sâmbătă, 28 aprilie 2018

Marius Ioana, una dintre revelatiile sezonului: "Am fost primit foarte bine la Grivita. Este o atmosfera placuta"

Rugby Club Grivita ocupa locul 2 in clasamentul Diviziei A, dupa disputarea a cinci etape din actualul sezon, si are sanse mari sa joace pe teren propriu una dintre semifinalele de pe 12 mai, cu conditia sa nu piarda meciul cu CS Manastur Cluj de pe teren propriu, din 5 mai, din ultima etapa a sezonului regulat.



Echipa a reintrat in lupta pentru castigarea competitiei gratie revenirii la echipa a unor jucatori cu nume, precum Marius Mamoc sau Mugurel Sarbu, rugbisti alaturi de care s-au remarcat si cativa tineri de mare viitor.

Unul dintre pustii de perspectiva ai Grivitei este Marius Ioana, jucator care s-a alaturat grupului la inceputul sezonului, venind din curtea celor de la Steaua Bucuresti. Ba chiar putem spune ca Marius este una dintre revelatiile sezonului, jucator cu evolutii remarcabile si care a devenit un punct fix in formula de start, desi a inceput sezonul ca rezerva si a fost obligat sa joace pe postul de aripa, unul cu care nu este foarte familiar, el evoluand centru in ultimii ani de juniorat.

Marius Ioana a fost titular in meciurile cu Sportul Studentesc si CSM Sibiu, din primele etape ale returului, si s-a remarcat prin evolutiile sigure, cu patrunderi periculoase pe faza de atac si, mai ales, cu cateva placaje remarcabile date pe faza de aparare.

Desi stie foarte bine ca ar putea evolua fara probleme la un nivel mai inalt, Marius adopta o atitudine modesta si spune ca "am acceptat sa trec de la Steaua la Grivita pentru ca imi doream sa joc la nivel de seniori atat cat imi permit sa ma ocup si de scoala in paralel. Trecerea la Divizia A este o provocare".

Despre nivelul de joc de la Divizia A, Marius recunoaste ca "e clar ca e altceva fata de juniori, dar eu spun ca m-am acomodat destul de repede si ca m-am achitat bine de responsabilitatile avute pe teren".

Tanarul rugbist stia, inainte de efectuarea transferului, ca Grivita este unul dintre cluburile cele mai afectate de lipsurile financiare din rugbiul romanesc, dar spune ca nu regreta niciun moment mutarea facuta si ca "eu mi-am dorit sa joc la nivel de seniori. Mi-am dorit sa continui sa joc cu rugby si cand exista aceasta dorinta, nu prea mai conteaza conditiile in care joci sau sa ai asteptari".

Este clar ca exista un anumit impediment cand vine vorba de pozitia pe care joaca, dar noul grivitean sustine ca "nu este chiar atat de greu sa treci de la centru la aripa, mai ales ca am mai jucat aripa pe la U12 sau U14. Sigur, mi-as dori sa joc centru, dar pana la urma nu conteaza pozitia, important este ca imi doresc sa joc oriunde ma pune antrenorul".

Un obisnuit al loturilor nationale de juniori, Marius nu exclude posibilitatea ca, in cativa ani, sa incerce sa faca pasul catre un club care sa evolueze la un nivel mai ridicat, dar spune ca, deocamdata, pentru el mai important este sa termine facultatea: "Vreau sa combin cartea cu sportul, dar asta nu merge decat pana la un anumit nivel. Poate voi incerca sa merg intr-o divizie superioara, dar asta doar dupa ce termin facultatea. Acesta este principalul meu obiectiv. Timpul ca sa fac ambele lucruri la nivel de performanta este limitat".

Considerat un jucator cu atitudine si fantezie, Marius se declara un mare fan al rugbiului din Emisfera Sudica si in special al celui neo-zeelandez. De altfel, idolii sai sunt doi centri All Blacks de mare renume mondial, Ma'a Nonu (103 selectii si 155 de puncte inscrise pentru All Blacks) si Sonny Bill Williams (46 de selectii si 55 de puncte inscrise pentru All Blacks).

Intrebat de ce s-a apucat de rugby si de ce cei mici ar trebui sa faca si ei un asemenea pas, jucatorul Grivitei are un raspuns scurt si cuprinzator: "Consider ca prin practicarea acestui sport inveti cel mai bine ce inseamna disciplina si responsabilitate. De asemenea, este un sport care iti ofera posibilitatea sa prinzi o mare incredere in tine".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu