Obligat sa-si incheie prematur cariera de jucator al Grivitei, dupa o accidentare suferita in 2012, Alex Galin a continuat sa dedice timp, energie si resurse echipei careia i-a jurat dragoste inca din momentul in care a intrat pe portile stadionului, in 1992, pentru ca "grivitita" este o boala incurabila.
O vizita oarecare la orice club sportiv care se respecta inseamna inclusiv o vizita in sectorul dedicat legendelor. Vorbim despre sportivi care au obtinut rezultate remarcabile pentru clubul respectiv si/ sau sportivi care s-au remarcat in ciuda conditiilor dificile.
Nu mai intru in detalii de genul contracte de legenda, dar stiu ca exista, la nivel international, respectiv la cluburile care isi permit, ideea de a semna cu anumite legende chiar contracte de legenda. Adica sportivii pot deveni ambasadori ai cluburilor respective dupa retragerea din activitate, din proprie vointa sau macar in schimbul unor sume care pornesc de la "modice" si merg pana la nivelul la care isi permite clubul.
Din acest motiv, al "sectorului dedicat legendelor", am decis sa incep anul cu o discutie avuta cu Alexandru Galin. Si asta nu pentru ca este omul care m-a chemat alaturi de echipa in urma cu deja foarte multi ani sau pentru ca in mandatul sau de jucator Grivita ar fi obtinut rezultate precum in anii de glorie, ci pentru ca stiu cate a sacrificat pentru echipa, de la timp si energie pana la ligamente, oase, dinti si, in general, accidentari suferite in preajma unor momente importante din viata. Si totul in conditiile in care la Grivita se traieste, de foarte multi ani, de azi pe maine, din dragostea unor oameni pentru fenomen.
- Alex, au trecut mai mult de 12 ani de la accidentarea care, practic, ti-a incheiat prematur aventura ca rugbist. A fost suficient timp pentru a-ti trece supararile? Dezamagirile?
- Salut Cristi, iti multumesc pentru initiativa. Uff, da. Au trecut aproape 13 ani, era in mai 2012. Sper sa nu ma insel – 26 mai, la o saptamana dupa nasterea primului meu baiat – Sebastian. Am fost mult timp oarecum suparat, insa in viata unui sportiv se pot intampla si astfel de accidente. Despre dezamagiri nu ma mai pot pronunta dupa atata timp. Daca au fost, cu siguranta am trecut cu brio peste ele.
- Iti mai aduci aminte cand s-a intamplat si ce s-a intamplat la momentul respectiv? Parca a fost un meci cu Olimpia in deplasare, nu? O victorie pe terenul lor, lucru mai degraba rar intalnit, nu?
- Imi aduc aminte perfect momentul accidentarii, era un meci in deplasare cu Olimpia. Pe vremea aceea, un meci Grivita – Olimpia, mai ales in deplasare, era un derby si un meci al orgoliilor. M-am accidentat la putin timp dupa inceperea celei de-a doua reprize, dupa ce in prima repriza reusisem sa marchez chiar la centru. Era un meci strans, dar Grivita conducea si a si castigat meciul la o diferenta foarte mica (n.m. 30-27 pentru Grivita).
- Cati ani aveai? Crezi ca mai puteai sa joci macar vreo 10 ani?
- Abia implinisem 27 de ani, o varsta frumoasa pentru rugby. Cred si chiar mi-as fi dorit sa mai fi jucat cativa ani, dar asa a fost sa fie.
- Ce s-a intamplat dupa? Care a fost diagnosticul? Inteleg ca au fost niste probleme si ai fost obligat sa repeti o operatie?
- Diagnosticul a fost unul comun in rugby – ruptura de ligament incrucisat anterior. Dupa operatie au fost, intr-adevar, ceva complicatii si dupa aproape doi ani am avut nevoie de o noua interventie, care din pacate a contat foarte mult.
- Cat de mult te ajuta moral sa ramai langa echipa si sa o ajuti cu foto, video si orice mai este nevoie?
- Evident, nu am "parasit" niciodata Parcul Copilului. Consider ca oricine a calcat "pe parc" se simte dator sa intoarca ceva acolo. Am ajuns prima oara acolo cand inca nu implinisem sapte ani, in 1992. A fost ultimul sezon in care Grivita a castigat campionatul, 1992-1993. Deci am ajuns la Grivita cand inca nu implinisem sapte ani si, vorba unui camarad, Ovidiu Fer, "la Grivita intri pe la 5-6 ani si nu prea termini niciodata cu adevarat".
- Au mai existat momente in care iti venea sa te dezechipezi si sa incerci sa vezi daca mai poti sa tii pasul cu tinerii din echipa?
- Desigur ca au existat astfel de momente, dar cu timpul am trecut peste ele si am ramas pe marginea terenului, urmarind sau fotografiind evolutia echipei. As vrea sa fac o paranteza aici si sa ii felicit pe tinerii pe care ii aduci in discutie si pe toti cei care sunt alaturi de echipa pentru pasiunea si dedicarea fata de acest sport, prin asta tinand vie povestea rugby-ului pe Parcul Copilului.
- Cum ti se pare rugbiul romanesc acum fata de atunci? Cum ti se pare Grivita acum fata de atunci?
- E destul de clar ca rugby-ul romanesc nu merge tocmai in directia in care si-ar dori-o pasionatii acestui sport. Insa, la momentul actual cred ca avem cel mai bun rugby care se poate juca in conditiile date. Este un subiect lung si delicat. Cat despre Grivita, ma bucura faptul ca au aparut baieti tineri, baieti care isi doresc sa joace rugby si sa tina clubul la un nivel cat mai ridicat.
- Cum vezi evolutia rugbiului romanesc? Crezi ca mai exista vreo speranta de revitalizare?
- Cred ca raspunsul meu se aplica multor sporturi din tara asta – sunt o fire optimista si consider ca, odata cu schimbarea unor generatii si cu implementarea unor politici corespunzatoare, sportul in sine, deci inclusiv rugbiul, are potentialul de a se dezvolta in continuare.
- Mai stii cati ani din viata ta ai dedicat Grivitei? Au fost momente in care ai regretat dragostea pentru Grivita?
- Pai cum spuneam, am ajuns la Grivita in 1992. Calculul il poate face oricine, dar cred ca depasim trei decenii. Important e ca povestea continua.
- Pentru rugbiul romanesc urmeaza meciurile de calificare la Cupa Mondiala 2027. Esti optimist? Crezi ca putem castiga macar doua din meciurile cu Germania, acasa, cu Portugalia, acasa, si cu Belgia, in deplasare?
- Cred in calificarea Romaniei la Cupa Mondiala 2027, insa as vrea sa nu ne culcam pe o ureche si sa credem ca aceste calificari vin de la sine. Este clar ca misiunea nu va fi una usoara. In incheiere as vrea sa mai mentionez ceva, evident: Hai Grivita! Hai Romania!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu