miercuri, 12 martie 2025

Florin Oprisor: "Avem cateva surprize pregatite, le vom prezenta la debutul sezonului"

Cu 17 zile inainte de startul noului sezon al Diviziei Nationale de Seniori, Florin Oprisor, antrenorul Rugby Club Grivita, a oferit o imagine de ansamblu asupra a ceea ce s-a petrecut in sezonul precedent, dar a transmis si la ce sa ne asteptam de la echipa in noul sezon.

sursa foto: rugby.ro
sursa foto: rugby.ro

Au trecut circa patru luni de la ultimul meci oficial jucat de Rugby Club Grivita pe teren propriu, iar dorinta de a revedea echipa la lucru este mare. In ciuda problemelor care au afectat clubul in ultimii deja foarte multi ani, pasiunea pentru rugby ramane la cote ridicate in Parcul Copilului, astfel ca este de asteptat ca batrana tribuna ramasa in picioare sa fie constant plina si in 2025.

Din fericire, nu mai este mult pana la revederea cu "gladiatorii". Pe 30 martie, duminica, ora 11.00, Rugby Club Grivita primeste replica rivalei traditionale, Sportul Studentesc, in prima etapa a noului sezon din Divizia Nationala de Seniori. In principiu, conform noului format, Grivita ar urma sa joace doar 12 meciuri in actualul sezon, dintre care sase pe teren propriu, iar asta inseamna ca sustinatorii si apropiatii nu trebuie sa rateze vreo ocazie de a-i vedea pe baieti la lucru, pentru ca sunt din ce in ce mai rare aceste momente. Din fericire, oarecum, exista posibilitatea de a vedea, totusi, mult rugby pe Parc, in conditiile in care exista discutia ca rivalii de la Sportul Studentesc sa joace si ei pe Parc macar o parte din meciurile pe care le-ar avea de jucat pe teren propriu. Stiut fiind faptul ca istorica arena din Tei urmeaza sa fie transformata intr-una "prietenoasa" cu fotbalul.

Insa pana la meciuri si la startul noului sezon sa spunem ca pregatirile sunt in toi la Grivita, iar prezenta la antrenamente este chiar una nesperat de mare, astel ca exista sperante de a asista la un sezon si mai bun decat cel precedent.

Pentru a trage definitiv cortina peste sezonul 2024 si a afla la ce ne putem astepta de la 2025 l-am provocat la o discutie pe antrenorul Grivitei, Florin Oprisor, iar ce a rezultat din discutie puteti parcurge in randurile de mai jos:

- Florin, locul 6 anul trecut in DNS si, practic, locul 12 pe tara. A fost bine sau consideri ca se putea si mai bine?

- Pai, noi am facut un fel de sedinta si am concluzionat, impreuna cu liderii din vestiar, cu capitanul echipei, ca puteam obtine un loc mai bun, chiar un loc mult mai bun. Consideram ca locul Grivitei ar putea fi, ar trebui sa fie mult mai sus in clasament. Exista multe detalii in favoarea noastra care ne fac sa credem ca Grivita ar merita un loc mult mai bun in clasamentul Diviziei Nationale de Seniori.

- Ce a lipsit Grivitei pentru a obtine o clasare si mai buna anul trecut?

- Aici consider ca problema este destul de simpla. Consider ca ne-a lipsit un pic de maturitate in luarea anumitor decizii, concentrare in momentele cheie si un plus de eficienta la nivel de finalizare. Au existat momente in care am muncit mult, am muncit bine, dar nu am reusit sa concretizam, cum s-ar zice "sa punem puncte pe tabela".

- Cat a contat meciul din primavara, de la Barlad, care ne-a dus, practic, in situatia de a pierde alte doua meciuri la masa verde?

- A contat enorm, avand in vedere situatia in care am fost pusi, de a nu putea juca pe teren cele doua meciuri, cu Galati si Constanta, din lipsa de efectiv, si am ajuns in situatia de a alcatui o echipa plina cu copii de 18 ani la meciul cu Alba Iulia.

- Care a fost cel mai placut moment al sezonului trecut? Victoria obtinuta acasa, in inferioritate numerica, cu Gura Humorului?

- Cu siguranta acea victorie a reprezentat un moment placut pentru echipa, dar la fel de importanta a fost si victoria de la Petrosani, unde am folosit patru jucatori de 18 ani, iar in total 11 din cei 20 de jucatori pusi pe foaie se incadrau la regula U23.

- Care a fost cel mai greu de gestionat moment al sezonului? Meciul de la Barlad?

- As spune, mai degraba, ca momentele greu de gestionat au fost cele de dupa episodul Barlad, cand se crease o imagine nu foarte buna asupra echipei noastre.

- Cat de corecta ti s-a parut competitia anul trecut? In conditiile in care avem echipe care promit "luna de pe cer" unor jucatori cu potential, iar apoi, cand se vad cu sacii in caruta, pe locul 1 sau pe podium, ii ingroapa in datorii sau avem echipe care joaca doar cand au chef?

- Nu as vrea sa abordez acest subiect si sa vorbesc de alte cluburi, doar as spune ca jucatorii trebuie sa fie putin atenti si sa nu se mai increada in promisiuni desarte.

- Ce poti sa ne spui despre perioada de pregatire? Cand s-au reluat antrenamentele si cand au acestea loc?

- Pregatirea am inceput-o inca de la jumatatea lunii ianuarie. Ne antrenam in fiecare zi de luni, marti si joi, in principiu de la ora 19.00, iar mai nou am inlocuit antrenamentul pe care il faceam vineri cu unul programat sambata, in principiu de la ora 11.00. Exista mai multe avantaje pe care ni le ofera un antrenament efectuat sambata dimineata, pe lumina naturala. Evident, dupa inceperea campionatului o sa revenim cu antrenamente efectuate si vineri seara.

- Ce urmeaza pentru Grivita? Se pot gasi solutii pentru a obtine rezultate si mai bune in 2025?

- Pot sa spun ca noi, cu siguranta, ne dorim sa ne clasam pe podium. Cu multa munca si imbunatatiri aduse proiectului de joc consider ca ne putem atinge obiectivul.

- Sa ne asteptam la schimbari masive la nivelul lotului pentru noul sezon? Exista, intr-adevar, discutii pentru a atrage mai multi jucatori cu experienta?

- Nu putem vorbi neaparat de schimbari masive, dar avem cateva surprize pregatite si pe care le vom prezenta la debutul sezonului pe foaia de joc.

- Cum vezi noul sezon, acum ca stim practic si formatul? Crezi ca putem emite pretentii la un loc pe podium? Ti-ai fi dorit sa existe mai multe meciuri? Crezi ca ar fi fost mai bine sa avem un campionat cu toate echipele la un loc?

- Cum am mai spus, noi suntem convinsi ca putem prinde podiumul. Totul depinde de noi. Nu ne deranjeaza actualul format, dar ne-am fi dorit gasita o formula prin care sa avem mai multe meciuri de jucat, cel putin cate au fost anul trecut, respectiv 18 meciuri. Daca nu ma insel, anul acesta o sa jucam in jur de 12 meciuri.

- Grivita continua sa se axeze pe competitia de rugby in 15 sau ai fi tentat sa inscrii echipa si la Campionatul National de rugby in 7 sau in Cupa Romaniei?

- Exista premizele sa ne inscriem si la rugby in 7, mai ales ca numarul de meciuri de rugby in 15 este in scadere fata de anul trecut. In schimb, in Cupa Romaniei nu ne inscriem. Ne cunoastem limitele si nu are rost sa le depasim.

- Spune-ne cateva cuvinte si despre situatia de la grupele de copii. Cam cati juniori sunt acum la club? Cand se fac antrenamente? Pe ce grupe de varsta mizam in acest an?

- A existat o dorinta a noastra, a tuturor din club, de a creste numarul de copii pe care ii avem si am pornit in august 2023 cu reorganizarea grupelor. Astazi avem in jur de 70 de copii, de la 5 pana la 12 ani, pe trei categorii de varsta, U8, U10, U12, care sunt antrenate de catre colegii mei Murza Vasilisa, Berchimis Bogdan, Patrascu Stefan, Constantin Alexandru, Oprea George si, nu in ultimul rand, supervizati de catre Marin Alexandru (Bucataru). Antrenamentele se tin in zilele de marti si joi, ora 18.30, si sambata de la ora 11. Ii asteptam alaturi de noi pe toti cei care sunt dispusi sa ni se alature cu sufletul deschis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu