vineri, 21 iunie 2024

Rugby Club Grivita, concluziile turului si planul pentru la toamna

Rugby Club Grivita a pus punct primei parti a sezonului 2024 cu o sedinta in care s-a analizat evolutia echipei din primele luni ale anului si s-a stabilit planul pentru toamna.

Peste 20 de jucatori au participat la reuniunea de joi seara in timpul careia principalul punct abordat a fost analiza video a ultimului meci jucat, Rugby Club Gura Humorului - Rugby Club Grivita.

Ulterior, jucatorii si-au propus sa aiba o discutie cu cartile pe masa, astfel incat sa se puna bazele unei evolutii mai bune a echipei in a doua jumatate a sezonului.

Printre altele, s-a ajuns la concluzia ca locul 7 din clasamentul Diviziei Nationale de Seniori nu reprezinta intocmai valoarea si posibilitatile de exprimare ale echipei si ca este nevoie de mai multa munca si mai multa unitate atat pe teren, cat si in afara lui, astfel incat, intr-un final, echipa sa actioneze, intr-adevar, ca o echipa.

De asemenea, desi au existat mari semne de intrebare in legatura cu arbitrajele de care Grivita a avut parte in prima jumatate de sezon, s-a stabilit ca echipa trebuie sa gaseasca resursele necesare pentru a trece cu bine si peste momentele in care se simte dezavantajata.

Nu in ultimul rand, s-a stabilit ca Grivita a pierdut multe puncte, in meciurile jucate in aceasta primavara, din cauza numeroaselor "cadouri" oferite adversarilor, echipa putandu-si asuma lejer titulatura de "Mos Craciunul" Diviziei Nationale de Seniori, chiar daca suntem in mijlocul verii. In acest sens s-a stabilit ca este imperios necesar ca, in a doua parte a sezonului, sa reducem numarul de greseli comise si sa facem adversarul, indiferent de numele acestuia, sa munceasca si mai mult daca isi doreste sa scoata puncte din meciul jucat impotriva noastra.

Jucatorii Grivitei mai au programate doua intalniri, pe 25 şi 27 iunie, urmand ca apoi sa se intre intr-o binemeritata, dar scurta, vacanta, in conditiile in care ambitiile sunt mari pentru sezonul de toamna, care se anunta incendiar in conditiile in care Grivita are de jucat nu mai putin de 10 meciuri in weekenduri consecutive, restanta cu CSM Suceava, din 15 septembrie, plus cele noua etape ale returului.

Trebuie precizat ca pentru unii dintre jucatorii Grivitei inclusiv vacanta va fi una activa, in conditiile in care veteranul Marian Forminte a decis sa se alature si echipei de old boys a Grivitei, mai ales pentru participarea la turneul de la Praga, din acest weekend, in timp ce alti jucatori ai Grivitei ar urma sa fie imprumutati, pentru o scurta perioada de timp, la una dintre echipele care si-au manifestat intentia de a evolua in campionatul national de rugby sevens, competitie la care Grivita a spus "pas" in acest sezon.

Grivita ar urma sa inceapa pregatirea pentru sezonul de toamna din 15 iulie, urmand sa aiba la dispozitie opt saptamani de pregatire intensa, cu cate patru antrenamente programate in fiecare saptamana, in zilele de luni, marti, joi si vineri, pana la ora de start a primei confruntari a toamnei, cea cu CSM Suceava de pe teren propriu, de duminica, 15 septembrie, ora 11.00.

Grivita mizeaza pe inregimentarea unui nou contingent de jucatori tineri, iar cum staff-ul considera ca secretul succesului nu poate fi decat munca, jucatorilor ar urma sa li se solicite prezenta la cel putin 75% din antrenamentele programate pana la startul sezonului de toamna, minim trei din cele patru antrenamente saptamanale, astfel incat echipa sa aiba timpul necesar sa corecteze greselile comise in prima parte a sezonului.

Sezonul de toamna incepe, pentru Grivita, cu un moment festiv. La meciul cu CSM Suceava de pe teren propriu, din 15 septembrie, ar urma sa fie programata, pe Parcul Copilului, o petrecere deosebita prin care sa se marcheze 60 de ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni, 10-0 cu Mont-de-Marsan in finala din 1964. Urmeaza meciurile cu Stiinta Petrosani (deplasare, 21 septembrie), Rugby Club Gura Humorului (acasa, 29 septembrie), CSM Suceava (deplasare, 5 octombrie), Sportul Studentesc (acasa, 12 octombrie), Politehnica Iasi (deplasarea, 19 octombrie), Rugby Club Barlad (acasa, 26 octombrie), CSM Constanta (deplasare, 2 noiembrie), CSM Galati (acasa, 9 noiembrie), CSU Alba Iulia (deplasare, 16 noiembrie).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu