joi, 24 aprilie 2014

Dupa 6 ani, Florin Bujor revine la Grivita: "Obiectivul nostru este castigarea campionatului"

Unul dintre rugbistii ce revine la Grivita pentru actualul sezon este Florin Bujor, jucator trecut in ultimii ani si pe la CS Olimpia Bucuresti.



Centrul de 30 de ani sustine ca a decis sa revina pe teren pentru a demonstra ca mai poate evolua la un nivel semiprofesionist si la aceasta varsta. In plus, Florin Bujor intentioneaza sa-i impulsioneze pe juniorii care fac parte din lotul actual al RC Grivita cu ajutorul cunostintelor sale despre rugby si sa-i faca pe acestia sa-si doreasca sa castige fiecare meci. Meciul cu Sportul Studentesc de sambata, din prima etapa a Diviziei A, este primul pe care Bujor il joaca in tricoul Grivitei dupa o pauza de sase ani. Centrul gruparii din Parcul Copilului este constient ca partida din "Tei" este una extrem de dificila pentru Grivita. "In acest moment cred ca suntem la 70% din potential, iar partida cu Sportul ne va arata exact unde mai avem de lucru pentru a deveni o echipa in adevaratul sens al cuvantului. Evident meciul o sa fie foarte dificil, pentru ca si ei s-au intarit si stau foarte bine la capitolul individualitati. Noi trebuie sa aratam mai uniti ca grup. Trebuie sa jucam impreuna bine ca echipa pentru a putea castiga meciul cu Sportul" a declarat centrul Grivitei. Desi Divizia A se anunta in acest an o competitie extrem de echilibrata, Florin Bujor este ferm si spune ca "obiectivul nostru este castigarea campionatului si, daca se poate, sa promovam in esalonul superior".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu