, 16, 22, baiatul cu apa sau simplu spectator incurajandu-mi baietii.

- Acum aproximativ 10 ani te duelai cu Mihai Macovei si CSM Baia Mare. Acum el a ajuns liderul echipei nationale. Crezi ca daca te tineai de rugby puteai sa ajungi si tu in top? Cum ti se par meciurile de atunci fata de cele de acum?

- Stii cum e vorba aia veche, trecutul ... nu mai conteaza. Cu mult antrenament, oricine poate deveni orice. Meciurile de atunci aveau farmecul lor. Acum, fiecare munceste si mai joaca din placere. Asta nu inseamna ca trebuie sa fim delasatori. Ideal e sa dai totul pe teren, indiferent de cate zeci de ore ai stat la munca in saptamana de dinaintea unui meci. Acum multi ani s-a pus problema plecarii la o echipa mai bine cotata. Totusi, am simtit o oarecare nesiguranta, poate o chestie personala, poate o lipsa de incredere in ceea ce putea sa-ti ofere rugbiul la momentul respectiv. Cert este ca am decis sa-mi iau si un job pe langa rugby si nu regret deloc alegerea facuta. Ba chiar as putea spune ca sunt foarte fericit pentru ca fac ce-mi place pe doua domenii diferite.

- Ai foarte multi ani petrecuti in Parcul Copilului. Ce te mai motiveaza sa joci pentru un club cu probleme?

- Ani multi? Da, cred ca sunt cel putin 17 petrecuti la Grivita. Avantajul nostru este ca am ramas un grup unit care am crescut impreuna de la juniori. Intre timp s-au alaturat si alte nume si usor, usor am reusit sa formam o familie. Sigur, multa lume ma intreaba ca de ce ma mai duc acolo si ma roaga sa mai stau cu ei (prieteni, familie, iubita), dar mereu le spun ca merg la Grivita pentru ca asa simt, ca trebuie sa merg. Grupul de baieti de la Grivita face parte din viata mea si alaturi de ei m-am format ca om, ca si caracter.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu