In ciuda faptului ca suntem, aproape sigur, cel mai sarac club din Romania, la Grivita, pe langa jucatori, a ramas o mana de oameni de bine care asigura, intr-un fel sau altul, supravietuirea echipei, iar unul dintre acestia este Constantin Sandu, kinetoterapeutul echipei.
Constantin Sandu a crescut in curtea Grivitei. A fost junior al clubului si a prins si cateva meciuri la nivel de seniori.
Intre timp, s-a facut kinetoterapeut si, desi ar putea incerca deschiderea unor usi mult mai importante, a decis sa ramana, cel putin pentru moment, alaturi de noi, pentru ca imbolnavirile de grivitzita nu au leac.
- Constantin Sandu, unul dintre oamenii din spatele supravietuirii Grivitei. Ti se pare corect sau crezi ca exagerez?
- Cu siguranta exagerezi. Aceasta echipa minunata supravietuieste din 1932 incoace. Eu doar incerc sa-mi fac meseria cat se poate de bine, iar la final sper ca jucatorii sa fie multumiti de munca mea.
- Ce presupune "functia" de kineto la Grivita? Cat timp iti ia sa te pregatesti pentru un meci?
- Foarte bine folosite ghilimelele. Pai, ce sa spun? Eu trebuie sa ma asigur ca fiecare jucator sa fie apt din punct de vedere medical si sa dea un randament cat mai bun atat in timpul antrenamentelor, cat mai ales in timpul meciurilor. Ca timp, intotdeauna incerc sa ajung mai devreme si sa ma ocup de jucatorii care au probleme medicale. Pe scurt, "functia" de kineto presupune sa nu stai niciodata locului.
- Cum te simti in timpul meciurilor? Cata emotie se aduna pe marginea terenului?
- In timpul meciurilor sunt niste emotii foarte mari. Vrei ca echipa sa castige, dar in acelasi timp iti doresti sa nu ti se accidenteze niciun jucator. Asa ca poate sa fie si Pamela Anderson in tribuna, eu raman focusat pe colegii de echipa.
- Ce te-a facut sa accepti rolul de purtator de grija al jucatorilor la o echipa precum Grivita?
- Pai, eu am inceput rugbiul destul de tarziu, pe la 16 ani, la echipa de juniori a Griviței. După aceea, crescând și rămânând tot la același teren, același stadion, am făcut pasul către echipa mare unde am văzut cu adevărat ce înseamnă rugbiul. Asa am simtit ca am intrat intr-o familie și anume Familia Grivita, din postura de jucator. Ulterior, timpurile s-au schimbat. Eu am inceput sa studiez kinetoterapia si am decis, impreuna cu staff-ul tehnic, sa ma ocup de tot ceea ce inseamna parte medicala intr-o echipa.
- Cat costa si cam cat material consumi la un meci?
- Nu sunt importante costurile si materialul consumat la un meci. Pe noi ne intereseaza siguranta jucatorului si capacitatea de a evolua cat mai bine pe teren.
- Este adevarat ca te mai ocupi si cu alte aspecte legate de organizarea meciului sau a vietii echipei?
- Sa zicem. Nu ma ocup in totalitate, dar incerc sa ajut si eu cum pot. Fiecare jucam cate un rol important si te bucura faptul ca poti ajuta, cel putin pe mine.
- De ce ai renuntat la cariera de jucator activ?
- Aici o sa fiu scurt si la obiect. Am renuntat la cariera de jucator pentru ca ma simt mai folositor in ceea ce fac acum. Plus ca aveam o concurenta destul de mare pe post si era destul de greu sa prind echipa.
- Simti o anumita frustrare in momentul in care iti dai seama ca ai fi putut fi si tu alaturi de jucatori pe teren?
- Nu, nu simt nici macar putina frustrare. Am incredere in fiecare jucator care se afla la clubul nostru, fie tanar sau fie batran. Mai mult, eu practic am ramas alaturi de ei pe teren, chiar daca pe mine ma vede lumea pe marginea terenului.
Constantin Sandu a crescut in curtea Grivitei. A fost junior al clubului si a prins si cateva meciuri la nivel de seniori.
Intre timp, s-a facut kinetoterapeut si, desi ar putea incerca deschiderea unor usi mult mai importante, a decis sa ramana, cel putin pentru moment, alaturi de noi, pentru ca imbolnavirile de grivitzita nu au leac.
- Constantin Sandu, unul dintre oamenii din spatele supravietuirii Grivitei. Ti se pare corect sau crezi ca exagerez?
- Cu siguranta exagerezi. Aceasta echipa minunata supravietuieste din 1932 incoace. Eu doar incerc sa-mi fac meseria cat se poate de bine, iar la final sper ca jucatorii sa fie multumiti de munca mea.
- Ce presupune "functia" de kineto la Grivita? Cat timp iti ia sa te pregatesti pentru un meci?
- Foarte bine folosite ghilimelele. Pai, ce sa spun? Eu trebuie sa ma asigur ca fiecare jucator sa fie apt din punct de vedere medical si sa dea un randament cat mai bun atat in timpul antrenamentelor, cat mai ales in timpul meciurilor. Ca timp, intotdeauna incerc sa ajung mai devreme si sa ma ocup de jucatorii care au probleme medicale. Pe scurt, "functia" de kineto presupune sa nu stai niciodata locului.
- Cum te simti in timpul meciurilor? Cata emotie se aduna pe marginea terenului?
- In timpul meciurilor sunt niste emotii foarte mari. Vrei ca echipa sa castige, dar in acelasi timp iti doresti sa nu ti se accidenteze niciun jucator. Asa ca poate sa fie si Pamela Anderson in tribuna, eu raman focusat pe colegii de echipa.
- Ce te-a facut sa accepti rolul de purtator de grija al jucatorilor la o echipa precum Grivita?
- Pai, eu am inceput rugbiul destul de tarziu, pe la 16 ani, la echipa de juniori a Griviței. După aceea, crescând și rămânând tot la același teren, același stadion, am făcut pasul către echipa mare unde am văzut cu adevărat ce înseamnă rugbiul. Asa am simtit ca am intrat intr-o familie și anume Familia Grivita, din postura de jucator. Ulterior, timpurile s-au schimbat. Eu am inceput sa studiez kinetoterapia si am decis, impreuna cu staff-ul tehnic, sa ma ocup de tot ceea ce inseamna parte medicala intr-o echipa.
- Cat costa si cam cat material consumi la un meci?
- Nu sunt importante costurile si materialul consumat la un meci. Pe noi ne intereseaza siguranta jucatorului si capacitatea de a evolua cat mai bine pe teren.
- Este adevarat ca te mai ocupi si cu alte aspecte legate de organizarea meciului sau a vietii echipei?
- Sa zicem. Nu ma ocup in totalitate, dar incerc sa ajut si eu cum pot. Fiecare jucam cate un rol important si te bucura faptul ca poti ajuta, cel putin pe mine.
- De ce ai renuntat la cariera de jucator activ?
- Aici o sa fiu scurt si la obiect. Am renuntat la cariera de jucator pentru ca ma simt mai folositor in ceea ce fac acum. Plus ca aveam o concurenta destul de mare pe post si era destul de greu sa prind echipa.
- Simti o anumita frustrare in momentul in care iti dai seama ca ai fi putut fi si tu alaturi de jucatori pe teren?
- Nu, nu simt nici macar putina frustrare. Am incredere in fiecare jucator care se afla la clubul nostru, fie tanar sau fie batran. Mai mult, eu practic am ramas alaturi de ei pe teren, chiar daca pe mine ma vede lumea pe marginea terenului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu