Bogdan Budeanu, unul dintre ultimii mohicani din echipa Grivitei, a ajuns in fata meciului cu numarul 200 jucat pentru gruparea din Parcul Copilului si a acceptat sa ne impartaseasca multe dintre gandurile care ii trec prin minte inainte de atingerea unei asemenea borne.
Nascut si crescut in Parcul Copilului, Budi a facut parte dintr-o generatie care s-a obisnuit cu lipsurile de la echipa si care a stiut ca doar unitatea de grup ne poate ajuta sa trecem peste momentele dificile si ne poate ajuta sa facem viata grea oricarui adversar, indiferent de nume si prestigiu.
Din pacate, timpul nu iarta pe nimeni, asa ca si el si-a dat seama ca a venit momentul sa paseze stafeta celor mai tineri, in speranta ca acestia vor tine nivelul cel putin la fel de ridicat ca pana acum.
Din acest motiv l-am invitat pe Budi la o discutie care, initial, s-a vrut a fi una serioasa dar care, spre final, s-a transformat in cu totul altceva 😁, pentru ca asa se intampla de obicei cand se intalnesc doi griviteni nebuni 😊.
- Budi, inca o toamna petrecuta in tricoul Grivitei. Cum e? Mai exista ambitie? Mai exista pofta de rugby?
- Exista ambitie si inca ce pofta! Nu-ti poti imagina ce emotie si ce bucurie m-au cuprins cand am ajuns la teren, la Gura Humorului, si am stiut ca meciul se va juca 100%.
- Cum s-a simtit meciul de la Gura Humorului, mai ales ca a fost primul dupa o lunga pauza?
- A fost un meci intens. Dupa primele cinci minute deja nu mai aveam suflu. Am alergat sa ajung la toate fazele de joc si cautam balonul cu orice pret. Baietii de la Gura Humorului au contribuit, prin jocul lor curajos, la un adevarat spectacol, cu final tensionat si imprevizibil. Am asteptat, cel mai mult, prima dimineata de dupa meci, momentul ala in care poti identifica cu usurinta zonele afectate, resimti loviturile incasate, toate contuziile, vanataile si febra musculara de care imi era tare dor, asta o sa imi lipseasca foarte mult.
- Ce senzatii traiesti cand vezi ca pe langa tine nu mai sunt multi dintre baietii alaturi de care erai obisnuit sa joci?
- Ufff, asta este un subiect delicat pentru mine. Imi lipsesc #nistebaieti foarte mult, atat pe teren cat si dupa meci, la masa sau la intoarcerea din deplasare. Familia Grivita nu este doar o asociere frumoasa de cuvinte, este o stare, o siguranta cu care puteam infrunta orice adversar fara teama.
- Cum ti se pare noul val de tineri de la echipa? Crezi ca pot forma o noua generatie plina de farmec precum cea din care ai facut parte?
- Avem tineri de perspectiva, caractere frumoase, baieti educati cu studii superioare, stilul nostru 😁. Are clubul asta o magie de a cerne oamenii, la sfarsit ramanand doar cei mai buni. Pot forma o generatie frumoasa, cu identitate proprie, nu ca a noastra, dar probabil la fel de speciala.
- Ce mesaj le-ai transmit celor care se pregatesc sa preia stafeta la echipa?
- Noi am incercat si cred ca am reusit sa aratam catorva baieti spiritul grivitean. Am promovat si am sustinut un capitan tanar, cu calitati fizice deosebite, dar mai ales cu calitati umane deosebite si sper sa nu ne uite 😊. Se pregateste la foc mic un vice-capitan de asemeni cu calitati deosebite, iar pentru postul de vice-vice-capitan inca suntem in auditii 😂. Mesajul meu pentru baietii tineri este sa fie prieteni unul cu celalalt inca de pe acum, cat nu exista alte interese decat pasiunea pentru un sport nobil. Veti avea meserii dintre cele mai onorabile: doctori, specialisti in IT, cameramani, inspectori ai Ministerului de Finante, directori financiari la multinationale, analisti video, programatori, executori judecatoresti, antreprenori, politisti, ingineri aeronautici, sportivi de performanta, directori de resurse umane, bucatari, profesori, brokeri, etc. Sigur la un moment dat veti avea nevoie unul de celalalt si, chiar daca nu o sa aveti nevoie de ei, va veti mandri cand apar la TV sau intr-o alta ipostaza.
- A fost episodul cu numarul 199 la Gura Humorului, urmeaza al 200-lea meci jucat in tricoul Grivitei. Te gandeai acum 15-20 de ani ca o sa ajungi la o asemenea cifra?
- 200 ti se par multe meciuri? Timpul trece foarte repede cand te distrezi 😁. Nu m-am gandit niciodata ca o sa ating acest numar. Cand am intrat pe poarta clubului, am vrut doar sa fiu si eu ca baietii aia mari, de la echipa de seniori, inalt si foarte puternic. Baietii aia care paseau atat de ferm cu ghetele pe asfaltul dintre vestiar si teren incat scoteau un sunet care inca imi face pielea de gaina. Parca-mi salta si acum inima de bucurie.
- Ce urmeaza pentru tine? Este capat de drum sau te revedem si la anul in tricoul echipei?
- Eu de fapt am anuntat ca ma retrag de la echipa nationala, dar se pare ca am fost gresit inteles si mi se cauta inlocuitor din sezonul urmator 😂. "Quod erat demonstrandum" - cred ca ce era de demonstrat, s-a demonstrat. Voi urca in biroul de la loja oficiala, de unde voi ajuta baietii poate mai bine decat am reusit pe teren. As vrea sa fiu un fel de Ledesma de pe Parcul Copilului (n.r. - antrenorul Argentinei, fost jucator de linia intai).
- Uitandu-te in urma, cum ti se pare parcursul tau in rugby? Aveai asteptari mai mari? Crezi ca puteai sa ajungi la un nivel mai ridicat?
- Ma provoci la limbi straine si nu vreau ca prietenii nostri sa creada ca mi-am pierdut modestia, dar am sa spun totusi, simplu si scurt, "Je ne regrette rien".
- Care este cel mai negru moment trait in rugby?
- "Datorita" rugbiului nu am decat o memorie scurta extrem de buna si nu tin minte vreo perioada neagra. Poate vreo accidentare, dar nu-mi dau seama acum despre care sa vorbesc.
- Care este cel mai tare meci care ti-a ramas in memorie?
- Am în minte un meci amical de prin 1999 la Braila, ar mai fi, evident, meciul cu Baia Mare din Cupa, meciul acela jucat in nocturna pe deja vechiul stadion Arcul de Triumf si probabil o sa-mi fac loc in cutiuta cu amintiri speciale si pentru meciul pe care il jucam duminica, impotriva baietilor de la Suceava.
- Multumesc mult Budi si sa ne reve ...
- Hop, hop, stai un pic ca nu scapi asa usor. Acum trebuie sa raspunzi si tu la cateva intrebari, ca sa vezi si tu cum este 😊.
- Deci, Cristian Ionita, hai sa ne aducem putin aminte de vremurile bune, cand aveam voie sa ne schimbam in vestiar. Numeste baietii pe care i-ai vazut ultima oara schimbandu-se inainte de meci, in ordinea in care ocupa ei locul in vestiar!
- Nu mai stiu exact asezarea in vestiar, dar stiu ca oricine intra trebuia sa dea primul ochii cu tine, primul din colt 😁. Apoi as zice ca pe latura aia parca mai erau Bujor, Mamoc, Alecu, Oprisor, Fulgi si Stanila. Dupa usa primu cred ca era Docky. Mai incolo de el cam erau Perniu si Ionel, iar cumva in diagonala de tine in colt era Iacob. Si ma lipeam si eu de calorifer ca, na, daca nu prea m-am jucat cu baietii mari stateam si eu unde gaseam loc 😂.
- Haha, bravo, esti bine, te califici 😂. Cine erau cei care stateau pe ultimele scaune ale autocarului si faceau galagie mai ales la intoarcerea din deplasare, dar si cine sunt baietii model care stau in fata, langa coach?
- Pe ultimele scaune cred ca, de obicei, stateau greii vestiarului. Tu, Bujor, Docky, Luigi ... baietii aia cu care mergeai in deplasare chiar si doar de dragul atmosferei. Baietii model care stateau in fata langa coach? Nu stiu ce sa zic ... la ultimele meciuri din vremurile de aur cred ca chiar eu am fost 😂.
- 😂 ok ... Care este cea mai frumoasa amintire despre Grivita?
- Hahaha, pai daca stam sa depanam amintiri ne prinde saptamana viitoare si ratezi meciul de retragere. Dar o sa intru in joc si o sa-ti spun ca am chiar o amintire cu tine. Era un meci cu Olimpia pe Parc. Gramada pe partea cu tribuna care inca mai sta in picioare. Stiu ca baietii aia loveau in gramada si ai inceput sa dai si tu. Te-a vazut Nea Sandu de pe margine si a strigat la tine, "bai Budene, ai chef de prostii? Te-a luat capul?", ma rog, ceva de genul acesta, cum striga el de obicei cand nu vrea sa aiba probleme. Si tu te-ai ridicat, inainte sa se lege din nou ordonata, si i-ai zis si tu ceva de genul "pai ce bre? Sa fim noi mai fraieri si sa dea numai ei?", ceva de genul ...
- Hahaha, buna asta ... si chiar imi aduc aminte si meciul. Am luat galben direct. Am luat un pumn de la linia a doua a lor, am ridicat gramada si am lovit si eu primul om pe care l-am intalnit in fata, pe pilierul lor. As face la fel si astazi. Ce vremuri frumoase! Asta chiar e o amintire placuta pentru mine. Ma rog, atat a fost, atat s-a putut... Multumesc Cristi pentru sustinerea ta neconditionata, pentru statistici, pentru cuvintele frumoase si toate celelalte. Multumesc tuturor antrenorilor cu care am colaborat si care au avut incredere in mine, departamentului media pentru ca pot imprima si inrama amintiri, multumesc doctorilor si kineto pentru ca fara ei nu as fi ajuns aici, precum si celor care s-au văzut mai putin, dar au facut posibila activitatea in Templu.
HAI GRIVITA! HAI ROMANIA!
Al vostru No.1 💪😁👍
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu