joi, 6 decembrie 2012

LA MULTI ANI, MARIAN FORMINTE!


Marian Forminte, unul dintre jucatorii de baza de la Rugby Club Grivita, implineste astazi 30 de ani!



Nascut si crescut, practic, in Parcul Copilului, ca multi dintre actualii componenti ai echipei, inaintasul Grivitei a evoluat in intreaga cariera numai pentru fosta campioana a Romaniei si a Europei fiind, de altfel, unul dintre oamenii care au tinut in viata clubul in ultimii ani. Fost campion national de juniori cu pustii Grivitei, "Docky", cum este cunoscut de coechipieri si apropiati, se poate lauda cu o performanta oarecum uimitoare: a ajuns sa fie antrenat la echipa de seniori a Grivitei de Alexandru Marin, nimeni altul decat tehnicianul care practic l-a descoperit si atras catre rugby in urma cu multi ani. Pilierul de 1,72 metri inaltime si 100 de kilograme, cunoscut pentru determinarea, devotamentul si, nu in ultimul rand, forta pe care o arata pe teren, pare ca a declarat "dragoste eterna" clubului Grivita, Docky sperand, si in al 15-lea ceas, ca se vor descoperi solutii pentru ca gruparea din Parcul Copilului sa treaca peste perioada extrem de dificila in care se afla si revina in top, acolo unde ii este locul. Chiar si asa, Marian ramane cu amintirea frumoasa a meciurilor din ultimii ani in care Grivita s-a batut de la egal la egal cu formatii mai bine cotate in competitii precum Cupa Romaniei. Intregul efectiv al Rugby Club Grivita ii ureaza rugbistului traditionalul "LA MULTI ANI" si cat mai multa sanatate pentru a putea fi alaturi de echipa si in urmatorii ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu