miercuri, 22 octombrie 2025

Andrei Cretu, MVP-ul duelului de la Iasi, este pregatit pentru un nou meci tare: "Putem castiga si la Gura Humorului"

Pentru ca au parte de un final de an incins, cu sase meciuri tari, la rand, impotriva a trei echipe bune, rugbistii de la Grivita au trecut, deja, peste euforia provocata de victoria obtinuta la Iasi, 22-21, si se pregatesc intens pentru urmatorul meci de foc.

Sambata, de la ora 11.00, formatia noastra urmeaza sa joace din nou in deplasare, de aceasta data pe terenul celor de la Rugby Club Gura Humorului. Partida se anunta a fi una extrem de intensa, mai ales in conditiile in care gazdele sunt decise sa arate ca esecul suferit saptamana trecuta, la Galati, 18-20, a fost un simplu accident.

Mai mult, cei de la Gura Humorului au pierdut sefia clasamentului si sunt convinsi ca un eventual nou pas gresit i-ar putea costa scump in lupta pentru castigarea Diviziei Nationale de Seniori.

Chiar si asa, grivitenii sunt pregatiti pentru o noua lupta infernala si gata sa dea, din nou, totul pe teren, pentru a obtine un nou rezultat care sa arate ca nu au ajuns in play-off doar prin prisma unor eventuale circumstante favorabile.

Ajuns la Grivita dupa ce in urma cu circa doi ani si jumatate cocheta inclusiv cu lotul national de seniori al Romaniei, pilierul Andrei Cretu a fost desemnat MVP-ul partidei din etapa precedenta, cand, fara a lua din meritele celorlalti jucatori, as spune ca a avut o evolutie monstruoasa, apropiata de nivelul pe care stiu ca il poate atinge.

In aceste conditii, cu circa 48 de ore inante de meciul urmator l-am provocat pe Andrei la o discutie, pentru a afla ce l-a motivat sa joace atat de bine la Iasi, dar si la ce sa ne asteptam pentru disputa de la Gura Humorului. Ce a reiesit din discutia noastra puteti parcurge in randurile de mai jos:

- Andrei, primul meci din play-off a adus si prima victorie. Cum a fost partida de la Iasi? Cum o vezi acum, analizand-o la rece?

- Partida de la Iasi, primul meci din play-off, a fost, in mod evident, un meci greu, dar dorinta de a castiga si ambitia au fost de partea noastra. Am reusit sa luptam pana in ultimul minut si sa dam tot ce este mai bun in noi pentru a obtine un rezultat favorabil noua, practic pentru a ne adjudeca victoria.

- Ai marcat eseul victoriei si ai fost declarat omul meciului. Cat de mult conteaza pentru tine aceste aspecte? Cat de mult te motiveaza?

- Pentru mine conteaza foarte mult aceste aspecte, ma motiveaza foarte tare pentru viitor. Despre eseul marcat, ce pot sa spun? A fost un efort colectiv, este meritul tuturor pentru aceasta victorie obtinuta.

- Ati impins foarte bine in gramezile ordonate. Care este secretul? Consideri ca ati fost voi prea buni sau adversarii mai degraba iesiti din forma?

- Fiind vorba de gramezi, consider ca am fost foarte compacti, ne-am dorit cu totii sa dominam si sa castigam aceste gramezi. Am reusit sa marcam un eseu prin efortul colectiv al gramezii, iar astea ne-a ambitionat si mai tare.

- Cum ti s-a parut atmosfera? A parut ca sunteti primiti cu ceva ostilitate.

- Da, intr-adevar am fost profund dezamagit de sustinatorii echipei din Iasi, deoarece am primit tot meciul injurii rasiste. De asemenea, cred ca s-a auzit in mod constant cum isi incurajau in mod constant jucatorii sa aiba un comportament nu tocmai sportiv, sa ne provoace accidentari astfel incat sa fim scosi de pe teren si astfel sa-si creeze ei avantaje.

- Urmeaza un meci cel putin la fel de greu, in deplasare, cu Gura Humorului. Poate Grivita sa obtina a doua victorie consecutiva din play-off?

- Daca jucam cu aceiasi dorinta, placere si sacrificiu ca la Iasi, putem castiga si la Gura Humorului. Sunt convins ca putem obtine a doua victorie consecutiva.

- Cat efort depune un jucator ca tine pentru a evolua din placere? Nu te cearta familia pentru weekendurile pierdute prin deplasari?

- Intr-adevar, este un efort destul de mare pe care il depunem cu totii pentru ca, pe langa rugby, muncim si este greu ca, dupa o zi de munca, sa ne strangem la teren si sa dam randament, dar se vad dorinta si placerea cu care venim la teren si reusim sa facem antrenamente bune pentru a ne mentine in forma si pentru a obtine rezultate din ce in ce mai bune, asa cum ne dorim cu totii. Familia nu ma cearta, ba dimpotriva, ma incurajeaza, imi intelege pasiunea si ma ajuta, fiind prezenta la fiecare meci pentru a ne sustine, chiar si la meciurile din deplasare, cum a fost la Iasi. Familia mea este oricum nelipsita de la meciurile de acasa, vin, ne incurajeaza si asta este un lucru foarte motivant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu